Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit, în ultimele 48 de ore, pentru gestionarea a 36 de situații de urgență produse în zona de competență.
În ultima zi a lunii martie, respectiv prima zi a lunii aprilie, echipajele operative au fost solicitate să intervină pentru stingerea unor incendii, desfășurarea de misiuni de
căutare-salvare, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.Astfel, pompierii au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei locuințe din localitatea Secu, municipiul Reșița, unde a ars funinginea depusă, fiind deteriorat coșul de evacuare a fumului.
De asemenea, în localitatea Anina, pompierii militari, alături de cei voluntari, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, cauza probabilă fiind utilizarea focului deschis în spații închise.
Totodată, echipajele operative au acționat pentru îndepărtarea unor elemente de construcție aflate în pericol de cădere, prevenind astfel producerea unor situații de risc.
În cursul zilei de ieri, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pompierii militari au desfășurat acțiuni de căutare a unei persoane posibil înecate în râul Bârzava, în localitatea Bocșa, persoană dispărută din data de 25 martie. Misiunea s-a desfășurat în mediul acvatic, cu ajutorul echipajului de scafandri, fără ca persoana să fie identificată până în prezent, căutările fiind continuate și în cursul zilei de astăzi.
De asemenea, salvatorii au intervenit în localitatea Domașnea, într-o zonă greu accesibilă, pentru salvarea unei persoane surprinse sub un utilaj de foraj. Victima a fost extrasă în stare conștientă și predată echipajului elicopterului SMURD, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pe lângă aceste misiuni, pompierii au intervenit în alte 31 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm cetățenilor:
Ø să verifice, periodic, coșurile de fum și să le curețe de depunerile de funingine;
Ø să nu utilizeze focul deschis în spații închise sau în apropierea materialelor combustibile;
Ø să asigure elementele de construcție care pot fi dislocate de vânt sau alte fenomene meteorologice;
Ø să manifeste prudență în apropierea cursurilor de apă și să evite zonele periculoase.
Pompierii militari rămân, în
permanență, la datorie pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.
COMPARTIMENTUL
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu