Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în zilele de 24-25 octombrie 2025, cea de-a XVIII-a ediție a Simpozionului Internațional de Management – SIM 2025, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara în colaborare cu Universitatea de Vest. În două zile pline, cu 4
keynote speakeri de talie internațională, 12 sesiuni și peste 70 de lucrări prezentate conferința își confirmă și în acest an rolul său de platformă internațională de dialog interdisciplinar în domeniul managementului, inovării și sustenabilității.În dechiderea
evenimentului, moderat de Ș.l.dr.ec Șerban Miclea, directorul Departamentului
de Management de la Universitatea Politehnica Timișoara, au adresat mesaje de
salut Prof.univ.dr.ing. Larisa Ivașcu, prorector UPT, Prof.univ.dr. Cosmin
Enache, prorector UVT, Prof.univ.dr.ing.ec. Matei Tămășilă, decanul Facultății
de Management în Producție și Transporturi din cadrul UPT, Conf.univ.dr. Ovidiu
Megan, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din
cadrul UVT, și conf.univ.dr. Marius Pantea, directorul Departamentului de
Management și Antreprenoriat din cadrul UVT. În luările lor de cuvânt, aceștia
au subliniat necesitatea inovației în management, mai ales în lumea de azi,
aflată în plină schimbare, dar și importanța colaborării pentru crearea unui
viitor sustenabil.
Sub tema „Optimizing the Future: Management Innovation for a
Sustainable World”, participanți din peste 10 țări au analizat modul în
care organizațiile – academice, industriale sau publice – pot valorifica
tehnologia, inovația și colaborarea pentru a construi un viitor durabil.
Inteligența artificială și
transformarea educației și cercetării
Prezentările keynote speakerilor
(prof. Joanna Paliszkiewicz – Polonia, Gabor Nagy - Franța, dr. Peter Madzík -
Slovacia, prof. Arash Shahin, Iran) au deschis simpozionul cu o privire
strategică asupra impactului inteligenței artificiale asupra proceselor
educaționale și de cercetare. Au fost explorate modele de învățare automată,
instrumente de analiză a datelor și implicațiile etice ale utilizării AI în
mediul academic. De asemenea, s-a discutat despre vocea digitală a clientului
și modul în care analiza datelor din mediul online poate genera inovații de
produs și servicii, precum și despre optimizarea calității serviciilor.
Educația digitală și
competențele viitorului
Sesiunile dedicate
proiectului VirtualEDU au evidențiat direcția clară de dezvoltare a
competențelor digitale în educație și formarea continuă. Prezentările au pus
accent pe:
•
sustenabilitatea programelor online derivate din
proiecte europene;
•
dezvoltarea autonomiei în învățare și a
competențelor de leadership etic;
•
utilizarea metaversului și a realităților
imersive pentru implicarea generației Z;
•
cooperarea dintre universități, centre de
cercetare și comunități în promovarea antreprenoriatului social.
Aceste direcții arată o
tendință clară spre universitatea digitală incluzivă, unde competențele
transversale și învățarea pe tot parcursul vieții sunt priorități.
Antreprenoriatul și
inovația sustenabilă
Lucrările din secțiunea de
antreprenoriat au reliefat o reorientare către modele economice responsabile –
de la afaceri de familie și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) până la
întreprinderi circulare și sociale.
Studiile de caz au ilustrat
cum colaborarea între mediul academic și cel economic poate transforma
deșeurile în resurse și poate crea ecosisteme de inovație socială.
S-a discutat, totodată,
despre integrarea competențelor antreprenoriale în programele universitare și
despre indicatorii de inovare în IMM-uri – aspecte esențiale pentru adaptarea
la economia verde și digitală.
Managementul calității și
tranziția către Industry 5.0
Cercetările din domeniul
Quality și Production Management au adus în prim-plan instrumente de analiză a
preferințelor clienților (inclusiv metode de eye-tracking) și noi modele
conceptuale pentru Quality 4.0.
Un punct de interes l-a
constituit analiza pregătirii României și Germaniei pentru Industry 5.0, care
subliniază tranziția de la automatizare către un management centrat pe om,
sustenabilitate și colaborare.
Sustenabilitate, economie
circulară și tranziție verde
Un nucleu important al
simpozionului l-au constituit prezentările din cadrul secțiunii Sustainability
and Circular Economy, care au vizat:
•
reducerea deșeurilor și creșterea eficienței
energetice în producție;
•
impactul micro- și nanoplasticului asupra sănătății;
•
managementul energiei și al emisiilor de gaze în
țările UE;
•
simbioza industrială și modele educaționale
integrate pentru dezvoltare durabilă.
Toate aceste teme converg
către o idee comună: sustenabilitatea nu mai este un obiectiv separat, ci o
condiție de bază a competitivității organizaționale.
Tehnologii emergente și
digitalizare
Sesiunile dedicate
tehnologiilor inteligente au abordat subiecte precum:
•
inteligența artificială și etica reglementării;
•
transformarea proceselor în industria auto;
•
tranziția strategică de la Industry 4.0 la
Industry 5.0;
•
rețele Bluetooth pentru localizarea activelor și
gemeni digitali (digital twins).
Aceste contribuții au
conturat o viziune integrată asupra managementului inovației, unde
digitalizarea este însoțită de responsabilitate și adaptabilitate.
Sănătate ocupațională,
siguranță și managementul resurselor umane
Prezentările din domeniul
OHS (Occupational Health and Safety) și HR Management au propus noi abordări
pentru:
•
digitalizarea proceselor de siguranță în muncă;
•
reducerea riscurilor prin monitorizare AI;
•
analizarea impactului psihologic al muncii și
mobilității forței de muncă;
•
dezvoltarea aplicațiilor pentru orientare
profesională și a strategiilor de menținere a motivației studenților din
generația Z.
S-a remarcat și interesul
crescut pentru îmbinarea sănătății fizice și mentale cu performanța
organizațională, semn că managementul modern devine tot mai mult centrat pe om.
În cadrul Simpozionului
Internațional de Management – SIM 2025 o sesiune a fost special dedicată
întâlnirii asociației A.C.A.D.E.M.I.A cu tema „Excelența în Inginerie și
Management”. Obiectivul întrunirii a fost diseminarea importanței domeniului de
„Inginerie și Management” în cadrul universităților partenere, precum și
stabilirea principalelor axe de dezvoltare strategică în contextul provocărilor
actuale și viitoare.
Direcții de acțiune și
concluzii
Discuțiile din cadrul SIM
2025 au conturat câteva direcții clare pentru viitorul managementului:
•
Integrarea eticii și sustenabilității în toate
dimensiunile organizaționale – de la producție la educație;
•
Valorificarea tehnologiei (AI, IoT,
automatizare) pentru sprijinirea deciziilor responsabile;
•
Recalibrarea sistemelor educaționale pentru
dezvoltarea competențelor digitale, sociale și antreprenoriale;
•
Consolidarea legăturilor între universități,
mediul de afaceri și comunitate, în vederea co-creării de soluții reale;
•
Promovarea unui management centrat pe om, în
care performanța se bazează pe echilibru, colaborare și incluziune.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu