Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 9 octombrie 2025

134 locuri de munca vacante vor fi disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

În data de 10 octombrie 2025, începând cu ora 9, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la Reșița la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din P-ţa Traian Vuia nr 4.

Bursa se adresează atât absolvenților instituțiilor de învățământ promoția 2025, cât și tuturor
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Scopul principal al Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți îl reprezintă facilitarea întâlnirii cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Caraș-Severin.

Pentru a profita la maximum de prezența la bursă, ar fi util ca persoanele care participă la bursa să aibe asupra lor CV-ul actualizat, dar dacă nu au sau au nevoie de îndrumare, pot primi sprijin la eveniment. Chiar dacă o persoană nu își găsește imediat jobul potrivit, este important să participle la Bursă deoarece contactele stabilite la Bursă și discuțiile purtate cu angajatori sau consilieri de carieră pot deschide uși în viitor.

Pe de altă parte, agenții economici vor avea ocazia să își prezinte ofertele de locuri de muncă
direct în fața absolvenților, să recruteze rapid, fără costuri și să afle ce își doresc noile generații de candidați.

Până la această data, un număr de 26 de agenți economici au confirmat participarea la Bursă, oferind un număr de 134 locuri de muncă vacante, din care 28 pentru persoanele cu studii superioare.

Meseriile în care vor fi disponibile locuri de muncă la Bursă sunt variate, cele mai multe locuri de muncă oferite fiind cele de agent securitate, electrician, agent transport, confectioner, bobinator masini electrice si rotative, asistent relatii cu publicul si comunicare, ingrijitor batrani, asistent medical, infirmiera, lucrator gestionar , stivuitorist, strungar.

Persoanele fără studii vor avea la dispoziție locuri de muncă de manipulant marfuri, muncitor necalificat in confectii , femeie de serviciu și muncitor necalificat, iar persoanele cu studii superioare, vor avea la dispozitie locuri de muncă de ingineri de diferite specializari, economist, reprezentant comercial, controlor calitate, consultant asigurari, asistent social, asistent comercial, tehnician proiectant, sef serviciu resurse umane și arhiva, sef serviciu control de calitate.

Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon: 0255/212160.

Participarea la acest eveniment este gratuită.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu