În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 11 situații de urgență în zona de competență.
În ultimile 24 de ore, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident de motocicletă urmat de
incendiu pe DJ 581, în localitatea Giurgiova, precum și la un accident rutier în Reșița, unde au fost implicate două autoturisme, fără persoane încarcerate.De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în alte 9 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
În
continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru
gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor
persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii
despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi
obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația
de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu