Subunitățile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat, în ultimele 24 de ore, un număr de
11 misiuni, constând în intervenții pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și sprijin persoanelor aflate în dificultate.În cursul nopții trecute, salvatorii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament din municipiul Reșița. Incendiul, care se manifesta cu degajări de fum, a fost generat de un aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca evenimentul să nu producă pagube semnificative. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
De asemenea, s-a solicitat intervenția pompierilor pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și deșeuri menajere, în localitățile Potoc (comuna Sasca Montană) și Reșița. Reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate este strict interzisă și se sancționează conform legislației în vigoare!
Totodată, s-au înregistrat opt misiuni de acordare a primului ajutor și sprijin pentru persoanele aflate în dificultate.
Recomandări
pentru prevenirea incendiilor cauzate de aparatele de gătit lăsate nesupravegheate
Respectarea câtorva reguli simple poate preveni producerea unor incendii cu urmări grave:
Ø Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată;
Ø După ce aţi terminat de gătit, opriți cuptorul, aragazul și închideți butelia;
Ø Curăţaţi depunerile de grăsime şi resturile alimentare de pe aragazuri, plite sau grătare – acestea se pot aprinde cu ușurință;
Ø Nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie și păstraţi chibriturile și brichetele în locuri inaccesibile; montaţi, dacă este posibil, un dispozitiv de siguranţă la uşa cuptorului.
Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
Ø Opriţi alimentarea cu gaz sau energie electrică a aragazului/mașinii de gătit (doar dacă puteţi face acest lucru în siguranţă) și lăsaţi tigaia să se răcească;
Ø Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilier și nu turnaţi apă peste ea;
Ø Stingeţi flăcările acoperind tigaia cu un capac sau cu un prosop umed.
Reducerea aportului de oxigen opreşte procesul de ardere și duce la stingerea focului.
Pompierii militari cărășeni rămân la
datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea situațiilor de urgență și protejarea
comunității.
Informaţii
despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi
obţinute accesând platforma naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și
aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit pe App Store și Google Play.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu