În ultimele 48 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 29 situații de urgență în zona de competență și 4 acţiuni de îndrumare şi control la unităţi turistice de cazare şi alimentaţie publică.
În această perioadă, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru stingerea a două incendii manifestate la arderi de vegetație uscată în localitățile Moldova Nouă și Sichevița, în urma acestora au fost afectate aproximativ 10 ha de teren. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind prevenirea incendiilor. Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. Focul scăpat de sub control poate pune în pericol vieți, locuințe și natura din jur.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Tot în această perioadă, specialiștii din cadrul inspecției județene de prevenire au desfășurat acţiuni de îndrumare şi control la 4 unităţi turistice de cazare şi alimentaţie publică.
Pentru încălcarea prevederilor legale pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile au fost aplicate 10 avertismente și 10 amenzi contravenţionale, în cuantum de 9.000 lei.
În acceași perioadă, salvatorii militari au desfășurat două misiuni de salvare animale (2 pisici) în municipiul Reșița.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în alte 25 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu