Pentru prima dată în Regiunea Vest, un proiect finanțat din fonduri europene va fi însoțit de un Pact de Integritate – un mecanism prin care cetățenii pot afla, pas cu pas, cum sunt investiți banii publici și pot participa activ la decizii. Este vorba despre o investiție care se pregătește la Reșița, unde o clădire industrială veche, Hala Minda, un simbol al orașului, va fi transformată într-un spațiu modern, care integrează principiile New European Bauhaus - sustenabilitate, incluziune și estetică, prin Programul Regional Vest.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management,
a semnat contractul de finanțare cu Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Faber din Timișoara, pentru proiectul „Pact pentru Hala Minda – cultură, educație și integritate pentru comunitate”.
Pactul de Integritate presupune o monitorizare independentă și atentă a întregului
proces de achiziții publice din cadrul proiectului – de la planificarea lucrărilor până la
recepția finală. Scopul este ca regulile să fie respectate, iar banii europeni să fie investiți
corect și transparent, în beneficiul comunității. Rapoartele rezultate vor fi publicate în
format accesibil: documente detaliate, dar și rezumate, infografice și materiale vizuale
ușor de înțeles. Toate informațiile vor fi disponibile public pe un website dedicat Pactului
de Integritate.
Un element central al proiectului este implicarea comunității. Cetățenii, organizațiile și
liderii locali vor fi invitați să participe la discuții și întâlniri, să pună întrebări și să vină cu
propuneri. Vor fi organizate și ateliere civice în școli, universități și cartiere, pentru a
explica pe înțelesul tuturor ce înseamnă transparența și buna guvernare.
Proiectul are și o componentă culturală importantă. Artiști, ONG-uri și operatori culturali
vor participa la ateliere de guvernanță participativă pentru a discuta despre cum va fi
administrată pe viitor Hala Minda, ca spațiu cultural. În acest fel, Pactul de Integritate
reprezintă nu doar un mecanism de monitorizare, ci și un instrument de planificare
strategică și de implicare a comunității în viitorul unui spațiu cu valoare simbolică pentru
Reșița.
„Prin acest proiect, deschidem un drum nou în felul în care sunt realizate investițiile
europene. Pactul de Integritate nu este doar un document tehnic, ci un angajament
#dezvoltaminvest www.vest.ro asumat față de comunitate: fiecare etapă, fiecare decizie și fiecare leu cheltuit vor fi vizibile și supuse dialogului public. Hala Minda nu va fi doar un spațiu renovat, ci un simbol al modului în care putem construi împreună – administrație, cetățeni și organizații locale – un viitor bazat pe transparență, încredere și participare. Credem că investițiile europene trebuie să fie mai mult decât infrastructură: ele trebuie să devină catalizatori ai unei guvernanțe deschise și responsabile.
Ne dorim ca acest proiect să fie un exemplu pentru întreaga regiune”, a declarat Sorin Maxim, director general al ADR Vest.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 190.000 euro. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Vest, Prioritatea 7 – Regiune pentru oameni, Intervenția Regională – New European Bauhaus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu