Joi, 3 noiembrie 2022, este o zi în care
studenții Universității Politehnica Timișoara, dar și colegii lor și cetățenii
Elisabetinului sunt invitați să petreacă
timp de calitate împreună prin
experiențe și dialoguri în jurul unor teme care îi preocupă – hrană sănătoasă,
combaterea risipei, colectarea selectivă, grija față de mediu, evenimente
sustenabile sau schimburile între culturi.
Picnicul din această toamnă este
o primă inițiativă comună dintr-un program pe termen lung dezvoltat de Bibiloteca Universității Politehnica, Centrul de Resurse Etice și Solidare/CRIES prin programul La Pas și Asociația Culturală Diogene prin Progamul CiviCultura, implementat în Capitala din Curtea TA, parte din „Îndrăznește”, împreună cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Programul va cuprinde evenimente, dialoguri și activități pe tot parcursul anului academic – discuțiile despre picnicul din primăvară și oferta de ateliere pentru studenți au fost deja demarate, iar cărțile din seria Eco a Editurii Seneca ajung săptămâna viitoare.Pentru picnicul din 3 noimbrie, ce se va desfășura
între orele 11:00 - 16:00, studenții și comunitățile Elisabetinului sunt
invitați să gătească și, desigur, să guste o ciorbă în ritm și după principii
Slow Food (bun-curat-etic), să încerce borcanul anti-risipă, să răsfoiască
cărți care vorbesc despre creștere și descreștere, economie circulară,
reziliență, hrană, modele economice sau resurse și consum și pe care le vor
găsi în curând în bibilotecă, să intre în dialog cu cercetătorii invitați,
inclusiv despre Agenda 2030 și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
(ODD), să deguste produse din comerțul responsabil sau pur și simplu să asculte
muzică, să joace tenis de masă sau badminton și să stea câteva minute la aer
într-un spațiu primitor. Departament Comunicare si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu