Liga AC (Liga
Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității
Politehnica Timișoara) oganizează cea de-a treia ediție a hackathon-ului
internațional UniHack, ce va avea loc în perioada 3 - 5 decembrie 2021, în
format online, toți cei interesați, din toate colțurile lumii, având
posibilitatea de a participa.
UniHack este o
competiție dedicată atât studenților, cât și elevilor de liceu, pasionați de IT, oferind acestora un cadru de dezvoltare și învățare într-un timp scurt. Participanții vor fi grupați în echipe de maximum 5 persoane și vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a concepe și implementa soluții software sau hardware pentru probleme civice, sub îndrumarea unor mentori experimentați și a reprezentanților companiilor partenere.În funcție de temă
și tehnologiile folosite, proiectele se vor încadra într-unul sau mai multe
dintre cele trei track-uri: Digital Education, Smart Urban Mobility și Smart
City.
Cele mai reușite
și inovatoare proiecte vor intra în cursa pentru premiile fiecărui track,
oferite de către sponsori, iar premiul cel mare, în valoare de 2000 euro, va fi
acordat de către organizatori.
După cele două
ediții anterioare care au fost de succes, anul acesta sunt așteptați din nou
participanți dornici să-și dovedească ingeniozitatea în domeniul IT și
rapiditatea cu care găsesc soluții la probleme de actualitate, din confortul
casei lor.
Înscrierile se fac
la https://unihack.eu, unde se pot găsi și mai multe informații despre
eveniment.
Departament
Comunicare si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu