HOTĂRÂRE
privind modificarea și completarea HCJSU Caraș-Severin nr.147/23.11.2021 și înlocuirea Anexei nr.2 la HCJSU Caraş-Severin nr.147/23.11.2021, conform prevederilor HGR nr. 1238/2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la HGR nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, la nivelul județului Caraș-Severin
Având în vedere prevederile OUG
nr. 21/2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând cont de prevederile :
- Legii nr. 55/2020
privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de
COVID-19,
cu modificările şi completările ulterioare,
- HGR nr. 1183/2021 privind
prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 09
noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
- HGR nr. 1238/2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3
la HGR nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul
României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor
care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19,
- Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne
nr. 2282/156/2021 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de
protecţie, efectuării triajului epidemiologic şi dezinfectării mâinilor pentru
prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă,
- Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne
nr. 2283/157/2021 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății și al
ministrului afacerilor interne nr. 1.103/95/2020 pentru aprobarea regulilor
privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și
măsuri sanitare specifice
pentru desfășurarea activităților religioase,
- Ordinului ministrului sănătății și al secretarului de stat al
Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 2.284/1.817/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului
sănătății și al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte
nr. 685/939/2021 privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate
la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase,
- Ordinului ministrului culturii și al ministrului sănătății, interimar
nr.3.600/ 2.285/2021, pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului
culturii și al ministrului sănătății nr. 3.245/1.805/2020 privind măsurile pentru
prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării
activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii,
- HCNSU nr. 101/08.11.2021 privind propunerea prelungirii stării de
alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru
prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
- HCNSU nr. 105/19.11.2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare
necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
Văzând prevederile art. 10 din HGR
nr. 1491 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile,
funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de
urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
În baza prevederilor art. 13 din
Anexa nr.3 la HGR nr.1183/2021, modificată și completată prin HGR nr.1238/2021,
Comitetul Judeţean pentru Situaţii
de Urgenţă Caraş-Severin întrunit în şedinţă extraordinară în data de 29.11.2021,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1). Conform prevederilor HGR nr.1238/2021 pentru modificarea şi completarea
anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1183/2021 privind prelungirea
stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021,
precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru
prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se permite organizarea ceremoniilor
oficiale dedicate Zilei Naţionale a României în municipiile reşedinţă de judeţ
cu participarea a cel mult 200 de persoane în zona oficială delimitată de
organizatori, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între
participanţi, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea măsurilor de
prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2. Participarea este permisă
doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi
pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a
180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(2). Accesul persoanelor în afara zonei
oficiale la ceremoniile organizate în condiţiile alin. (1) este permis cu
asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între participanţi, cu purtarea
măştii de protecţie şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii
infecţiilor cu SARS-CoV-2.
(3). În condiţiile art. 5 alin. (3)
lit. a) şi f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare, organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Zilei Naţionale
a României sunt permise la sediul autorităţilor şi instituţiilor publice locale
cu participarea a cel mult 150 de persoane.
(4). Accesul şi participarea la
ceremoniile prevăzute la alin. (3) sunt permise doar pentru persoanele care
sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se
află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp
pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu
respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi a
regulilor de acces stabilite de autoritatea/instituţia organizatoare.
(5). În vederea participării la
ceremoniile oficiale/activităţile specifice dedicate Zilei Naţionale a României
în condiţiile alin. (1) şi (3), atestarea vaccinării sau vindecării de infecţia
cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale
ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021, cu modificările şi completările
ulterioare.
(6). În vederea participării la
ceremoniile oficiale/activităţile specifice dedicate Zilei Naţionale a României
în condiţiile alin. (1) şi (3) persoanele fizice provenite din state ale căror
autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19
sau documente compatibile cu aceste certificate fac dovada vaccinării sau
vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 prin documente pe suport hârtie
sau în format electronic care atestă îndeplinirea acestei condiţii.
Art.2. În conformitate cu prevederile HGR nr.1238/2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea
Guvernului nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul
României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor
care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19,
se înlocuiește Anexa nr.2 la HCJSU Caraş-Severin nr.147/23.11.2021 cu ANEXA la
prezenta hotărâre.
Art.3. Celelalte prevederi ale HCJSU Caraş-Severin
nr.147/23.11.2021, rămân valabile.
Art.4. (1).
Prezenta Hotărâre se va publica pe site-urile Instituţiei Prefectului – Judeţul
Caraş-Severin şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al
Judeţului Caraş-Severin.
(2). Prezenta Hotărâre se
transmite prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, prin e-mail, membrilor
Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin şi unităţilor
administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin.
(3). Prin grija Comitetelor
Locale pentru Situații de Urgență din judeţul Caraş-Severin, prezenta hotărâre
se va afişa la loc vizibil şi va fi diseminată în mod corespunzător.
ANEXA la HCJSU Caraş-Severin nr.
148/29.11.2021
Măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, în vederea diminuării impactului tipului de risc la
nivelul judeţului Caraş-Severin, conform HGR nr. 1238/2021 pentru modificarea
şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la HGR nr. 1183/2021 privind prelungirea
stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021,
precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru
prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
I.
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.
Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARSCoV-2 sunt interzise
organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte,
spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de
întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi
altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale,
ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau
închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2 - 13;
2. Activităţile de pregătire fizică în cadrul
structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi
sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în
cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul
României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun
al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în
temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările
şi completările ulterioare;
3. În condiţiile pct. 2 se permite desfăşurarea
de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a
activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber,
iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în
condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului
şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2)
din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
4. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile
sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor
până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 21,00,
cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi purtarea
măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului
sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
5.
Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor,
cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală,
instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare de artă şi
meserii, precum şi evenimentele culturale în spaţii închise sau deschise se pot
desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului
culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
6.
În condiţiile pct. 5, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul
cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise
sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din
capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea
este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete
de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a
15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2,
în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului
sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr.
55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor,
festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise
cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar
nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00 - 21,00, cu
asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi cu purtarea
măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului
culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
8.
Se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare
profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum
şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri
europene, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a
spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în
intervalul orar 5,00 - 21,00, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp
pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor
de protecţie sanitară;
9. Activitatea cultelor religioase, inclusiv
slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara
lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite
prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor
interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020,
cu modificările şi completările ulterioare;
10. În condiţiile pct. 7, pentru prevenirea
răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau
pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie
sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al
Secretariatului de Stat pentru Culte;
11. Activităţile recreative şi sportive
desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane
care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele
care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care
se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin
ordinul comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi
sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii
şi dezvoltării rurale, după caz;
12.
Se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul
apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a
activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;
13. Se permit organizarea şi desfăşurarea
activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie
asigurate o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi cu
respectarea regulilor de protecţie sanitară;
14. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991
privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu
modificările ulterioare, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr
de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă
între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul
SARS-CoV-2;
15. Se permite desfăşurarea
activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători
colective la care pot participa maximum 20 de persoane.
II.
(1). În condiţiile art. 5 alin.
(3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
se stabilesc următoarele măsuri:
În
toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara
locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepţii:
a)
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi
locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală
care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru
achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale
persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval
orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu
avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care
poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din
motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor
vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
(2). Pentru verificarea motivului
deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. a),
persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor
abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o
declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3). Pentru verificarea motivului deplasării în
interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. b) - d), persoanele sunt
obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o
declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4). Declaraţia pe propria
răspundere, prevăzută la alin. (2) şi (3), trebuie să cuprindă numele şi
prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii
profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
III. Pentru prevenirea
răspândirii infecţiilor cu virusul SARS CoV-2, în perioada stării de alertă se
interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale,
precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în
vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase
către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.
IV. În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din
Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc
următoarele măsuri:
1. Activitatea cu publicul a
operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare
şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice,
de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la
terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul
orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt
vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2;
2. Activitatea restaurantelor şi
a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de
cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea
maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă
doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi
pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a
180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
3. Măsurile prevăzute la pct. 1 și 2 se aplică
și operatorilor economici care desfășoară activități de preparare,
comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice
și nealcoolice în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau
tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura
acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
4. În situaţia în care activitatea operatorilor
economici prevăzuţi la pct. 1 - 2 este restricţionată sau închisă, se permit
prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor
alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
5.
Operatorii economici prevăzuţi la pct. 1 - 2 vor respecta obligaţiile stabilite
prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei,
antreprenoriatului şi turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea
nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Prepararea, comercializarea şi
consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt
permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer
liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3, cu respectarea măsurilor de
protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii, al
ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis
în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare. Consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice
şi nealcoolice este permis în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul
clădirilor, în aer liber, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă
între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul
SARS-CoV-2;
7.
Activitatea cu publicul în centrele și parcurile comerciale, definite potrivit
art. 4 lit. o) și q) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind
comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele
care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care
se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică persoanelor
care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de
vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare,
deplasare și ieșire în/din centrele și parcurile comerciale;
8.
Prin excepție de la pct. 7, pentru serviciile publice comunitare care funcționează
în centrele și parcurile comerciale, accesul este permis și persoanelor care
prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul
SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui
test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de
ore și care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document
justificativ în format letric sau electronic;
9.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de
activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au
trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică
unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale,
precum și benzinăriilor;
10.
Activitatea de cazare în structurile de primire turistice, definite potrivit
art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și
desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare,
este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete
de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a
15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
11. Activitatea în baruri,
cluburi şi discoteci este interzisă.
V.
(1). În condiţiile art. 5 alin.
(3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi
în domeniul comerţului şi prestărilor de servicii în spaţii închise şi/sau
deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor şi parcurilor
comerciale, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul
orar 5,00 - 21,00.
(2). Prin excepţie de la
prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici
care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise
şi/sau deschise, publice şi/sau private pot activa doar în relaţia cu
operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3). Prin excepţie de la prevederile alin. (1),
unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de
livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului
rutier de persoane şi de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal
de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
VI.
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 33 - 36 din Legea nr.
55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele
măsuri:
1. Transportul aerian se
desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi
dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi
aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi
aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari,
aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi
pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce
activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al
ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor
interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 33 şi al art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Transportul feroviar se desfăşoară cu
respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia
spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor
şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor,
haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi
garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare a materialului rulant,
regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum
şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii
contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului
feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi
infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii,
emis în temeiul art. 32, 34 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
3.
Transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor
referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane,
procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi
modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru
personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea
personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi
personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin
ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului
afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 35 şi
al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
4.
Transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor
referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile
şi protocoalele spaţiilor comune din porturi, terminale/dane de pasageri sau
locuri de îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul navelor de transport persoane,
gradul şi modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de
conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor
la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării
pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval,
stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii,
al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul
art. 32, 36 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare;
5.
Transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu
respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor şi
infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii,
emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare.
VII. În condiţiile art. 5 alin.
(3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
se stabilesc următoarele măsuri:
1. Activitatea cu publicul a
operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în
domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 30% din
capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp
pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care
sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se
află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2;
2.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de
administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 30% din
capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au
trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele
care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
3. Se instituie obligaţia operatorilor
economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare,
a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta normele de
prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului
şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr.
55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor
economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30%
din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au
trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
5.
Operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia
să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre
a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de
suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe
teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru
situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile
administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a
virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul
SARS-CoV-2;
6. Activitatea operatorilor economici care
administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea
maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă
doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi
pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a
180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
7. Activitatea operatorilor
economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise sau
deschise este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în
intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele
care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care
se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2;
8. Se instituie obligaţia
operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a
respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii,
emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare;
9. Se instituie obligaţia operatorilor
economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală,
primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în
birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire
stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi
turismului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din
Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în baza căruia
îşi pot desfăşura activitatea;
10. Se instituie obligaţia
instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi
profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea
în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea
obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori,
în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al
ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2)
din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
11. Se instituie obligaţia
desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor
sanitare non-COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii,
emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare.
VIII.
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.
Activitatea în creşe și after-school-uri este
permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al
ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al
ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020,
cu modificările şi completările ulterioare;
2. În cadrul unităţilor/instituţiilor
de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice,
precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre
didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin
ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în
temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare;
3.
La apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7
zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor, se
instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru
elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă
locaţie se asigură de către unitatea/instituţia de învăţământ responsabilă
cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru
sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.
IX.
(1).
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările
şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a
pieţelor volante, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului
nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în
unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară
în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor
publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale,
al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
(2). În condiţiile art. 5 alin.
(3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit
art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a
spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării,
lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi
dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi
protecţiei sociale. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt
vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2.
X.
(1). În condiţiile art. 5 alin.
(2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă,
angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă,
pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite, în
condiţiile art. 108 - 110 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea prevederilor Legii
nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2). În situaţia în care nu se poate desfăşura
activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi
în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul
privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de
modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile
naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este
deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială,
având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării
programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în
grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o
diferenţă de cel puţin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie
sanitară.
(3).
Organizarea activităţii la locul de muncă se va realiza cu respectarea
prevederilor legale emise de autorităţile competente în ceea ce priveşte
prevenirea contaminării cu virusul SARSCoV-2 şi pentru asigurarea securităţii
şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, ţinând cont şi de gradul de vaccinare a
angajaţilor de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare
împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariaţii pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi de numărul de
angajaţi care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care deţin şi
prezintă angajatorului adeverinţă eliberată de medicul de familie.
(4). Accesul persoanelor, cu excepția
angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare,
contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din
motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii
medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la
centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în
incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și
operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac
dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul
negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi
de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid
pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care
se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(5). Prin excepţie de la
prevederile alin. (4) este permis accesul avocaţilor pentru exercitarea
activităţilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
(6). În cazul persoanelor fizice
provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale
Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste
certificate, dovada situaţiei prevăzute la alin. (4) se face prin intermediul
unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste
vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
(7). Prevederile alin. (4) şi (6)
se aplică şi pentru operatorii economici care funcţionează în clădiri cu
birouri private în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin 50 de persoane
simultan.
(8). Prin excepţie de la
prevederile alin. (4) şi (7), instituţiile publice şi operatorii economici vor
întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetăţenilor la
serviciile publice oferite, în situaţii urgente (de exemplu: eliberare
certificat de deces, certificat de naştere şi altele asemenea) şi persoanelor
care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul
SARS-CoV-2, prin organizarea activităţii în mediul online, în spaţii deschise,
la ghişee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiţii care
să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.
(9). Accesul persoanelor care nu fac dovada
vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este
permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor
religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de
alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi
alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor,
bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea
normelor de protecţie sanitară.
XI.
Conform HGR nr.1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul
României începând cu data de 09 noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care
se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, modificată și completată prin HGR nr.1238/2021, verificarea
respectării măsurilor se realizează conform art.15 din Anexa 3.
x X x
PREŞEDINTE
AL COMITETULUI JUDEŢEAN
PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
P R E F E C T,
GÂFU CRISTIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu