Comisia de control a verificat mai multe aspecte: identificarea traseului
pacientului și verificarea condițiilor acordării asistenței medicale pentru pacient;
îndeplinirea condițiilor de legalitate ale structurilor medicale implicate; îndeplinirea
condițiilor de legalitate în practica medicală a medicilor și personalului care
au gestionat starea pacientului, urmând, apoi, concluziile și luarea măsurilor
legale.
Controlul s-a desfășurat în două etape: în prima etapă, comisia formată
dintr-un medic din cadrul Compartimentului Asistență Medicală și Programe de
Sănătate și doi inspectori sanitari din cadrul Serviciului de Control în
Sănătate Publică s-au deplasat în Comuna Sasca Montană, satul Slatina Nera nr.
319 și nr. 325, acolo unde se află sediul SC Clinica Nera SRL. Clinica Nera
deține trei autorizații eliberate de DSP Caraș-Severin: una pentru medicina
hiperbară – 090/14.12.2020, o autorizație sanitară de funcționare pentru
cabinet medicină internă – 038/07.05.2021 și o autorizație sanitară de
funcționare pentru punct recoltare probe biologice – 087/03.12.2020.
Deși Clinica Nera funcționează cu un medic specialist în specialitatea
psihiatrie care deține atestat de studii complementare în medicina hiperbară
eliberat de Ministerul Sănătății, cinci asistenți medicali, un medic primar de
medicină de familie și un medic cu specialitatea ORL, la ora și data
controlului (10.11.2021, ora 15.55), medicii nu erau prezenți în unitate, deși
aceștia trebuia să se afle acolo, conform orarului afișat, între orele 13 și
18. Trebuie menționat că, la nivelul Clinicii Nera, acordul și consultul
medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online iar supravegherea
pe perioada terapiei se face de către medici cu care unitatea a încheiat
contracte de prestări servicii. Ședința durează 70 de minute, incluzând
compresia și decompresia.
În data de 5 noiembrie 2021, pacientul Petru Mîțu a fost admis pentru
tratament de recuperare post Covid-19 și e cazat într-una din clădirile
învecinate, aparținând SC Nera Clean Services SRL, reprezentând o facilitate de
cazare. Evaluarea și admiterea la tratament au fost efectuatede medicul Matei
Mircea Bogdan, medic specialist psihiatru, cu atestat în medicină hiperbară.
Comisia de control nu a putut identifica datele la care au avut loc
interacțiunile dintre pacientul Petru Mîțu și dr. Matei Mircea Bogdan,
premergătoare admiterii la tratament. De asemenea, nu s-a putut identifica dacă
și ce documente medicale au fost solicitate, în afara unui buletin tomografic
realizat în 22.10.2021 la cererea pacientului, care evidențiază modificări ale
celor două arii pulmonare. Pacientul este luat în evidență prin intermediul
unei ”Foi de Observație Clinică Generală” (FOCG) care este un document-tip
pentru unitățile sanitare cu paturi, în timp ce Clinica Nera este autorizată ca
și cabinet medical în ambulator. Mai mult, în fișă se menționează și ”data
internării”, ca și cum ar fi vorba de o internare în spital iar antetul foii a
rămas necompletat. Mai mult, foaia de observație era insuficient completată, fără
niciun fel de investigații de laborator, mai ales fără o investigație aferentă
tratamentului cu anticoagulante pe care îl urma pacientul.
Sintetizând, potrivit organelor de control, SC Clinica Nera SRL și Nera
Clean Services SRL funcționează ca și cum împreună formează o unitate sanitară
cu paturi în care pacienții sunt internați iar Centrul de medicină hiperbară nu
deține nici structura și nici personalul necesar. Supravegherea pacienților
încetează, astfel, după ședințele de terapie hiperbară, eventualele complicații
sau urgențe fiind lăsate pe seama Serviciului Județean de Ambulanță/SMURD.
În data de 06.11.2021, ora 3, pacientul Petru Mîțu este trimis la Spitalul
Oravița, cu ”tuse sanguinolentă și cianoză periorală”. Nu se menționează cu ce
s-a efectuat transportul. Potrivit constatărilor comisiei de control, la
Spitalul Orășenesc Oravița atitudinea terapeutică și tratamentul administrat
sunt în acord cu procedurile uzuale. De acolo, pacientul Petru Mîțu este trimis
la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, unde ajunge la ora 5.50 cu
diagnosticul ”alveolită hemoragică”. I se stabilește, apoi, la Reșița,
diagnosticul ”edem pulmonar acut mixt/ supradozaj dicumatinic/hemoptizie/status
post Covid-19.” Cu toate că, potrivit comisiei de control, atitudinea
terapeutică a personalului medical de la SJUR a fost adecvată, funcțiile vitale
se prăbușesc și se constată decesul pacientului, la ora 20.
În a doua etapă a controlului, inspectorii sanitari au regăsit sintagma ”spitalizare” în documentele
instituției, ceea ce, evident, contravine cu limitele autorizației sanitare
deținute. În curtea imobilului existau două autoturisme de tip ambulanță
inscripționate cu sigla Fundației Sfânta Irina dar, potrivit notelor de relații
ale medicilor din clinică, aceștia nu practică acolo medicina de urgență. Unitatea
de cazare are 45 de camere, cu 60 de locuri, în trei corpuri de clădire. Grupurile
sanitare, lenjeria și cazarmamentul erau corespunzătoare din punct de vedere
igienico-sanitar, spălate și dezinfectate cu o firmă de specialitate. Personalul
de la blocul alimentar nu a putut prezenta fișe de aptitudine sau dovada
absolvirii cursurilor de igienă și nici nu a respectat păstrarea probelor de
alimente din mâncarea servită, pentru 48 de ore, conform legislației în
vigoare.În plus, așa cum s-a văzut deja, Clinica Nera nu respectă obiectul de
activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare.
În aceste condiții au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în
valoare de 80.000 de lei: 30.000 de lei pentru nerespectarea de către
personalul unității a protocoalelor și procedurilor medicale, 40.000 de lei pentru
nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de
funcționare și 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente, conform
legislației în vigoare. În același timp, s-au acordat măsuri și termene de
remediere a deficiențelor, pe loc sau într-un termen dat, iar la expirarea acestor
termene se vor efectua recontroale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu