Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 12 octombrie 2020

SCENARIUL 3 - ROSU ȘI SUSPENDAREA CURSURILOR ȘCOLARE, LA ANUMITE ȘCOLI DIN CARAȘ-SEVERIN

Având în vedere creşterea alarmantă a numărului de persoane infectate cu SARS CoV-2 în judeţul nostru,  astăzi, 12.10.2020, a avut loc o  şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

În urma analizei  realizate de către Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin şi  de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, s-a dispus următoarea hotărâre:

 

Art.1. (1) Se aprobă următoarele propuneri:

Ø  Pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița, trecerea la scenariul 3 – ROȘU și suspendarea cursurilor școlare organizate în unitatea de învățământ, pentru o perioadă de 14 zile (12.10-25.10.2020), datorită confirmării cu virusul SARS-CoV-2, a două cadre didactice, a unui elev și a ratei de incidență/localitate;

Ø  Pentru Liceul Tehnologic ”Clisura Dunării” Moldova Nouă, trecerea la scenariul 3 – ROȘU și suspendarea cursurilor școlare organizate în unitatea de învățământ Liceul Tehnologic ”Clisura Dunării” Moldova Nouă, cât și pentru structurile arondate: Școala Gimnazială ”Alexandru Moisi” și Școala Gimnazială ”Sofia Arcan”, pentru o perioadă de 14 zile (12.10-25.10.2020), datorită confirmării cu virusul SARS-CoV-2 a două cadre didactice;

Ø  Pentru Școala Postliceală ,,Henri Coandă” Moldova Nouă, trecerea la scenariul 3 – ROȘU și suspendarea cursurilor școlare organizate în unitatea de învățământ, pentru o perioadă de 14 zile (12.10-25.10.2020), datorită faptului că această unitate școlară funcționează în incinta Liceului Tehnologic ”Clisura Dunării” Moldova Nouă, aflat pe scenariul 3- roșu;

Ø  Pentru Grădinița P.P. ,,Sf. Stelian” Moldova – Nouă, suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea ”față în față” la grupa combinată de la structura Grădinița cu Program Normal ,,Rază de Soare” Moldova-Nouă pentru o perioadă de 14 zile (12.10-25.10.2020), datorită faptului că această unitate școlară funcționează în incinta Școlii Gimnaziale ”Alexandru Moisi” Moldova-Nouă, aflată pe scenariul 3- roșu;

Ø  Pentru Școala Postliceală Sanitară ,,Carol Davila” Caransebeș, suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea ”față în față” pentruo secţie din anul III, pe o perioadă de 14 zile (12.10-25.10.2020),   datorită confirmării cu virusul SARS-CoV-2 a unui elev;

Ø  Pentru Școala Gimnazială Slatina Timiș, suspendarea cursurilor școlareorganizate în modalitatea ”față în față” la grupa mică de la structura Grădinița cu Program Normal Slatina Timiș pentru o perioadă de 14 zile (09.10-22.10.2020), datorită izolării unui cadru didactic – contact direct al fiului;

Ø  Pentru Școala Gimnazială nr. 9 Reșița, suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea ”față în față” la una din clasele a VIII-a pentru o perioadă de 14 zile (12.10-25.10.2020),   datorită confirmării cu virusul SARS-CoV-2 a unui elev;

Ø  Pentru Colegiul Tehnic Reșița, suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea ”față în față” la una din clasele a IX-a învățământ dual, pentru o perioadă de 14 zile (12.10-25.10.2020),   datorită confirmării cu virusul SARS-CoV-2 a unui elev.

(2).Se aprobă reluarea cursurilor școlare suspendate temporar, având în vedere expirarea perioadei de suspendare a cursurilor școlare organizate în modalitatea ”față în față”, pentru următoarele clase:

Ø Școala Primară Soceni, clasa P/I/IV, din data de 12.10.2020;

Ø Școala Primară Soceni, clasa II/III, din data de 12.10.2020.

Art.2. În urma analizării propunerilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din judeţul Caraş-Severin avizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Caraş-Severin se aprobă Scenariile de funcţionare ale unităților de învățământ preuniversitar din judeţul Caraş-Severin, menţionate la Art.1 şi înaintate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Art.3. (1). Prezenta hotărâre se transmite, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, prin e-mail, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin şi altor instituţii în drept.

                        (2). Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin va comunica prezenta Hotărâre, fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar.

 

 

Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a cerut o analiză riguroasă a situaţiei epidemiologice din Caraş-Severin şi  a transmis celor prezenţi cădacă numărul de cazuri noi nu va scădea, la  finalul acestei săptămâni se va lua în calcul dispunerea obligativităţii purtării măştilor de protecţie în toate spaţiile publice, inclusiv în  cele deschise.

 

 

 

 

                                                                                      BIROUL DE PRESĂ

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu