Calendarul normal de
plată a pensiilor este
1-15 ale fiecărei luni, iar Poşta Română a făcut toate
demersurile interne necesare pentru a respecta acest calendar şi în luna
septembrie, luând în calcul şi creşterea cu 14% a punctului de pensie.
Compania îşi
respectă angajamentul faţă de toţi pensionarii, de a distribui toate pensiile
direct la uşa acestora, indiferent de colţul ţării în care trăiesc sau de
situaţiile speciale cu care s-a confruntat.
Chiar şi în perioada
pandemiei, salariaţii Poştei au lucrat la capacitate maximă pentru a face
posibilă distribuirea pensiilor într-un interval mai scurt decât cel asumat
prin contractul semnat cu Casa de Pensii, pentru a veni în sprijinul
beneficiarilor în acea perioadă dificilă.
Astfel, Poşta Română
s-a adaptat la evoluţia situaţiei, căutând în permanenţă măsuri pentru a veni
în sprijinul clienţilor, compania reafirmându-şi, astfel, parteneriatul asumat
faţă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii
Publice, dar mai ales faţă de pensionari.
“Poşta Română va
livra, în continuare, drepturile băneşti prompt şi fără întârzieri. Prin
profesionalismul şi dedicarea tuturor angajaţilor săi, compania a demonstrat,
de fiecare dată, că este un partener social strategic, atât pentru instituţiile
statului, cât, mai ales, pentru cetăţeni”, a declarat Horia
Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.
Astfel, Poşta Română
transmite pensionarilor că va respecta calendarul de achitare a pensiilor şi în
luna septembrie.
Compartiment
Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu