Fundația Universitatea de Vest
Timișoara va acorda în următorul an burse școlare pentru
patru elevi din mediul rural, din județul Timiș, sursa de finanțare fiind
indemnizația de parlamentar a deputatului Marilen Gabriel Pirtea. Este al
doilea an a consecutiv în care parlamentarul asigură, prin intermediul
Fundației, astfel de burse.
În criteriile de selecție a
elevilor s-a ținut cont de situația socio-economică și de performanțele
educaționale ale acestora. Astfel, au fost vizați cei aparținând minorităților
naționale, elevii care au părinții plecați în străinătate și ale căror condiții
de viață sunt precare, cei cu venituri familiale limitate, orfanii, cât și
olimpicii din mediul rural. Cuantumul burselor este de 300 lei/lună, durata de
acordare fiind de 10 luni, începând cu decembrie 2018.
Ieri, 6 decembrie, au fost semnate
contractele, la acțiune fiind invitați elevii și însoțitorii acestora,
directorii de școli și primarii din localitățile din care fac parte copiii.
Pentru a beneficia de bursă, aceștia trebuie să nu fie exmatriculați, să nu
renunțe la frecventarea cursurilor, să nu înregistreze 10 absențe nemotivate
într-un semestru și să nu aibă corigențe. De asemenea, elevii trebuiesă aibă media
10 la purtare și să obțină o medie semestrială și anuală mai mare de 8.
„Acești copii au demonstrat deja
că vor să învețe. Ar fi păcat ca situația financiară precară să fie o piedică
în evoluția lor. Bursa le este de folos, întrucât, după cum bine se știe,
școala în România este gratuită doar declarativ. Costurile ascunse ale
educației se pot dovedi prea mari pentru multe familii. Sumele necesare plății
burselor provin din indemnizația de deputat, Fundația UVT fiind cea care a
făcut demersurile de identificare și selecție a beneficiarilor. Eu știu că a
sprijini patru elevi este doar o picătură în ocean în contextul în care milioane
de români trăiesc în sărăcie, dar, dacă fiecare dintre noi facem câte ceva în
micul nostru colț de Românie, efectele pozitive vor fi cu siguranță vizibile”,
spune deputatul Marilen Pirtea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu