Inginerul John Scott, un scoţian din Edinburgh, cu o carieră marcantă în domeniul ingineriei structurale, este un vechi prieten al Facultăţii de Construcţii de la Timişoara, prima sa vizită datând din anul 1991, când a legat o relaţie profesională şi de prietenie cu decanul de atunci al facultăţii, prof.dr.ing. Liviu Gădeanu. A contribuit în mod decisiv şi pe termen lung la buna funcţionare a secţiei de Inginerie Civilă în limba engleză (ICE) prin sprijinirea unei serii de stagii de documentare individuale ale unor studenţi şi cadre didactice de la Timişoara în Marea Britanie.
Este şi fondator al SRUE (Scottish Romanian University Exchange), fundaţie britanică înfiinţată pentru sprijinirea educaţiei tehnice în limba engleză din România. În scurt timp a fost creată şi o filială SRUE în Timişoara, principalul său rol fiind de sprijinire a studenţilor şi cadrelor didactice române din domeniul ingineriei civile prin schimburi de experienţă în Marea Britanie şi stimularea performanţei educaţionale prin premii acordate studenţilor români.
De-a lungul timpului, prin acest program, 40 de studenţi români au avut ocazia de a studia la Universitatea din Edinburgh, 14 studenţi britanici au venit să studieze la Universitatea Politehnica Timişoara, tot în această perioadă înregistrându-se şi o serie de schimburi de cadre didactice. Fondurile acordate de SRUE studenţilor români aveau ca provenienţă colecta publică, respectiv sume din venitul personal al lui John Scott. În condiţiile în care bursele Socrates/Erasmus erau insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente stagiului studenţilor români la Edinburgh, SRUE a plătit, în toată perioada , câte 1500 GPB pentru fiecare student, pentru suplimentarea burselor.
După decesul său, în 2012, John Scott a lăsat moştenire, prin testament, studenţilor şi cadrelor didactice de la Facultatea de Construcţii a UPT (domeniul ingineriei structurale), suma de 180.000 GPB pentru susţinerea educaţiei tehnice în limba engleză. Pentru a avea acces la această moştenire pe cale testamentară se creează, în februarie 2014, cu sprijinul UPT, Fundaţia The John Scott Memorial Trust, cu sediul la Edinburgh. Legătura fundaţiei cu Universitatea Politehnica Timişoara se face printr-un grup de patru custozi români (acad. Dan Dubină, prof. Liviu Gădeanu, prof. Valeriu Stoian şi conf. Mircea Georgescu) care decid prin vot asupra modului de cheltuire a fondurilor.
În prezent, direcţiile de acţiune ale Fundaţiei The John Scott Memorial Trust se îndreaptă spre susţinerea financiară a studenţilor români (doi studenţi/an) care beneficiază de mobilităţi Erasmus+ la Universitatea din Edinburgh, premierea celor mai bune trei lucrări de licenţă în domeniul ingineriei structurale civile şi premierea studenţilor cu cele mai bune rezultate la învăţătură din anii 2-3-4 ICE.
În semn de recunoştinţă pentru sprijinul consistent acordat Universităţii Politehnica Timişoara, Senatul UPT i-a acordat domnului John Scott, în mai 2004, o Diplomă de Excelenţă. Înmânarea diplomei s-a făcut, în cadrul unei ceremonii, de către decanul facultăţii, prof.dr.ing. Radu Băncilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu