Ca în fiecare an, apropierea
Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în
străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia, dar şi
cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România, sens
în care, în perioada următoare se
prefigurează o creştere a traficului prin punctele de trecere ale frontierei.
Pentru evitarea
aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și-a adaptat misiunile de supraveghere si control,
precum şi resursele umane şi materiale, astfel încât să se asigure un control
eficient şi operativ.
Au fost dispuse măsuri de
suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă
permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica
valorilor de trafic.
Subliniem faptul că este folosită la maxim
infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei
acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de
trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de
intrare sau ieșire din țară, după caz.
Menţionăm că, în proximitatea punctelor de
trecere ale frontierei, politistii de frontieră împreună cu poliţia rutieră
informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor
punctelor alternative de trecere a frontierei.
Recomandări
Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial
al Poliției de Frontieră Timișoara, recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente
la graniţa de sud-vest, astfel încât să
se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din
cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Pe
frontiera româno-ungară:
·
pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad – Kiszombor
Pe frontiera româno-sârbă:
·
pe raza jud. Timiş: P.T.F. Jimbolia - Srpska Crnja;
P.T.F. Stamora-Moraviţa – Vatin;
P.T.F. Valcani - Vrbica;
P.T.F. Foeni - Jasa Tomic;
P.T.F. Lunga - Nakovo;
·
pe raza jud. Caraş-Severin: P.T.F.
Naidăş - Kalugerovo;
·
pe raza jud. Mehedinţi: P.T.F. Porţile de Fier 1 - Djerdap;
P.T.F. Porţile de Fier 2 - Kusjak;
Valori
de trafic
În luna decembrie 2017, frontiera Inspectoratului Teritorial al Poliției de
Frontieră Timișoara a fost tranzitată de aproximativ 314.000 de persoane
( aproximativ 159.000
persoane pe intrare și aproximativ 155.000
persoane pe ieșire) precum și de 117.000
de mijloace de transport, dintre
acestea, aproximativ 60.000 au fost
pe sensul de intrare în ţară și 57.000
pe sensul de ieșire.
Cele mai tranzitate
puncte de trecere din sud-vestul ţării au fost Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, ( aproximativ 48.000
de persoane pe sensul de intrare cu 16.000 mijloace de transport și aproximativ
45.500 de persoane pe sensul de ieșire cu 16.000 de mijloace de transport),
Punctul de Trecere a Frontierei Cenad ( aproximativ 32.300 de
persoane pe sensul de intrare cu 14.300 mijloace de transport și aproximativ 30.000
de persoane pe sensul de ieșire cu 12.300 de mijloace de transport) și Punctul de Trecere a Frontierei
Stamora-Moravița ( aproximativ 31.500 de persoane pe sensul de intrare cu 11.500
mijloace de transport și aproximativ 32.800 de persoane pe sensul de ieșire cu
12.400 de mijloace de transport).
Participanții la traficul
transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line,
dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe
pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de
aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale
de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută
utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce
înregistrează valori de trafic scăzute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu