Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 10 februarie 2018

Guvernul a introdus Ordinul de protecție provizoriu, prin care polițiștii pot înlătura de îndată agresorul din domiciliu

Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, fiind introduse noi măsuri pentru protejarea imediată a victimei și înlăturarea agresorului.
Documentul aprobat de Guvern reglementează Ordinul de protecție provizoriu (OPP), un instrument în materie administrativă, care îi va permite polițistului să intervină rapid în situațiile de pericol iminent pentru sănătate și securitatea victimei violenței domestice și să înlăture de îndată agresorul din domiciliu.

Ordinul de protecție provizoriu este diferit de Ordinul de protecție (OP), care este deja reglementat prin lege din anul 2012. Practic, Ordinul de protecție provizoriu este un instrument complementar Ordinului de protecție, care se emite de către polițist, de îndată, cu caracter executoriu, fără termen și fără somație, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecție.
După ce polițistul va emite OPP, documentul va fi confirmat de către procuror, pe baza declaraților și a probelor strânse de către polițist. Ulterior, procurorul va avea obligația să transmită OPP împreună cu toate dovezile existente la dosar către judecător, iar acesta se va pronunța prin emiterea unui OP.
Prin actuala reglementare, polițistul va avea dreptul și obligația să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar și cu forța, și să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate.
OPP va fi emis în baza unei Fișe de risc, prin care polițistul va stabili gradul de risc în baza evaluării de la fața locului. Dacă riscul pentru victimă este crescut sau foarte crescut, polițistul va emite un OPP, prin care pot fi dispuse următoarele măsuri pentru agresor:
Ø Evacuarea din domiciliu cu interdicția de a reveni pe toată durata valabilității OPP;
Ø Stabilirea unei distanțe minime de apropiere de victimă (de domiciliu, de locul de muncă, de școală, după caz);
Ø Confiscarea cheilor, a armelor.
OPP și OP vor fi monitorizate de către polițiști, nerespectarea măsurilor dispuse prin cele două instrumente constituind infracțiune, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 1 lună la 1 an.
În procesul de monitorizare, polițistul va face verificări permanente prin toate mijloacele în vederea respectării măsurilor dispuse pentru agresor (vizite la domiciliu, culegere de informații de la vecini, serviciul victimei, școală, după caz). De asemenea, după emiterea OPP, polițistul se va asigura că drepturile agresorului sunt respectate prin măsuri care vizează informarea corectă cu privire la OPP și respectiv îndrumarea și orientarea către un serviciu social specializat pentru găzduire și consiliere.
De asemenea, pentru agresor, se introduce obligația de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere (brățară electronică) în următoarele condiții:
Ø Agresorul a fost obligat să păstreze o distanță minimă determinată față de victimă, față de copiii acesteia sau față de rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
Ø Agresorului i-a fost interzisă deplasarea în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
Utilizarea sistemului de supraveghere electronică va fi posibilă dacă victima și, după caz, membrii familiei acesteia își exprimă acordul de a purta un astfel de sistem care permite verificarea respectării obligației agresorului.
Regimul juridic al sistemului de supraveghere electronică utilizat pentru verificarea respectării măsurilor de protecție va fi stabilit ulterior, prin lege.
Menționăm că un astfel de sistem electronic de supraveghere se regăsește în Codul de procedură penală, Legea nr. 253/2013 și Legea 254/2013.
Prin intermediul acestor instrumente se urmărește îmbunătățirea sprijinului acordat victimelor violenței domestice, prin asigurarea unei intervenții imediate și coerente. Normele, metodologiile și procedurile vor fi elaborate prin legislația secundară, aceasta urmând să fie reglementată printr-un Ordin comun al MMJS și MAI.
Tot în ședința de astăzi, Guvernul a reglmentat și exercitarea profesiei de expert și a celei de tehnician în egalitate de șanse, prin modificarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Cele două profesii au fost introduse în COR (Clasificarea Ocupațiilor în România) în anul 2014, respectiv 2015.
Mai mult, actul normativ stabilește că persoanele juridice din sectorul public și din cel privat care au peste 50 de salariați vor avea posibilitatea de a angaja un expert sau un tehnician în egalitate de șanse, în limita bugetului destinat cheltuielilor salariale.
Reglementarea celor două profesii vine în contextul unei preocupări din ce în ce mai mari, la nivel internaţional şi european, pentru implementarea principiilor egalității de gen în toate domeniile și la toate nivelurile de intervenție.
România și-a asumat, în anul 2015, punerea în aplicare a Angajamentului nr. 1 privind formarea unor specialiști, experți și tehnicieni în domeniul egalității de șanse de la nivelul administrației publice centrale și locale, în cadrul Campaniei „HEforSHE”, inițită de UN WOMEN, și s-a angajat ca, până în anul 2020, 70% dintre cele 1.680 de instituții publice naționale și locale să aibă experți sau tehnicieni în domeniul egalității de șanse.
Actul normativ introduce și noțiunea de „violență de gen”, conform definiției din Convenția de la Istanbul.
Informații suplimentare:

Situația statistică în domeniul violenței în familie, potrivit IGPR:
Anul 2016
-              36.664 victime ale violenței în familie;
-              191 decese precizate de Ministerul Public;
-              2574 de OP emise, dintre care 743 sunt încălcate.

Anul 2017
-              20.617 victime ale violenței în familie;
-              84 decese;
-              peste 3000 de ordine de protecție emise de instanță;
-              OP încălcate – 1011.


Biroul de presă al Guvernului 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu