Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 17 februarie 2018

Au scăzut tarifele de verificare a dosarelor pentru validarea și înregistrarea, respectiv înscrierea unui program universitar de studii de licență, master sau de studii postuniversitare



Mai exact, pentru programele de licență, pentru primul program de master dintr-un anumit domeniu și pentru programele de studii postuniversitare de calificare, aceste tarife se situează, ca urmare a scăderii menționate, la nivelul salariului minim net pe economie. Mai mult decât atât, în cazul celui de-al doilea și eventual următoarelor programe de master din același domeniu, tariful perceput este de 25% din valoarea salariului minim net, pentru fiecare program în parte.


Măsura a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute de către ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, prin ordinul nr. 3194/09.02.2018, și are ca scop încurajarea instituțiilor de învățământ superior de a finaliza înscrierea tuturor programelor de studii pe care le gestionează în RNCIS, cu un efort financiar minim din partea acestora.

Decizia MEN răspunde astfel necesității adaptării programelor de studii la cerințele mediului economic și social, dar și nevoii de alegere informată pentru tinerii aflați în situația de a opta pentru cel mai potrivit parcurs academic, potrivit aspirațiilor personale și profesionale. Nu în ultimul rând, considerăm că o astfel de măsură contribuie la creșterea calității și relevanței programelor de studii universitare.

Prin înscrierea în RNCIS, pot fi recunoscute și relaționate rezultatele învățării dobândite în cadrul sistemului de învățământ superior cu ocupațiile din piața muncii. Este, astfel, asigurată coerența calificărilor și a titlurilor acordate.

Înscrierea calificărilor în RNCIS este o condiție necesară pentru autorizarea/acreditarea programelor de studii oferite de către instituțiile de învățământ superior pentru a demonstra legătura dintre ocupațiile și cerințele mediului socio-economic și calificările obținute.

BIROUL DE COMUNICARE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu