·
KFC susţine educaţia şi dezvoltarea tinerilor din medii
defavorizate prin campania „Bucket de bine”.
·
În 2017, s-au strâns fonduri în
valoare de peste 59.000 de euro.
·
Peste 150.000 de euro au fost donaţi către organizaţia
SOS Satele Copiilor, din 2014 până în prezent.
·
Prin intermediul proiectului, KFC asigură toatecheltuielile
necesare pentru 11 copii din 2 case SOS Satele Copiilor, din Bucureşti.
București,12februarie2018.În anul
2017, KFC a donat peste 59.000 de euro către SOS Satele Copiilor România, în
urma campaniei „Bucket de bine”. Prin această platformă, lansată inițial în
2014, KFC donează câte un leu din valoareafiecărui Hot Bucket vândut.
11 copii din cadrul
organizaţiei SOS Satele Copiilor beneficiază, încadrul proiectului,de pregătire
şcolară adecvată, dar şi de activităţi extracurriculare, prin care îşi
descoperă şi îşi dezvoltă abilităţi şi aptitudiniimportante pentru formarea acestora.
Copiilor din cele două case le sunt asigurate astfel toate cheltuielile
necesare pentru alimente, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale și activități
educaționale și de timp liber.
„În
momentul în care am demarat parteneriatul cu organizaţia SOS Satele Copiilor am
ştiut că va fi un angajament pe termen lung. Am ales să investim în educaţia
unor tineri şi să le oferim şanse egale de dezvoltare. Este de fapt o
investiţie în viitorul lor, dar şi al nostru, al tuturor. Le mulţumim clienţilor
KFC care achiziţionează produsul Hot Bucket,susţinând astfel demersul nostru.
Continuăm această campanie şi în 2018 şi ne dorim să avem rezultate din ce în
ce mai bune.”,a spus Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group S.A.
„Viitorul
copiilor din cele două case familiale din satul SOS Bucureşti se construieşte
în fiecare zi, prin sprijinul oferit de către partenerul nostru de încredere,
KFC România. Suntem deja în al patrulea an în care KFC contribuie la asigurarea
unui mediu decent şi sigur pentru copiii abandonaţi, aflaţi în grija SOS Satele Copiilor
România. Pornind de la acoperirea nevoilor zilnice de bază – hrană, haine şi o
casă primitoare, încercăm să le oferim acestor copii o familie, servicii
medicale şi educaţionale, precum şi activităţi de vacanţă, sport şi
divertisment. KFC asigură astfel un climat sănătos şi optimist, în care copiii
se dezvoltă armonios şi reuşesc să îşi definească seturi de valori raportate la
o realitate normală. De aceea, le mulţumim încă o dată pentru că ne sunt
alături!”, Diana Podaru, Director General, SOS Satele Copiilor România.
Campania „Bucket de bine”
continuă și în 2018, în toate restaurantele KFC din țară. Parteneriatul KFC –
SOS Satele Copiilor a demarat în anul 2014, iar din 2015 și până în prezent,
lanțul de restaurante a reuşit săsusţinădouă familii SOS prin asigurarea
tuturor cheltuielilor aferente activităților de zi cu zi. Parteneriatul dintre KFC
şi SOS Satele Copiilor România se înscrie în direcțiile strategice de responsabilitate
socială ale companiei, având scopul de a susține educația și dezvoltarea
tinerilor.
*****
Despre Sphera Franchise Group S.A.
Sphera
Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria food service din
România şi deţine companiile care operează în sistem de masterfranciză
brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.
În
România, lanţul de restaurante KFC numără 70 de restaurante atât în Bucureşti,
cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Arad, Botoşani, Cluj-Napoca, Oradea,
Suceava, Piteşti sau Braşov. De asemenea, operează două restaurante la
Chişinău, Republica Moldova și două în zona de nord-est a Italiei.
Unite, Yum! Brands deschide în
medie peste cinci restaurante noi pe zi, fiind astfel lider în dezvoltarea
internațională de retail.
Despre SOS Satele Copiilor România
SOS Satele Copiilor România
este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s
Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale
lumii. SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi
desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti,
Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.
Activitatea organizaţiei este
centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă
să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri
sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în Satele
SOS România.
Totodată, un număr de 40.000
de persoane au participat la programele de asistență și îndrumare, derulate
împreună cu partenerii de proiecte.
SOS Satele Copiilor România
derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de
Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.
Mai multe informații despre
SOS Satele Copiilor România puteţi găsi și pe pagina de Facebook SOS
Satele Copiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu