Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 22 decembrie 2014

Programul cu publicul la Direcţia Impozite şi Taxe

Primăria Municipiului Reşiţa informează cetăţenii că în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, programul cu publicul la Direcţia Impozite şi Taxe este următorul:
- 22 şi 23 decembrie 2014, între orele 08:00-15:30
- 29 decembrie, ultima zi de plată, între orele 08:00-15:30.

duminică, 21 decembrie 2014

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcția de președinte al României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României

Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a depus duminică, 21 decembrie a.c., jurământul de învestitură în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României. 

Vă prezentăm discursul susţinut de preşedintele României:

Apelul societății civile pentru declararea neconstituționalității Legii securității cibernetice

Treisprezece organizații neguvernamentale consideră că Legea securității cibernetice, în forma aprobată de Parlament, încalcă garanțiile constituționale privind viața privată și cer ca legea să fie analizată de Curtea Constituțională a României înainte de promulgarea ei.
Pentru că nu au competența legală de a sesiza CCR, organizațiile semnatare s-au adresat azi, 21 decembrie, la 25 de ani de la abolirea regimului opresiv și securistic, acelor instituții care au această cădere, după cum urmează:

În pieţele agroalimentare Reşiţa Sud şi Nord pot fi comercializaţi brazi de Crăciun

Primăria Municipiului Reşiţa informează cetăţenii că în această perioadă în pieţele agroalimentare Reşiţa Sud şi Nord pot fi comercializaţi brazi de Crăciun.
Mai multe detalii puteţi obţine de la Direcţia Silvică Caraş-Severin.

PROGRAMUL FAMILIEI REGALE de Crăciun 2014

Familia Regală va primi colindătorii la Săvârșin, în interiorul Domeniului Regal. În afară de colindătorii menționați mai jos în program, sunt așteptate de-a lungul zilelor de 22 și 23 decembrie și alte grupuri de colindători din județele țării și din Republica Moldova.

ALEGE VIAȚA! ȘOFERI DEPISTAȚI CONDUCÂND CU VITEZE DE PESTE 200 KM/H

 Ieri, într-un interval de mai puțin de 20 de minute, polițiștii rutieri aflați în misiune pe autostrada A3 Turda — Borș au depistat în trafic doi bărbați care conduceau cu vitezele de 201 km/h, respectiv 220 km/h.
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii rutieri care acționează pentru siguranța și fluența traficului rutier pe au depistat doi bărbați care conduceau cu viteză excesivă.
Astfel, la ora 11:35, în zona km. 15 + 500 m, un bărbat, de 26 de ani, din județul Harghita, a fost înregistrat de aparatul radar, pe sensul de mers spre Harghita, conducând cu viteza de 201 km/h.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Lucrări de reparaţii a carosabilului prin plombări

 În cursul zilei de vineri, 19 decembrie 2014, Serviciul Public-Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local efectuează lucrări de reparaţii a carosabilului prin plombări pe str. Primăverii din Reşiţa.

Totodată, se realizează noi plantări de arbori din specia Liquidambar în zona Triaj, care vor continua şi  în sezonul de primăvară.


Ministerul Sănătăţii va derula şi anul viitor Programul naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin.

 “Continuăm acest program în scopul prevenirii si combaterii cancerului de col uterin si pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală si a mortalităţii datorate acestora. Ne propunem ca în 5 ani de program să testăm 65% din populația eligibilă și, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeș Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul și din această cauză apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie care sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru

Evaluările Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea loc în intervalul 18 mai - 3 iunie 2015

 Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat joi, 18 decembrie, pe www.edu.ro, calendarul şi metodologia de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale (EN-2015) la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2014-2015.

Conform calendarului, aceste evaluări se vor desfăşura în perioada 18 mai - 3 iunie, după cum urmează

- clasa a II-a (Limba română: 18 mai - scris şi 19 mai - citit; Limba română pentru minorităţile naţionale -scris/citit: 19 mai; Matematică: 20 mai; Limba maternă: 21 mai - scris şi 22 mai - citit)

Un gest pentru o viață

Salvaţi Copiii îşi propune schimbarea statisticilor dureroase: în fiecare an pierdem aproximativ 1900 de nou-născuţi. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante. Orice persoană poate susţine programul de reducere a mortalităţii infantile donând 2 euro prin SMS la 8833, iar companiile pot direcţiona 20% din impozitul pe profit datorat statului către cauza noastră.

Informare meteo:intensificări ale vântului, ninsori şi polei



 Intervalul : 21 decembrie, ora 02 – 22 decembrie, ora 06
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : intensificări ale vântului, ninsori şi polei;
   În intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de până la 50...60 km/h. Vor fi condiţii de polei.
     La munte vântul va depăşi la rafală 70...80 km/h, va ninge viscolit, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de peste 20...25 cm.

vineri, 19 decembrie 2014

Principele Radu va participa la ceremonia depunerii jurământului Președintelui României


Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul comunicat:

Principele Radu va participa la ceremonia depunerii jurământului
Președintelui României

Majestatea Sa Regele va fi reprezentat de Alteța Sa Regală Principele Radu la ceremonia depunerii jurământului noului Președinte al României, în cadrul ceremoniei solemne de la Parlamentul României, duminică, 21 decembrie 2014, la ora 12.

25 de ani de la Revolutia romana din Decembrie 89

 În perioada 16-22 decembrie 2014, organizaţiile de revoluţionari din municipiu şi Primăria Municipiului Reşiţa marchează 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.
Cu acest prilej, astăzi şi mâine, sunt programate prelegeri la o parte din unităţile de învăţământ din Reşiţa, în cadrul orelor de istorie.
Sâmbătă, 20 decembrie 2014, de la ora 14:30, la Casa Municipală, va avea loc vernisajul unei expoziţii  de pictură şi lansarea primului volum al cărţii „Reşiţa, km 100 al Revoluţiei Române”. De la ora 18:00, la sala cinematografului Dacia, este programat un concert de muzică simfonică susţinut de Filarmonica Banatul din Timişoara.

Începând cu anul 2015, toți copiii nou-născuți vor beneficia de testare audiometrică

Ministerul Sănătății intenționează dezvoltarea intervenției Prevenirea deficiențelor de auz prin screening neonatal prin extinderea screeningului pentru depistarea precoce a deficiențelor de auz la nou născut la nivel național.
'Pentru dezvoltarea copilului este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme pentru a asigura în timp util tratamentul adecvat.

Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii - Romani CRISS

Conferința de încheiere a proiectului' Youth is Tolerance: combating anti-Roma stereotypes among young people'
Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii — Romani CRISS, împreună cu partenerii săi,' Center for Interethnic Dialogue and Tolerance AMALIPE' din Bulgaria,' Dartke Association' din Ungaria și Asociația' Antigone' din Grecia anunța încheierea proiectului' Youth is Tolerance: combating anti-Roma stereotypes among young people' prin organizarea, joi, 18 decembrie 2014 a conferinței de închidere. Evenimentul va avea la Hotelul RIN Central, strada Traian nr. 55, sala George Călinescu, între orele 11.00 și 14.00.

Ajutoare pentru încălzirea


Începând din data de 22 decembrie 2014, vor fi acordate ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri aferente lunii noiembrie 2014 pentru beneficiarii de ajutor social, în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.
Plăţile se efectuează între orele 08:00-15:00, la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială, conform programului următor:

joi, 18 decembrie 2014

MAE lansează din luna ianuarie 2015 un Centru unic de contact pentru cetățenii români din străinătate care solicită informații și sprijin consular

  Ministerul Afacerilor Externe a organizat miercuri, 17 decembrie 2014, conferința de încheiere a proiectului 'Centru de contact și suport al cetățenilor români din străinătate' — cod SMIS 32663, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013 — Axa Prioritară 2: Îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare.

Concert extraordinar

Primăria Municipiului Caransebeș, Consiliul Local Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru” are deosebita plăcere de a vă invita marți, 23 decembrie, ora 18.00, în Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș la Concertul extraordinar susținut de corul și orchestra Filarmonicii „Banatul” Timișoara și la Ceremonia oferirii candelelor cu  Lumina Sfântă de la Bethleem.
Afișul concertului îl găsiți atașat și vă rugăm să mediatizați acest eveniment.

Percheziţii domiciliare pe raza judeţului Caraş Severin pentru destructurarea unei reţele de contrabandă cu ţigări

 În această dimineaţă, în jurul orei 06.00, poliţişti de frontieră de pe raza judeţului Caraş-Severin, sprijiniţi de lucrători din cadrul ITPF Timişoara şi sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova-Nouă, au declanşat o acţiune specifică pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.
Au fost realizate 25 percheziţii domiciliare la mai multe adrese de pe raza judeţului Caraş Severin (localităţile Zlatiţa, Socol, Pârneaura, Câmpia, Belobreşca) la care au participat 100

Universitatea de Vest din Timișoara, printre cele mai bune 50 într-un top internațional

Universitatea de Vest din Timișoara se numără printre cele mai bune 50 instituții de învățământ superior din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală, într-un top 100 lansat astăzi de către QS Quacquarelli Symonds, editorul QS World University Rankings.
Din România, doar alte patru instituții de învățământ superior au intrat în top 100, Universitatea din București, Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași.
Metodologia utilizată pentru evaluarea universităților din această regiune a fost alcătuită de QS Global Academic Advisory Board și de experți din regiune. Criteriile au fost selectate astfel încât să

DOSARE PENALE


A pierdut controlul volanului
În dimineaţa zilei de 17 decembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe DN 58 B, între municipiul Reşiţa şi oraşul Bocşa.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, din primele cercetări, că în timp ce B.C., în vârstă de 40 de ani, conducea un autoturism nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă din sensul opus de mers.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto căruia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Reşiţa fără a rămâne internată.
Şoferiţa a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

miercuri, 17 decembrie 2014

Atenționări de călătorie:Canada – provincia British Columbia - Depistarea unor focare de gripă aviară

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează sau se află deja pe teritoriul Canadei -  provincia British Columbia,  cu privire la depistarea unor  focare de gripă aviară.
Iniţial, două focare au fost descoperite în Abbortsford – la o fermă de curcani și în Chilliwack – la o crescătorie de pui, ambele fiind în apropiere una de alta în două zone apropiate (8 km distanţă) pe valea Fraser, la sud-est de Vancouver.
În prezent, epidemia de gripă aviară provocată de virusul H5N2  a ajuns să se extindă la un număr de 10 ferme avicole situate pe valea Fraser (localități Abbortsford, Chilliwack și Langley), afectând un număr de peste 233.000 păsări (curcani și găini) care au fost sau urmează să fie eutanasiate.

Asociaţia Telefonul Copilului şi Geometry Global Romania lansează campania “Nu putem alege între lacrimi“



București, 16 decembrie 2014. Peste 100.000 de copii sună anual la Telefonul Copilului 116 111, iar zeci de mii de cazuri în care viața copiilor a fost pusă în pericol și-au găsit rezolvarea la doar un apel distanță. Iar telefoanele continuă să sune. Numărul psihologilor și asistenților sociali de la Telefonul Copilului nu este, însă, suficient, pentru atât de multe strigăte de ajutor, iar apelurile a zeci de mii de copii abuzați, descumpăniți și singuri rămân fără răspuns. Pentru a putea prelua din ce în ce mai multe apeluri, am lansat campania “Nu putem alege între lacrimi“, menită să ne ajute să strângem fonduri pentru a veni în ajutorul a cât mai multor copii care ne solicită. Asociaţia Telefonul Copilului are nevoie să angajeze mai mulţi specialişti - asistenţi sociali şi psihologi - pregătiţi să dea cel mai bun răspuns atât copiilor care au nevoie de ajutor urgent, aflați în diverse situaţii de abuz, cât şi celor aflaţi în pragul depresiei, speriati, tristi sau singuri.

18 decembrie: Ziua Minorităţilor Naţionale din România

 În data de 18 decembrie  minorităţile naţionale din ţara noastră îşi vor sărbători ziua lor. Conform HG 881 din 1998, ziua de 18 decembrie este declarată ca data la care se sărbătoreşte Ziua Minorităţilor Naţionale din România. 19 minorităţi etnice recunoscute oficial la nivel naţional, cu reprezentanţi în Parlamentul României, sunt chemate prin activitatea lor să-şi promoveze valorile culturale proprii, tradiţiile specifice fiecăreia dintre ele.
Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin a organizat de-a lungul anilor mai multe evenimente care au marcat această zi deosebită pentru toate minorităţile naţionale din ţara noastră.
Anul acesta, la Reşiţa, organizaţia reprezentativă a etniei germane din Banatul Montan va organiza de Ziua Minorităţilor Naţionale din România o manifestare complexă, în cadrul căreia va avea loc vernisajul unei expoziţii de fotografii a dlui Lucian Duca, dedicată sărbătorii Kirwei-ului din acest an de la Gărâna, precum și prezentarea noii apariții editoriale a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița: „Erwin Josef Ţigla: Die Deutsche Vortragsreihe Reschitza: Ein Rückblick auf 25 Jahre ihres Bestehens”.

Programul de lucru al Poştei Române în perioada sărbatorilor de iarnă

Bucureşti, 16 decembrie 2014– Compania Naţională Poşta Română informează că, în perioada sărbătorilor de iarnă, Craciun şi Anul Nou, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi următorul:
În ziua de 24 decembrie 2014, în mediul urban, se va asigura programul de lucru cu publicul, intre orele 8:00 – 16:00. În mediul rural, toate subunităţile poştale vor funcţiona în program normal.
În zilele de 25 şi 26 decembrie 2014, toate subunităţile poştale din mediul urban si rural vor fi închise.
În ziua de 27 decembrie, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi unul normal pentru o zi de sâmbătă.
În ziua de 31 decembrie 2014, în mediul urban, se va asigura programul de lucru cu publicul intre orele 8:00 – 14:00. În mediul rural, toate subunităţile poştale vor funcţiona în program normal.

Reşiţenii – parteneri ai poliţiei în prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale!

Miercuri, 17 decembrie 2014, în zona Centrul Civic din Municipiul Reşiţa s-a desfăşurat o activitate de prevenire a evaziunii fiscale. Activitatea a fost organizată de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi a vizat informarea cetăţenilor cu privire la drepturile pe care le au în calitatea lor de cumpărători de produse şi servicii, cu accent pe dreptul de a solicita, la fiecare achiziţie, bon fiscal.

marți, 16 decembrie 2014

Plecari-sosiri trenuri Gara de Nord 16-20 dec

In perioada 16  - 20 decembrie sunt posibile intarzieri ale trenurilor de calatori la plecare/sosire din Gara de Nord, in intervalul orar 8-19,  urmare prelungirii lucrarilor de reparatii la infrastructura feroviara intre Peris si Bucuresti Nord, anuntata de CNCF CFR SA.

Lucrari finalizate blocuri explodate



Lucrările de reabilitare şi de modernizare a celor două blocuri explodate, cel de pe Al. Gugu şi cel de pe Al. Vlădeasa, au fost finalizate.
În cazul celor două imobile avariate de explozii, Primăria Municipiului Reşiţa a evacuat molozul de pe suprafeţele afectate şi a transportat bunurile locatarilor prin Direcţia de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului Consiliului Local, a asigurat paza imobilelor prin Poliţia Locală, a suportat costurile serviciilor de proiectare (expertiză tehnică, proiectare lucrări de consolidare şi punere în siguranţă a clădirii, branşarea la utilităţi a blocului), a asigurat, în regim de urgenţă, cazarea şi masa persoanelor afectate până la găsirea unei alte locuinţe temporare, a suportat plata chiriei pentru locuinţele închiriate de pe piaţa liberă şi a acordat ajutoare de urgenţă. Valoarea totală a contribuţiei municipalităţii este de 220.000 lei.

Achitarea drepturilor salariale

 Ca urmare a demersurilor întreprinse de Primăria Municipiului Reşiţa, Instituţia Prefectului-judeţul Caraş-Severin şi de către administratorul judiciar al SC CET Energoterm SA-în faliment, începând de mâine, 17 decembrie 2014, vor fi achitate şi restul salariilor compensatorii pentru foştii salariaţi ai acestei societăţi.

Primăria Municipiului Reşiţa anunţă beneficiarii de produse alimentare din cadrul POAD



Primăria Municipiului Reşiţa anunţă beneficiarii de produse alimentare din cadrul POAD 2014, care nu au primit cupoane valorice, că în zilele de 17.12.2014 şi 19.12.2014 va fi încetată temporar distribuirea ajutoarelor, începând cu ora 07:00, întrucât vor fi livrate noi pachete, în conformitate cu graficul de distribuţie transmis către primăriile din judeţul Caraş-Severin, pentru luna decembrie 2014.

Ședinţa Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor al judeţului Caraş-Severin



Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 17 decembrie a.c., cu începere de la orele 10,00 la sediul Palatului Administrativ, sala de la parter, şedinţa Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor al judeţului Caraş-Severin, cu următoarea tematică:

luni, 15 decembrie 2014

Poliţiştii desfăşoară acţiuni pe linie de silvicultură în judeţul Caraş-Severin

  

Poliţiştii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin organizează, în perioada 15  noiembrie –24 decembrie a.c.,  acţiuni pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier şi a brazilor de Crăciun.

În cadrul acestor activităţi poliţiştii urmăresc în special prevenirea tăierilor ilegale de arbori şi a pomilor de Crăciun, fiind organizate controale împreună cu partenerii prevăzuţi în protocoale şi în special cu reprezentanţii ITRSV – Inspecţia Silvică Caraş-Severin şi Direcţia Silvică.

11.372 locuri de muncă vacante în data de 15 Decembrie 2014

Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 11.372 locuri de muncă, în data de 15 Decembrie 2014.
Situația locurilor de muncă vacante, în fiecare județ:

Echipamente medicale pentru maternităţile din Nord-Vestul țării

 Salvaţi Copiii a donat aparatură în valoare de 44.000 de euro către secţiile de neonatologie ale spitalelor judeţene de urgenţă din Baia Mare, Satu Mare şi Zalău, dar şi către Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea. 
Dotarea face parte din campania Grijă pentru copii, derulată de Salvaţi Copiii cu sprijinul Dorna, iar echipamentele donate au fost alese astfel încât să răspundă necesităţilor fiecărei unităţi în parte. Astfel, dacă maternitatea din Satu Mare a fost dotată cu un incubator de ultimă generaţie, secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului de Urgenţă din Baia Mare i-a revenit unventilator în valoare de 19.000 de euro, iar spitalele din Zalău şi Oradea au fost echipate cu câte un bilirubinometru transcutanat şi pulsoximetru neonatal, la care s-au adăugat un monitor al funcţiilor vitale (Oradea) şi un neopuff portabil (Zalău). 

Se modifică salariul minim brut pe ţară garantat

Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin aduce la cunoştinţă angajatorilor cât şi angajaţilor faptul că prin H.G. nr.1091/11.12.2014 se modifică salariul minim brut pe ţară garantat în plată astfel:
●  începând cu data de 01.01.2015 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la

ACCIDENTE RUTIERE

Accident în Bocşa 
În seara zilei de 14 decembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe strada Funicularului din Bocşa, în urma căruia o persoană a fost grav rănită.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, din primele cercetări, că în timp ce M.V., în vârstă de 30 de ani, conducea un autoturism a acroşat o femeie în vârstă de 55 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii în zona unei trecere de pietoni.

duminică, 14 decembrie 2014

COD GALBEN si COD PORTOCALIU DE INUNDATII

  
Către:
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Argeş-Vedea.
BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:
Urlui, Neajlov, Sabar
FENOMENELE VIZATE:
Menţinerea nivelurilor (în scădere) peste COTELE DE APĂRARE ca urmare a propagării viiturilor formate anterior
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Informare privind evolutia epidemiei de Ebola

Nota focal point RSI Romania – 11 decembrie ora 10.00

In baza adresei 48434/8.8.14 a MS-DGAMSP intrata la INSP cu nr.9979/8.8.14.

I. Evolutia in cele 3 tari sub incidenta USPII

Ultima situatie este mentionata in raportul publicat de OMS pentru data de 7 decembrie 2014 pentru Guineea si Sierra Leone si 3 decembrie 2014 pentru Liberia:

Târgul de Crăciun „Calitate și tradiție pentru români”, în perioada 18-21 decembrie 2014


Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui Târgul de Crăciun „Calitate și tradiție pentru români”, în curtea instituției, în perioada 18 – 21 decembrie 2014, între orele 9.00-16.00, eveniment în cadrul căruia vizitatorii vor putea găsi produse alimentare de calitate garantată, cum sunt produsele tradiționale atestate și ecologice certificate.

ACCIDENTE RUTIERE

Accident sesizat prin 112
În după-amiaza zilei 13 decembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe raza localităţii Pojejena, sesizat de către un cetăţean prin apelul unic de urgenţă 112.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, din primele cercetări, că în timp ce I.O., în vârstă de 35 de ani, conducea un autoturism din direcţia Pojejena spre Moldova Nouă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile după care a revenit pe roţi.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Atenționări de călătorie: Belgia – Trafic aerian oprit 24 ore


 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Belgiei asupra faptului că traficul aerian va fi oprit în totalitate în Belgia timp de 24 ore, începând de duminică, 14 decembrie 2014,  ora 22.00, întrucât controlorii aerieni au decis să se alăture grevei generale naţionale de luni, 15 decembrie 2014. Greva generală naţională  va bloca toată reţeaua de transport în comun din marile oraşe (autobuz, tramvai, metrou), activităţile din aeroporturi şi porturi şi, în mare parte, traficul feroviar.

Trei medalii de argint şi trei medalii de bronz pentru elevii români prezenţi la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru juniori 2014

 Olimpicii români participanţi la a XI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru juniori, desfăşurată în perioada 2-11 decembrie, în Argentina (Mendoza), au obţinut trei medalii de argint şi trei medalii de bronz. Practic, toţi cei şase membri ai lotului au reuşit performanţa de a se număra printre laureaţi.

Medaliile de argint au fost cucerite de Ştefan Răzvan Bălăucă (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani), Hakan Calila (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa) şi Tudor Cristian Cozma (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi). Cu bronz au fost medaliaţi Irina Mălina Strugaru (Colegiul Naţional din Iaşi), Andrei Vlad Bădulescu (Colegiul Naţional „Emanoil Gojdu” din Oradea) şi Dan-Mircea Neagoe (Şcoala Gimnazială nr. 16 din Constanţa). Toţi componenţii lotului naţional sunt elevi în clasa a VIII-a.

Acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Guvernul României a adoptat, în ședința din 12 decembrie, hotărârea privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură.
Perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură este până la data de 31 decembrie 2014.
Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90.500 mii litri. Suma totală alocată schemei de ajutor de stat se ridică la 162.673,75 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Conferința 'DE VORBĂ CU PĂRINȚII' Analiza situației drepturilor copiilor cu dizabilități

București, 12 decembrie 2014. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD), in parteneriat cu Universitatea Româno-Americana, a organizat vineri, 12 decembrie a.c. Conferința „DE VORBĂ CU PARINȚII – Situația drepturilor copiilor cu dizabilități în România”.
In considerarea Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, conferința și-a propus sa aducă în atenție situația drepturilor copiilor cu dizabilități din România la finele anului 2014, pornind de la cazuistica CEDCD, a principalelor tipuri de încălcări ale acestor drepturi, precum și a demersurilor necesare în acest sens.  

vineri, 12 decembrie 2014

CCIA Timiș organizează la Berzeasca o nouă acțiune gratuită de informare, consiliere și formare a persoanelor din mediul rural


Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de partener coordonator al Proiectului 'RuralNet — Centru de orientare în carieră și consultanță non-agricolă', cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, organizează în data de 15 decembrie 2014, între orele 1200 — 1400, la Căminul Cultural din localitatea Berzeasca, un eveniment de promovare și informare a cetățenilor din raza comunei privind oportunitățile de ocupare în domenii non-agricole și participare la activități de formare profesională.

PROGRAM ACŢIUNI DEDICATE ANIVERSĂRII A 25 DE ANI DE LA VICTORIA REVOLUŢIEI ROMÂNE MUNICIPIUL REŞIŢA

Marţi, Miercuri, 16 – 17 decembrie 2014
Prelegeri la orele de istorie în liceele din Reşiţa având ca temă Revoluţia din Decembrie 1989 din Reşiţa şi din România:
Ora 08:00 – 10:00 Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa – lector din partea revoluţionarilor Petre Vădrar
Ora 08:00 – 10:00  Colegiul Naţional Traian Lalescu Reşiţa – lector din partea revoluţionarilor Cucu Ion
Ora 08:00 – 10:00 Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa - lector din partea revoluţionarilor Luca Marinel
Ora 08:00 – 10:00 Colegiul Tehnic Reşiţa - lector din partea revoluţionarilor Fulgeanu Gheorghe
Ora 08:00 – 10:00 Liceul de Artă Sabin Păuţa Reşiţa - lector din partea revoluţionarilor Cucu Ion
Ora 08:00 – 10:00 Liceul Teologic Baptist Reşiţa - lector din partea revoluţionarilor Lipan Zoltan

Preluarea cererilor în vederea eliberării certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire/desfiinţare şi a avizelor


Având în vedere programul de lucru al perioadei următoare, vă informăm că preluarea cererilor în vederea eliberării certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire/desfiinţare şi a avizelor se prelungeşte până miercuri, 17 decembrie 2014, ora 12:00, urmând a se relua începând din 5 ianuarie 2015.

CARAS-SEVERIN:SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 12.12.2014

  

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Lucrările la reţelele de apă şi canalizare în cadrul POS Mediu I


Constructorii-Asocierea SC Hidroconstrucţia SA şi SC Electrosistem SRL-,  care efectuează lucrări la reţelele de apă şi canalizare în cadrul POS Mediu I, au transmis municipalităţii o adresă prin care informează că sunt în imposibilitatea de a finaliza lucrările de execuţie şi refacere în acest an, aşa cum era prevăzut.
Constructorii au menţionat o serie de motive care au generat această situaţie cum ar fi livrarea cu întârziere a componentelor căminelor de racord, a capacelor de compozit, neconcordanţa între proiect-beneficiar şi inginer, apărute în timpul execuţiei lucrărilor precum şi vremea nefavorabilă.

Întâlnire cu o parte a directorilor de unităţi de învăţământ

  

Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, şi factori de răspundere din cadrul primăriei au avut o întâlnire cu o parte a directorilor de unităţi de învăţământ.
În cadrul discuţiilor, municipalitatea a subliniat  că singurele modificări ale reţelei  şcolare pentru anul 2015-2016, vor consta în propunerea de a trece şcoala şi grădiniţa din cartierul Ţerova în structura Şcolii Gimnaziale nr. 8, în prezent, fiind în structura Liceului Teoretic Traian Vuia.