Instituția Prefectului – Județul Caraş-Severin a transmis către unitățile administrativ-teritoriale din județ, în termenul legal prevăzut de OUG nr. 7/2026, adresele privind numărul maxim de posturi aferent anului 2026, în contextul procesului de reformă administrativă, ținând seama de necesitatea reducerii cheltuielilor de personal și a raționalizării aparatului administrativ local, inclusiv prin diminuarea plafonului maxim de posturi, ajustarea temporară a cheltuielilor salariale și reorganizarea structurilor administrative.
Potrivit prevederilor OUG nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unități aministrativ-teritoriale, stabilit pentru anul 2025, se reduce cu 30%.
Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, aparatului de specialitate al consiliului județean, precum și a instituțiilor publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative, precum poliție locală, servicii publice comunitare de evidență a populației, implementare sau post-implementare proiecte finanțate din fonduri europene, se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
De asemenea, în conformitate cu prevederile alin. 3 al art. XL din ordonanță, autoritățile administrației publice locale au obligația ca în termen de 30 de zile de la comunicarea numărului maxim de posturi să adopte proiectele de hotărâri ale consiliilor locale, respectiv ale consiliului județean privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit, care se transmite și Administrației Județene a Finanțelor Publice.
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a subliniat că Instituția Prefectului va urmări cu prioritate aplicarea unitară a noilor prevederi legale: „Vom asigura monitorizarea atentă a modului în care aceste măsuri sunt implementate la nivel local, astfel încât procesul de reorganizare să se desfășoare în mod coerent și în conformitate cu cadrul legal. Instituția Prefectului va colabora permanent cu autoritățile administrației publice locale pentru a sprijini aplicarea corectă și eficientă a acestor măsuri.”
Datele privind numărul de posturi calculat pentru fiecare unitate administrativ- teritorială sunt disponibile pe siteul Instituţiei Prefectului, la secţiunea Alte informaţii.
Cancelaria Prefectului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu