În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 55 de situații de urgență, constând în acordarea primului ajutor calificat, sprijinirea persoanelor aflate în dificultate și stingerea incendiilor.
În ultimele trei zile, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 23 de incendii, dintre care două produse la locuințe, unul la un autoturism, iar alte 20 izbucnite în urma arderilor necontrolate de vegetație uscată, fiind afectate peste 60 de hectare de teren și 12 pomi fructiferi. Cele mai semnificative suprafețe afectate au fost înregistrate pe raza localităților Reșița, Ezeriș (3 incendii), Zorlențu Mare, Mehadia și Dalboșeț (2 incendii), la intervenția din Dalboșeț participând și SVSU Dalboșeț.
Vineri, pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei gospodării din localitatea Pojejena. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără în interiorul coșului de fum, existând pericol de propagare la podul locuinței. În urma incendiului a ars funinginea din interiorul coșului de fum, iar cauza probabilă a fost coșul de fum necurățat de funingine.
Duminică, pompierii din cadrul Detașamentului Reșița au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Văliug, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta mocnit la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, fiind afectată și mansarda locuinței. La locul intervenției acționa deja Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Văliug, care a intervenit pentru limitarea propagării incendiului până la sosirea pompierilor militari. În urma incendiului a ars întreg acoperișul locuinței, fiind afectate și două camere de la nivelul mansardei, împreună cu bunurile din interior. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind coșul, canalul sau burlanul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
În cursul acestei dimineți, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș au intervenit cu o autospecială de stingere pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism staționat în cartierul Jupa. În urma evenimentului, autovehiculul a ars în proporție de aproximativ 70%, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric la compartimentul motor.
Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime.
De asemenea, pompierii cărășeni au răspuns la 32 de solicitări pentru acordarea primului ajutor calificat și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Măsuri de prevenire a incendiilor
Prevenirea incendiilor generate de coșuri de fum defecte sau neîntreținute
Asigurați-vă că elementele coșului de fum nu prezintă fisuri, deteriorări sau depuneri inflamabile;
Montați plăci de protecție în zonele unde coșul de fum traversează planșee sau acoperișuri din materiale combustibile;
Nu utilizați sobe sau mijloace de încălzire defecte și nu lăsați jarul nesupravegheat;
Nu depozitați materiale combustibile (mobilier, textile, hârtie etc.) în apropierea surselor de încălzire.
Reamintim cetățenilor importanța întreținerii corespunzătoare a coșurilor de evacuare a fumului, care trebuie curățate periodic – cel puțin o dată pe an – de către persoane autorizate.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor la autoturisme:
Evitați improvizațiile la instalația electrică;
Efectuați verificările și reparațiile doar în ateliere autorizate;
Verificați periodic dacă există scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
Asigurați-vă că aveți în autoturism un stingător aflat în termenul de valabilitate.
Incendiile de vegetație nu înseamnă curățarea terenurilor, ci distrugerea lor. Focul degradează solul, afectează pădurile și câmpiile, distruge ecosisteme și pune în pericol sănătatea și siguranța comunităților. În urma arderilor, numeroase animale își pierd habitatul, iar multe dintre ele nu reușesc să scape din calea flăcărilor.
Cauza probabilă a producerii arderilor necontrolate rămâne utilizarea focului deschis în spații deschise.
În acest sfârșit de săptămână, în urma verificărilor efectuate pentru depistarea arderilor necontrolate de vegetație, inspectorii de prevenire au aplicat o amendă în valoare de 2.500 de lei în localitatea Teregova.
Alegând metode sigure și responsabile pentru igienizarea terenurilor, contribuim la protejarea mediului și la siguranța comunității din care facem parte.
Pentru mai multe informații privind modul de comportare în situații de urgență, accesați platforma națională fiipregatit.ro sau aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu