Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 15 martie 2026

Combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei rămân o prioritate pentru structurile MAI în acest an

Ministerul Afacerilor Interne continuă să acționeze ferm pentru combaterea criminalității economico-financiare, în special a evaziunii fiscale și a contrabandei cu produse din tutun, fenomene care generează prejudicii semnificative bugetului de stat și afectează mediul economic legal.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că aceste domenii rămân prioritare pentru structurile MAI.
„În anul 2026, combaterea criminalității economico-financiare, în special a evaziunii fiscale și a contrabandei, rămâne o prioritate pentru structurile MAI. Ministerul Afacerilor Interne va continua să acționeze ferm, prin investigații complexe, cooperare interinstituțională și utilizarea instrumentelor moderne de investigare, pentru identificarea și destructurarea rețelelor infracționale care exploatează vulnerabilitățile economiei.”

Rezultatele activităților desfășurate de structurile Poliției Române confirmă intensificarea eforturilor în acest domeniu. În primele două luni ale anului 2026 au fost sesizate peste 1.100 de infracțiuni de evaziune fiscală, fiind înregistrate aproximativ 1.000 de dosare penale. Valoarea măsurilor asigurătorii și a prejudiciilor recuperate a depășit 250 de milioane de lei, în creștere semnificativă față de aceeași perioadă a anului trecut.

În domeniul combaterii contrabandei cu produse din tutun, polițiștii au descoperit peste 2,1 milioane de țigarete și peste 360 de kilograme de tutun, fiind întocmite aproximativ 60 de dosare penale.

Un caz recent instrumentat de polițiști în colaborare cu DIICOT a vizat destructurarea unei grupări de criminalitate organizată care opera o fabrică ilegală de țigarete la periferia municipiului Timișoara. În urma perchezițiilor au fost confiscate peste 11,2 milioane de țigarete și peste 7,3 tone de tutun vrac, pregătite pentru distribuție pe piața neagră.

La eforturile de combatere a contrabandei contribuie și Poliția de Frontieră Română, care acționează permanent pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de produse accizabile la frontierele statului.

În 2025, polițiștii de frontieră au descoperit și reținut în vederea confiscării aproximativ 132 de milioane de țigarete, cu o valoare estimată la 146 de milioane de lei, precum și 65 de tone de tutun. Comparativ cu anul 2024, cantitatea de țigarete confiscată a fost de peste două ori mai mare, iar cantitatea de tutun de peste patru ori mai mare.

De asemenea, au fost destructurate trei grupări infracționale organizate implicate în producerea și traficul internațional de țigarete, fiind efectuate 34 de percheziții domiciliare și 29 de percheziții auto, în urma cărora au fost indisponibilizate peste 50 de milioane de țigarete și aproximativ 200.000 de euro, precum și peste 40 de bunuri mobile și imobile aparținând membrilor grupărilor infracționale.

Cele mai mari capturi de țigarete provenite din state terțe au fost realizate în Portul Constanța, unde au fost descoperite 33 de milioane de țigarete introduse în containere maritime, iar alte 25 de milioane de țigarete au fost depistate la frontiera româno-bulgară.

În primele două luni ale anului 2026, polițiștii de frontieră au confiscat aproximativ 4 milioane de țigarete și 100 de kilograme de tutun pentru narghilea.

Un caz recent, înregistrat la Calafat, a vizat depistarea într-un camion care transporta piese auto a 60.000 de țigarete cu timbru turcesc, dar și 106 pistoale și 131 de încărcătoare, ascunse printre bunuri.

Ministerul Afacerilor Interne va continua să acționeze, prin toate structurile sale, în cooperare cu instituțiile partenere din țară și din străinătate, pentru combaterea fenomenelor de criminalitate economico-financiară și protejarea economiei și intereselor statului român.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu