·
Industria jocurilor video este în continuă expansiune, iar numeroși
absolvenți de licență ai UPT au creat deja jocuri pentru examenele de
finalizare a studiilor;
·
Universitatea Politehnica Timișoara lansează un program de masterat, numit
„Game Development”. Sunt disponibile 20 de locuri la buget și alte 15 cu taxă;
· Prin educarea unor specialiști în acest domeniu, există posibilitatea ca mai multe companii din zona industriilor creative să vină și să își deschidă filiale în Timișoara.
Universitatea Politehnica
Timișoara continuă procesul de actualizare a ofertei educaționale în raport cu
cerințele pieței muncii, astfel că absolvenții pot studia din acest an la un
nou program de masterat, denumit „Game Development”. Programul este conceput
special pentru pasionații de jocuri, care doresc să își dezvolte abilitățile
într-un domeniu al industriilor creative. De asemenea, specialiștii din cadrul
UPT au constatat că este un real interes din partea studenților pentru că mulți
dintre ei, în cadrul examenelor de finalizare a studiilor, realizau jocuri de
la zero, documentându-se singuri din surse externe.
Programul de masterat se
adresează nu doar absolvenților de specializări tehnice, precum Automatică și
Calculatoare sau Informatică, ci și absolvenților din domenii precum Design sau
Arte.
„Am ales acest mod de
lucru pentru că industria jocurilor este una a industriilor creative. Aici e
nevoie și de cineva care are abilități de programare, dar și de mulți oameni
care știu design, de tineri open minded care au idei pe care poate îi găsim la
facultățile de arhitectură sau arte. Programul de masterat este deschis celor
care vor să intre în această industrie și au abilități în acest sens. Interes
există din partea studenților noștri, dar există interes și din partea
companiilor prezente în România și care își doresc să angajeze specialiști. În
Timișoara nu este dezvoltat acest domeniu, însă avem deja semnale din piață că
sunt firme care își doresc să vină în vestul țării dacă le oferim ceea ce își
doresc cel mai mult: specialiști”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin
Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Prin intermediul acestui
program de masterat, studenții vor avea oportunitatea de a explora diverse
aspecte ale dezvoltării jocurilor, cum ar fi designul, grafica și animația,
programarea jocurilor, sunetul și muzica în jocuri, testarea și evaluarea lor,
precum și aspecte de gestionare a proiectelor în industria jocurilor video.
Această abordare cuprinzătoare și interdisciplinară asigură că absolvenții vor
fi bine pregătiți să abordeze provocările reale din industria dezvoltării
jocurilor.
Specializarea „Game
Development” are disponibile 20 de locuri bugetate, în timp ce alte 15 locuri
sunt cu taxă. Cadrele didactice sunt de la mai multe facultăți ale UPT, însă
sunt discuții și cu profesori specialiști de la universități din Europa pentru
a veni să predea în România. De asemenea, profesorii vor colabora și cu foști
absolvenți care au urmat cursuri de masterat în străinătate în domeniul
jocurilor video.
„Pe lângă faptul că
mulți studenți realizau jocuri pentru examenele de licență, am observat că unii
își doreau să urmeze un program de masterat în acest domeniu, dar nu aveau
alternative în România. Așa că alegeau universități din străinătate, din
Olanda, Marea Britanie, care au cursuri actualizate în zona industriilor
creative. Noi am luat legătura cu o parte din ei și ne bucură faptul că își
doresc să vină alături de noi, ca voluntari, iar acesta este un câștig imens”,
a încheiat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu