Luni, 24
iulie 2023, a avut deschiderea oficială a unuia dintre cele mai importante
evenimente studențești, ISWinT (International Student Week in Timișoara), un
festival internațional, intercultural și educațional organizat de voluntarii
Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC),
împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara.
În deschiderea evenimentului, desfășurat
în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, organizatorii au subliniat că în acest an, la cea de-a XXIX-a ediție ISWINT atenția este îndreptată către importanța educației prin diverse metode inovative, dezvoltarea personală și efectele post-pandemice. De asemenea, rectorul Universității
Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a adresat cuvântul său
de bun venit participanților, vorbindu-le despre tradiția și valorile primei
instituții de învățământ superior din vestul țării, despre implicarea acesteia
în programul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii 2023, dar și despre
Centenarul Campusului Universitar, de la inaugurarea căruia se împlinesc 100 de
ani.
Alexandru Avram, din partea Primăriei Municipiului
Timișoara, a prezentat mesajul de salut al primarului Dominic Fritz adresat
participanților la ISWINT, prin care a sublniat eforturile depuse de
municipalitate pentru susținerea educației, a culturii, în special în acest an,
dar și a proiectelor legate de Complexul Studențesc.
Anul acesta, ISWinT are onoarea de a
se desfășura sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European și sub Patronajul
Ministerului de Afaceri Externe, acesta fiind modul prin care cele două
instituții acordă susținerea morală, nematerială, unui număr limitat de
evenimente cu caracter nonprofit, ceea ce înseamnă pentru ISWinT o recunoaștere
la nivel european a impactului pe care îl aduce în comunitate.
Pe parcursul festivalului, studenţii
vor lua parte la o serie de workshopuri pliate pe tema acestei ediții,
„Connecting the dots”. Aceasta este un simbol al puterii relațiilor interumane
personale și profesionale, precum și o dovadă a modului în care aceste
conexiuni pot duce la noi oportunități, dezvoltare și înțelegere. Mesajul pe
care organizatorii vor să-l transmită face referire la oportunitatea unei mai
bune înțelegeri a lumii din jurul nostru, legătura dintre oameni reprezentând
un prim pas către realizarea acestuia. Atelierele din acest an își propun
rezolvarea unor probleme reale de care se lovesc studenții în ziua de azi, cum
ar fi: educația, dezvoltarea comunităților în care trăim, sănătatea mentală și
societatea care ne înconjoară.
Festivalul va avea loc în perioada
24 iulie - 1 august 2023 și va exista și o serie de activități adresate atât
studenților participanți, cât și publicului timișorean.
Cea mai cunoscută astfel de
activitate este Parada, în 31 iulie, cu plecare din fața Cantinei din Complexul
Studențesc, la ora 19:30, în cadrul căreia participanții ISWinT vor defila pe
străzile orașului de pe Bega, promovând astfel diversitatea și spiritul liber,
în timp ce își vor flutura cu mândrie steagurile țărilor lor de proveniență. La
finalul acestei parade, timișorenii sunt invitați să ia parte, începând cu ora
21:15, la Cazarma U, la concertul susținut de Dragoș Moldovan și SCAR.
Programul deosebit de bogat al
Festivalului include o seară internațională, o seară românească, o serie de
workshop-uri pe teme de interes pentru tineri, tradiționala vânătore de comori,
dar și o serie de activități sportive, culturale și distractive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu