Ca urmare a sesizării unui grup de cetățeni din comuna Lupac, a informării primite ulterior de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin și a ședinței de lucru desfășurate astăzi la sediul Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin cu principalii responsabili din cadrul
Grupului de suport nr.1 al CJSU Caraș-Severin pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă, privind situația constatată la nivelul comunei Lupac, respectiv poluarea accidentală cu levigat generată de Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (deponeul ecologic) de la Lupac, au fost dispuse de către autorități măsurile necesare pentru protecția populației, animalelor și mediului înconjurător/terenurilor/culturilor agricole din zona afectată de efectele poluării.Ø Pentru protecția sănătății
populației, Direcția de Sănătate Publică
Caraș-Severin transmite următoarele:
- recomandă să nu fie consumată apa din
fântânile publice și individuale de pe raza localității Lupac, decât după
efectuarea analizelor de specialitate privind potabilitatea acesteia;
- marcarea/semnalizarea fântânilor
publice cu anunțul că „APA NU ESTE POTABILĂ!”;
- conform art. 22, alin 3 din Ordinul MS nr.119/2014,
UAT Lupac trebuie să asigure populației care nu are acces la apă potabilă o
cantitate zilnică de minimum 5 litri de apă potabilă/persoană.
Ø Existând posibilitatea afectării calității apei
subterane (respectiv apa din fântânile gospodăriilor populației, râurilor, etc.),
Direcția Sanitară Veterinară și pentru
Siguranța Alimentelor Caraș-Severin recomandă următoarele:
-
se interzice
adăparea animalelor de pe raza localității Lupac din surse de apă din zona
afectată până la emiterea unor buletine de analiză conforme de către
instituțiile abilitate (DSP, SGA, APM). Având în vedere situația produsă și temperaturile
ridicate din această perioadă, pentru asigurarea aportului hidric al animalelor
se impune afluirea acestora către surse de apă din zone neafectate;
-
orice modificare a
stării de sănătate a animalelor, în această perioadă, va fi anunțată la medicul
veterinar.
Ø Având în vedere impactul pe care l-ar
putea produce apa poluată în
agricultură, Direcția pentru
Agricultură Județeană Caraș-Severin dispune următoarele:
- evitarea folosirii apei la
efectuarea lucrărilor de erbicidare și a tratamentelor fitosanitare ce se
efectuează în această perioadă la culturile agricole din câmp și spații
protejate;
- evitarea folosirii apei
pentru irigarea culturilor.
Reprezentanții
Primăriei Comunei Lupac au informat că cele patru fântâni publice din comună au fost semnalizate cu anunțul „APA NU ESTE POTABILĂ!”. Totodată, la
avizierul primăriei și în alte locuri publice frecventate de cetățeni au fost
afișate anunțuri de avertizare privind posibilitatea poluării fântânilor din
gospodării și necesitatea efectuării de analize ale apei. De asemenea, au fost
identificate persoanele vulnerabile care au fost aprovizionate cu apă, iar cu
sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului
Caraș-Severin a fost transportată în comună o cisternă cu o capacitate de 3000
litri de apă menajeră pentru a fi distribuită populației.
Cancelaria Prefectului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu