În perioada aprilie – mai 2023 au
fost identificați la nivelul județului Caraș-Severin beneficiarii finali
eligibili ai tichetelor sociale pe suport electronic (carduri) pentru
nou-născuți.
Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin va distribui unităților administrativ-teritoriale din județ, în
perioada 20–23 iunie 2023, tichetele sociale pe suport electronic (cardurile) pentru nou-născuți aferente Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanțat prin intermediul Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, program al Uniunii Europene derulat prin intermediul Guvernului României. Numărul de tichete sociale pe suport
electronic pentru nou-născuți primite la nivel de județ este de 29 de
tichete (carduri). Prin intermediul acestora pot fi achiziționate exclusiv
produse pentru îngrijirea nou-născutului, respectiv: scutece, produse pentru
toaleta nou-născutului, articole de vestimentație, articole sanitare şi
medicale pentru mamă şi nou-născut.
Valoarea nominală a unui tichet social
pe suport electronic pentru nou-născuți este de 2.000 de lei. Tichetul se
acordă o singură dată pentru un nou-născut şi poate fi utilizat doar pe
teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziționarea
produselor de îngrijire pentru care a fost emis.
Beneficiarii finali sunt copiii până
la vârsta de 3 luni ai căror mame au născut începând cu anul 2022, din
categoriile cele mai dezavantajate, cum ar fi: mamele cu drept la un venit
minim garantat sau care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru
susținerea familiei, inclusiv mamele singure, care se află temporar în situații
critice de viață, respectiv victime ale calamităților, victime ale agresiunilor
militare, ale violenței domestice, persoane dependente şi/sau care se află în
situații deosebite de vulnerabilitate, mame care nu dețin acte de identitate şi
care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile și mamele minore,
categorii definite conform Ordonanței de Urgență nr. 113/2022, referitoare la
unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european
destinat celor mai defavorizate persoane și decontarea unor cheltuieli privind
sprijinirea refugiaților din Ucraina.
Distribuția către beneficiarii finali
din fiecare localitate se realizează prin intermediul serviciilor publice de
asistență socială de la nivelul primăriilor.
Cancelaria Prefectului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu