Noul serviciu a putut fi pus în funcțiune ca urmare
a intrării UPT, ca partener, în proiectul Erasmus+ „3D Printing Support Service for Innovative Citizens”, alături de instituții de învățământ superior din Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia, Slovacia și România. În cadrul proiectului sunt implicate Biblioteca, Departamentul de Mecatronică și Departamentul de Management ale Universității Politehnica Timișoara.Proiectul presupune instruirea
bibliotecarilor din universitățile partenere în tipărirea 3D, urmând ca aceștia
să ofere, la rândul lor, instruire utilizatorilor. Bibliotecarii UPT au urmat
deja stagii de instruire atât în țară, în cadrul Departamentului de
Mecatronică, cât și în străinătate, la partenerii de proiect din Irlanda.
Noul serviciu oferit de Biblioteca UPT
beneficiază de două imprimante 3D PRUSA i3 MK3S, una achiziționată în cadrul
proiectului, iar cealaltă din fondurile proprii ale UPT. Serviciul este oferit
gratuit studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor didactice din UPT
și contra-cost utilizatorilor externi, fiind util în special pentru elaborarea
de piese/ansambluri/machete aferente
diverselor proiecte, lucrări de licență/masterat/doctorat.
Practic utilizatorii vin cu
piesele/ansamblurile/machetele în format *.STL (STereoLithography), pe un stick
de memorie, iar bibliotecarul deschide fiecare piesă în programul Prusa Slicer,
verifică dacă piesa este printabilă 3D, generează codul - G necesar și îl
informează pe utilizator asupra timpului de execuție. Bibliotecarul nu are nici
o responsabilitate asupra proiectării, ci doar privind execuția piesei.
Departament Comunicare si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu