Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 12 noiembrie 2026

220 de incidente de sectionare a fibrei optice raportate intr-un singur an. Autoritatea lanseaza un ghid privind protejarea retelelor de comunicatii

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) lanseaza astazi Ghidul privind protejarea retelelor de comunicatii electronice.

Aproximativ 220 de incidente provocate de sectionarea cablurilor de fibra optica au fost raportate in anul 2025, acestea generand aproape o treime din totalul orelor-utilizator afectate de incidentele semnificative de securitate. Pentru a reduce astfel de situatii si pentru a imbunatati colaborarea dintre autoritati, constructori si operatorii de comunicatii, ANCOM publica astazi Ghidul privind protejarea retelelor de comunicatii electronice.

Documentul a fost elaborat impreuna cu principalii furnizori de servicii de comunicatii electronice din Romania si cu Asociatia Operatorilor Mobili din Romania (AOMR) si reuneste recomandari practice pentru prevenirea deteriorarii retelelor in timpul lucrarilor de constructii, modernizare sau intretinere.


De ce este necesar ghidul?

Retelele de comunicatii electronice sustin functionarea unor servicii esentiale utilizate zilnic de cetateni, institutii publice si companii, de la accesul la internet si telefonie pana la apelurile catre 112, transmiterea mesajelor RO-ALERT, platile electronice sau serviciile publice digitale.

In ultimii ani, operatorii au semnalat o crestere a numarului de incidente cauzate de lucrari executate in apropierea retelelor existente, precum si de acte de vandalism sau furt. Aceste incidente pot provoca intreruperi ale serviciilor, costuri ridicate de remediere si dificultati pentru utilizatori si pentru activitatea unor institutii si operatori economici.


Ce contine ghidul?

Ghidul se adreseaza autoritatilor publice, dezvoltatorilor, constructorilor, operatorilor de utilitati si tuturor organizatiilor care desfasoara lucrari in apropierea retelelor de comunicatii electronice.

Documentul include:

recomandari pentru identificarea si protejarea retelelor existente inainte de inceperea lucrarilor;
exemple de bune practici privind coordonarea dintre autoritati, constructori si operatorii de comunicatii;
orientari privind notificarea si gestionarea incidentelor;
informatii despre cadrul legislativ si responsabilitatile fiecarei parti implicate;
un model de colaborare destinat autoritatilor locale si operatorilor.
Printre masurile recomandate se numara consultarea operatorilor inca din etapa de proiectare, verificarea documentatiilor tehnice, instruirea personalului din santiere si stabilirea unor canale clare de comunicare pe durata lucrarilor.


Un obiectiv comun: reducerea numarului de incidente

Prin publicarea acestui ghid, ANCOM si partenerii din industrie urmaresc sa sprijine dezvoltarea proiectelor de infrastructura in conditii de siguranta, sa reduca numarul incidentelor care afecteaza retelele de comunicatii si sa contribuie la protejarea serviciilor digitale de care depind cetatenii, companiile si institutiile publice.

Ghidul privind protejarea retelelor de comunicatii electronice poate fi consultat aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu