În perioada
21-25 aprilie 2023, la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul
Caraș-Severin se vor livra, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul
Caraș-Severin, pachetele cu alimente aferente Programului Operațional
Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, program al Uniunii Europene derulat
de Guvernului României prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Numărul de pachete cu
alimente distribuite la nivel de județ este de 12.625. Acestea conțin: făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, conservă pateu de ficat de porc, compot de fructe. Beneficiarii finali sunt persoanele
singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul
la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea
familiei, precum și persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de
viață, definite conform OUG nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare
în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor
Defavorizate – POAD, cu modificările și completările ulterioare.
Pachetele vor fi livrate beneficiarilor
de primăria localităţii de domiciliu în termen de 45 de zile pentru persoanele
care se încadrează în categoriile de venit minim garantat și alocaţie pentru
susţinerea familiei și, în continuare, în termen de 15 zile calendaristice
pentru celelalte categorii, conform prevederilor stabilite prin OUG nr.84/2020.
Cancelaria Prefectului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu