Prim-ministrul a participat astăzi la videoconferința
cu prefecții, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, în
perspectiva pregătirii corespunzătoare a structurilor guvernamentale din
teritoriu pentru perioada sărbătorilor.
Șeful executivului a
transmis că provocările imediate sunt legate de pandemia COVID-19 și condițiile meteo, fiind necesară anticiparea situațiilor în care este nevoie de intervenție și sprijin din partea autorităților. Totodată, a subliniat rolul coordonării între structurile centrale și instituțiile administrativ-teritoriale, pentru identificarea din timp a problemelor care pot apărea și găsirea de soluții adecvate.”Trebuie
să fim la datorie pentru cetățeni, inclusiv în perioada sărbătorilor. Și noi,
la Guvern, și dumneavoastră, în teritoriu. Este important să ne coordonăm
acțiunile, astfel încât structurile teritoriale ale guvernului să poată fi
sprijinite de la nivel central. Apreciez și vă mulțumesc pentru tot ce ați
făcut și am convingerea că lucrurile se vor desfășura bine în continuare”, a afirmat prim-ministrul.
Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a
menționat direcțiile prioritare de acțiune pentru prefecturi în perioada care
urmează, evidențiind rolul foarte important al colaborării interinstituționale
strânse în gestionarea eventualelor situații de urgență și acordării de sprijin
cetățenilor aflați la nevoie.
Un accent special a fost pus pe gestionarea
situației de la frontieră, în contextul introducerii formularului digital de
intrare în România și pe verificarea respectării măsurilor de carantinare în cazul
persoanelor venite din afara țării. ”Pe
situațiile pe care le avem până astăzi, estimăm că numărul celor carantinați la
nivel național va depăși 115.000 de persoane, ceea ce înseamnă un volum mare de
muncă pentru structurile noastre. Vă solicit să vă organizați exemplar și să
planificaţi temeinic acțiunile în teren, astfel încât activitatea de control să
fie mult îmbunătățită”, a declarat Lucian Bode, arătând că prin astfel de
acțiuni structurile MAI protejează sănătatea publică și contribuie la reducerea
presiunii pe sistemul sanitar.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că
fluidizarea traficului în vămi, implementarea formularului de intrare în
România și sănătatea populație sunt priorități guvernamentale și le-a mulțumit
personal pentru eforturi polițiștilor de frontieră și angajaților direcțiilor
de sănătate publică.
La videoconferința de astăzi au participat, de
asemenea, reprezentanți ai INSP și ai structurilor teritoriale ale ministerului
de interne, poliției, jandarmeriei, pompierilor și direcțiilor de sănătate
publică, structuri care fac parte din comitetele județene de urgență.
Biroul de presă al
Guvernului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu