![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhTpDWabHncWvrtVMLF2eDJtSvBynriXmmi975phc1eZVwBm3-kxuumauDGL2E8lXDZVkNdNlEWELbCE8kk9P2_zLBEIV7ytVhOFmF7ETOz1YiI3ik1pknysyJyploSUwFNtFgr9uDemDiG/s200/catuse+simple.jpg)
Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Alba şi Hunedoara, efectuează 11 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în comiterea de infracţiuni economice, formată din şase suspecţi.
În fapt, membrii grupării sunt suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidenţelor, documentele şi bunurilor de patrimoniu.
Din investigaţiile efectuate a reieşit că suspecţii ar fi constituit un grup infracţional, din anul 2003 şi până în prezent, şi, folosindu-se de calitatea de asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, precum şi de mai multe firme fantomă special create şi/sau folosite în scopuri infracţionale, au derulat operaţiuni comerciale şi financiare fictive (fraudă tip carusel, privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere - solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare).
Prin sustragerea de la plata accizelor, a impozitului pe profit şi T.V.A., a fost prejudiciat bugetul statului cu aproximativ 3.500.000 de lei.
De asemenea, există suspiciunea rezonabilă că suspecţii şi-ar fi însuşit, fără drept, prin utilizarea unor manopere frauduloase, diferite sume de bani din patrimoniul unor societăţilor comerciale (aproximativ 3.500.000 de lei) folosind înscrisuri false.
De asemenea, în cauză a fost începută urmărirea penală împotriva unui suspect care este acuzat de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.
Din actele şi lucrările cauzei rezultă suspiciunea rezonabilă că, în exercitarea funcţiei deţinute, i-ar fi ajutat pe suspecţii cercetaţi penal prin furnizarea de informaţii cu privire la activităţile investigative sau de informaţii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de membrii grupării infracţionale. De asemenea, acesta este suspectat că i-ar fi informat cu privire la efectuarea unor activităţi procesuale (percheziţii, audieri de martori) sau le-ar fi comunicat informaţii cu privire la modalitatea în care puteau evita probarea activităţilor infracţionale desfăşurate.
Totodată, acesta este suspectat că, având în virtutea atribuţiunilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de membrii grupării infracţionale organizate, nu a luat măsurile legale, deşi statutul îl obliga în acest sens. De asemenea, este suspectat că, în momentul audierii în calitate de martor într-un dosar penal, ar fi făcut afirmaţii neconforme cu realitatea referitor la împrejurări esenţiale cu privire la care a fost audiat. Acesta este suspectat şi că nu a consemnat în declaraţia de avere înstrăinarea unui autoturism.
În aceeaşi cauză, se efectuează cercetări şi cu privire la alte două persoane. Una dintre acestea este suspectată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, întrucât, fiind audiată în calitate de martor într-un dosar, ar fi făcut afirmaţii neconforme cu realitatea. Alta este suspectată de favorizarea infractorului, întrucât este suspectată că, după ce a luat cunoştinţă despre data efectuării unor percheziţii domiciliare, a făcut cunoscut acest aspect suspectului cercetat în cauză.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba urmează să fie audiate mai multe persoane.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul I.J.J. Alba, Gărzii Financiare Hunedoara şi al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de S.R.I..Sursa: IGPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu