Serviciul Public „Direcţia de Asistenţă
Socială” Reşiţa distribuie începând de mâine, 4 septembrie, produsele
alimentare în cadrul „Planului anual de furnizare
a produselor alimentare pentru cele mai defavorizate persoane din România –
PEAD 2013” .
Beneficiarii se pot prezenta la depozitul situat în
Reşiţa, pe Calea Timişoarei nr. 34, zona Câlnic, în apropierea depozitului societăţii SPOREA COM, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-18:00.
Reşiţa, pe Calea Timişoarei nr. 34, zona Câlnic, în apropierea depozitului societăţii SPOREA COM, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-18:00.
Categoriile de beneficiari sunt:
- familiile şi persoanele singure care au dreptul
la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001;
- şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj
acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002;
- persoanele ale căror drepturi,
obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 de lei;
- persoanele cu handicap grav şi
accentuat neinstituţionalizate (adulţi şi copii);
- persoanele beneficiare ale
prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de
indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război precum
şi alte categorii.
Potrivit adresei nr. VI 109472/23.08.2012 a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, municipiul Reşiţa a primit
următoarele produse: făină (45.760 de tone) şi ulei (35.272 de tone).
Iasmina M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu