În perioada 14–16 noiembrie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat acțiuni de amploare în localitățile Băile Herculane, Moldova Nouă și în zona rurală a Poliției Municipiului Caransebeș.
Activitățile au avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea siguranței rutiere, precum și verificarea unor categorii de persoane și a unor locații cu risc criminogen.
La aceste acțiuni au participat peste 40 de polițiști, dintre care peste 30 de la structurile de ordine publică, 5 de la structurile rutiere și 5 de la investigații criminale.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au legitimat aproape 240 de persoane și au verificat 170 de autovehicule, au testat 73 de conducători auto cu aparatele etilotest și drugtest, au verificat 9 locații publice, dintre care parcuri, piețe și alte zone de interes, precum și 7 localuri publice.
De asemenea, polițiștii au verificat persoanele aflate sub măsuri preventive, au efectuat controale la deținătoriide arme letale și neletale și au aplicat aproape 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 42.000 de lei. Dintre acestea, peste 80 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul circulației rutuere, 4 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, iar 3 sancțiuni conform pentru nerespectarea legislației silvice.
Totodată, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și o plăcuță de înmatriculare, și au dispus confiscarea a aproape 57 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproape 16.000 lei.
Pe durata acțiunilor derulate, polițiștii din Caransebeș au fost sesizați cu privire la furtul sumei de 2.000 de euro și 9.000 de lei. O parte din efectivele angrenate în acțiune au fost direcționate imediat către verificări și activități specifice, prejudiciul fiind recuperat integral.
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin va continua desfășurarea acestui tip de acțiuni, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică în întregul județ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu