Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 31 mai 2025

31 mai 2025 – Ziua Mondială Fără Tutun

„Nu te lăsa indus în eroare de aromele atrăgătoare!”

Consumul de tutun reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătatea publică.

În ultimii ani, tot mai mulți fumători au început să utilizeze alternative la

Misiunile pompierilor cărășeni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a

Intarirea relatiilor bilaterale intre ANCOM si autoritatea omoloaga din Republica Turcia prin incheierea unui memorandum de colaborare

In prezenta domnului Abdulkadir Uraloglu, Ministrul Transporturilor si Infrastructurii din Republica Turcia, Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in

3,48% - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna aprilie 2025

La sfârşitul lunii aprilie 2025, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 3,48%, iar numărul total de

vineri, 30 mai 2025

CONSILIUL CONCURENȚEI A CONSTATAT UTILIZAREA UNOR PRACTICI DE CONCURENȚĂ NELOIALĂ DE CĂTRE SUN WAVE PHARMA

 
Consiliul Concurenței a constatat că Sun Wave Pharma SRL a încălcat Legea privind combaterea concurenței neloiale pe piața distribuției suplimentelor alimentare.

Autoritatea de concurență a stabilit, în urma

Semnarea contractului de lucrări pentru obiectivul de investiții: “Modernizare DJ 571 Intersecție DN 57 - Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (intersecție DN 57)”

 Președintele Consiliul Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a semnat astăzi, 28 mai 2025, cu reprezentantul asocierii formata din: ERV VEST (lider) - OYL COMPANY HOLDING AG SRL- EMV-UTIL SRL - EUROCERAD INTERNATIONAL SRL contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: “Modernizare DJ 571 Intersecție DN 57 - Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (intersecție DN 57)”.

Timișoara devine centrul padelului în Sud-Estul Europei: primul turneu FIP Silver din România este organizat la Padel Center

 
Pentru prima dată în istorie, meciurile oficiale ale Federației Internaționale de Padel (FIP) ajung în România și în Europa de Est, iar orașul Timișoara marchează un moment istoric în sportul românesc, prin organizarea turneului FIP SILVER ROMANIA, în perioada

joi, 29 mai 2025

Înălțarea Domnului

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Anul acesta o sarbatorim pe 29 mai. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!" si "Adevarat S-a inaltat!". 

IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din nestiinta, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica. Si marturiseste ca noi sarbatorim Pastile cu asertiunea "Hristos a inviat!", la care ni se raspunde cu confirmarea "Adevarat, a inviat!", pentru ca Invierea nu a avut martori, ea a fost receptata cu indoieli si necredinta. In vreme ce Inaltarea Domnului a avut martori, ea a fost o despartire izvoritoare de lumina, deoarece ucenicii s-au intors in Ierusalim "cu bucurie mare". Din acest motiv in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Sfintele Pasti.

600 persoane angajate prin intermediul AJOFM Caraș-Severin în primele lunii ale anului 2025

În primele 4 luni ale anului 2025, 600 persoane au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin. 

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2025, 286 au vârsta peste 45 de ani, 113 sunt tineri sub 25 de ani , 103 au vârsta între 35 și 45 de ani , iar 98 au

Reșițenii – informați de specialiștii DSP Caraș-Severin asupra prevenirii cancerului

Reprezentanții Compartimentului de Evaluare și Promovare a Sănătății Publice din cadrul Direcției Județene de Sănătate Publică, împreună cu

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 8 misiuni în zona de competență.

 

Aseară, în jurul orei 24:00, pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Zorlențu Mare. La fața locului s-au deplasat

miercuri, 28 mai 2025

ACȚIUNE ÎN SISTEM INTEGRAT PENTRU VERIFICAREA STĂRII TEHNICE A VEHICULELOR

Ieri, 27.05.2025, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene Caraș-Severin, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român din județele Caraș-Severin, Timiș și Arad, au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe DN 6

Scopul acțiunii

Concursul MecART, pentru liceenii pasionați de inginerie

 
Liga Studenților din Facultatea de Mecanică Timișoara (LSFMT), cu sprijinul Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a organizat în

Se va lansa apelul de selecție în cadrul proiectului Land4Climate

 
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat)anunță că în data de 30 mai 2025se va lansa apelul de selecție a dosarelor de participare pentru zona-pilot Lugoj–Caransebeș, în cadrul proiectului Land4Climate, un demers inovator care sprijină proprietarii de terenuri private în îmbunătățirea rezilienței la schimbările climatice prin implementarea de soluții bazate pe natură.

Calendarul apelului de selecție este următorul:

Ziua Eroilor,este celebrată în fiecare an de Ziua Înălţării Domnului

Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, este celebrată în fiecare an de Ziua Înălţării Domnului. Cu acest prilej, Instituţia Prefectului – Județul Caraș-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reșița şi Garnizoana Reşiţa organizează joi, 29 mai 2025, în

Profesioniștii din domeniul perinatal s-au reunit la MATERNOPEDIA 2025

 
Sute de profesioniști din domeniul perinatal (medici, asistente medicale și moașe) s-au reunit pe 22 și 23 mai la MATERNOPEDIA, conferință organizată de Asociația SAMAS ca parte a programului său de formare medicală continuă.
 Evenimentul s-a desfășurat în jurul temei SOS NATALITATEA! și a avut ca parteneri

marți, 27 mai 2025

Sedinte la Institutia Prefectului Caras-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 28 mai, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, următoarele:

Vă așteptăm la Sărbătoarea Copiilor, alături de noi, oamenii în uniformă

 
Dragi copii, vineri, pe 30 mai, între orele 11.00-14.00, vă invităm să ne bucurăm împreună, în avans, de ziua voastră, Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului dedicat vouă, intitulat "MAI aproape de copii- Sărbătorim împreună Ziua Bucuriei".

Veți avea parte de surprize, concursuri, jocuri, expoziții, activități educative și distractive.


Program desfășurare: 30 iunie 2025, orele 11.00-14.00.

O lume minunată pentru copii, la cea de-a IV-a ediție a Poli Kids Fest de la Universitatea Politehnica Timișoara

 Campusul Universităţii Politehnica Timişoara se va transforma, de 1 Iunie, într-o lume a copilăriei. Cea de-a IV-a ediție a Poli Kids Fest le-a pregătit și în acest an celor mici și tuturor celor care păstrează copilăria în suflet o mulțime de surprize în zona Stadionului Știința și a Parcului Facultății de Mecanică.
Duminică, 1 Iunie 2025, între

Întrebări, unde slujitorii domnului pot/au obligația să răspundă față de credincioșii cultului pe care îi reprezintă


Având în vedere  interesul foarte mare din partea cititorilor și al opiniei publice legat de subiectul taxelor pe care le percep anumite  instituții de cult cunoscute drept ,,taxa de cult/cultus” am formulat niște întrebări, unde slujitorii domnului pot/au obligația legala(Legea 544/2021 ) să răspundă față de credincioșii cultului pe care îi reprezintă, și evident de cei pe care le solicită, iar  aceste întrebări sunt:

luni, 26 mai 2025

Bilanțul intervențiilor pompierilor cărășeni din acest sfârșit de săptămână

În perioada 23–25 mai, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat peste 35 de misiuni pentru gestionarea situațiilor de urgență apărute în zona de competență.

AFIR pune la dispoziția GAL-urilor o platformă informatică pentru testare în vederea implementării proiectelor

 
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pune la dispoziția publicului un nou instrument informatic, dedicat Grupurile de Acțiune Locală (GAL) care au obținut finanțare prin intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027). Acest demers al Agenției completează procesul de digitalizare a actului administrativ, ceea ce va permite eficientizarea activităților desfășurate de GAL.

Astfel, în

Cea de-a VIII-a ediție a concursului Building Construct s-a extins ca Simpozion Național. Machete realizate de studenți

 
Amfiteatrul „Victor Vlad” al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 23 mai 2025, etapa finală a concursului Building Construct, o competiție adresată studenţilor din anul I de la Facultatea de Construcţii, cu tema „Utilizarea materialelor de construcții moderne”, concepută pentru pregătirea tinerilor ca viitori specialişti în domeniul construcţiilor şi în special al materialelor de construcţii. Este cea de-a VIII-a ediție a concursului, iar din acest an s-a extins, fiind inclus în simpozionul național Building Construct, a cărui primă ediție a reunit echipe de studenți din mai multe universități din țară.
Evenimentul, organizat de

Ședinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

 
Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marţi,27 mai, ora 10,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I,şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, având următoarea tematică:

duminică, 25 mai 2025

Femeie cercetată după ce a încercat să intre în țară cu trei minori folosind pașapoarte aparținând altor persoane

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă au depistat o femeie care a încercat să intre în țară însoțită de trei minori, prezentând pentru aceștia

Ziua Românilor de Pretutindeni

La 25 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românilor de Pretutindeni, potrivit prevederilor Legii 101/2015, care a stabilit marcarea acestei zile în

AVERTIZARE METEO! COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU

Începând de astăzi, 25 mai, ora 10:00, până pe 27 mai, ora 10:00, mai multe regiuni ale țării vor fi afectate de fenomene meteo severe, conform

sâmbătă, 24 mai 2025

Cetăţean român arestat preventiv pentru trafic de migranţi

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în urma verificării unui autoturism, trei cetățeni străini fără documente de

„Politehnica Timișoara – Un pas spre viitorul tău!”

„Politehnica Timișoara – Un pas spre viitorul tău!”, inițiat cu scopul de a-i familiariza pe liceeni cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții spre învățământul superior și orientarea lor către

Tineri din Turnu Ruieni loviți de fulger

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Turnu Ruieni, către Ruine, doi bărbați au fost

vineri, 23 mai 2025

358 persoane au participat la Bursa generală a locurilor de muncă organizată la Reșița

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a organizat Bursa generală a locurilor de muncă, la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din Reșița.

Din cei 119 agenți economici contactați, 28 au participat la Bursă, oferind un număr de 134 locuri de muncă vacante. Locurile de muncă au fost în domenii variate, predominând

Competiții școlare în domeniul situațiilor de urgență – etapa județeană

La finalul lunii mai, elevii din județul Caraș-Severin sunt invitați să participe la competițiile școlare cu tematică tehnico-aplicativă, menite să le dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare pentru

Competiții școlare în domeniul situațiilor de urgență – etapa județeană

 
La finalul lunii mai, elevii din județul Caraș-Severin sunt invitați să participe la competițiile școlare cu tematică tehnico-aplicativă, menite să le dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare pentru a face față situațiilor de urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin, prin

SACI 2025, a XIX-a ediție a conferinței internaționale organizate de UPT în parteneriat cu Universitatea Obuda

 
Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 22 mai 2025, deschiderea oficială a celei de-a XIX-a ediții a conferinței internaționale SACI (Symposium on Applied Computational Intelligence), un eveniment științific de anvergură organizat în comun de Universitatea Politehnica Timișoara și Obuda University, Budapesta, Ungaria, ce a

joi, 22 mai 2025

ANCOM publica ghidul privind interconectarea retelelor de comunicatii electronice in vederea terminarii apelurilor la puncte fixe si mobile

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) publica Ghidul privind incheierea acordurilor de interconectare, un document menit sa

Peste 100 de locuri de muncă vor fi disponibile la Bursa generală a locurilor de muncă

La Bursa generală a locurilor de muncă organizată de către  Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin la Reșița în data de 23 mai 2025 și-au anunțat participarea, până în prezent, un număr de 25 de agenți economici. Aceștia vor pune la

Peste 50 de milioane de euro pentru spații publice moderne și atractive, în orașele Regiunii Vest – un nou apel de proiecte lansat prin Programul Regional Vest

Peste 50 de milioane de euro pentru spații publice moderne și atractive, în orașele Regiunii Vest – un nou apel de proiecte lansat prin Programul Regional Vest
Investiții noi în reinventarea spațiilor urbane din Regiunea Vest. Locuitorii de aici vor beneficia de piețe publice și parcuri moderne, zone de promenadă și spații

Consumul de sare iodată este important pentru sănătatea publică

Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică,
reamintește populației importanța utilizării sării iodate în alimentația zilnică, ca principală
măsură de prevenire a afecțiunilor cauzate de deficitul de iod.

Iodul este un micronutrient esențial pentru buna funcționare a

miercuri, 21 mai 2025

Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică îi pomenește miercuri, 21 mai, pe Sfinţii Constantin și Elena

 Sfantul Constantin a fost fiul imparatului Constantius Chlorus si al Elenei. S-a nascut la 27 februarie 272, in cetatea Naissus (astazi, Nis, in Serbia). Dupa moartea tatalui sau din 304, a fost proclamat imparat. Intra in conflict cu Maxentiu, fiul imparatului Maximian, pentru ca acesta dorea sa ocupe functia pe care el o detinea.

In ziua premergatoare

Incredibil! Înmormântare 2.300 lei, taxa ,,cultus” 200 lei /persoana /an, retroactivă plății pe 10 ani, amenințare , șantaj


S-a ajuns la finalul publicării acestui material trăit de o familia îndurerată din Carașova, care în afară că a pierdut o persoană dragă, a mai avut de ,,tras” cu slujitorul domnului, care i-a jignit, amenințat, șantajat și în final le-a luat bani foarte mulți, fără nici o remușcare. Cu siguranță foarte mulți se întreabă care a fost suma solicitată de slujitorul domnului. 

Suma încasată de

UPT intră în rețeaua Digital Futures: o premieră pentru cercetarea românească în Suedia

 
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) bifează o nouă reușită în internaționalizarea activității sale academice: acceptarea în cadrul programului Digital Futures Scholar-in-Residence, derulat de KTH Royal Institute of Technology din Stockholm. Este

CONSILIUL CONCURENȚEI A DECLANȘAT ȘASE INVESTIGAȚII ÎN SECTORUL AUTO

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto, în cadrul investigațiilor declanșate din oficiu pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor și/sau pe piața distribuției de piese de schimb pentru autovehicule din România.

Autoritatea de concurență deține indicii

ACTIVITĂȚI EDUCATIV-PREVENTIVE ÎN ȘCOLILE DIN CARAȘ-SEVERIN

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară desfășoară activități educativ-preventive în cadrul campaniei „Săptămâna Școala în Siguranță”, începând săptămâna în unități de învățământ din municipiul Reșița și localitățile Berzovia, Gherteniș, Ticvaniu Mare, Grădinari și Greoni, unde

marți, 20 mai 2025

ACȚIUNI PE LINIE DE PIETONI ȘI 2WHEELERS ÎN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

 
În perioada 19-25.05.2025 în cadrul calendarului de Operațiuni al Organizației Europene a Polițiilor Rutiere - ROADPOL, la nivelul județului Caraș-Severin polițiștii rutieri vor desfășura acțiuni pentru prevenirea implicării pietonilor și a conducătorilor vehiculelor cu 2 roti în accidente rutiere.

Având în vedere faptul că orice incident în trafic, în care sunt

33709 AVIZE DE ANGAJARE ÎN MUNCĂ EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN


În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2025, polițiștii de imigrări au emis, la nivel național, 33.709 avize de angajare în muncă pentru străinii care doresc să muncească în România.

33.403 dintre

Noaptea Europeană a Muzeelor 2025 la Universitatea Politehnica Timișoara: Sute de participanți la tururile ghidate gratuite, în Muzeul Tehnic UPT

 



Peste 400 de persoane, zeci de tururi ghidate și tot atâtea minți captivate de trecut, istorie și tehnologie au explorat Muzeul Tehnic UPT, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor!
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Muzeul Tehnic UPT și Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și

Soluții naturale pentru creșterea gradului de reziliență la schimbările climatice pe terenuri private – ABA Banat lansează un demers în premieră în zona râului Timiș

 
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat), în calitate de partener în cadrul proiectului european Land4Climate, anunță progresele realizate în primele etape ale implementării. Proiectul este unul de pionierat în România și vizează implementarea de soluții bazate pe natură (SBN) pe terenuri private, pentru reducerea riscurilor generate de schimbările climatice.

Zona pilot a

luni, 19 mai 2025

Implicare activă a polițiștilor de imigrări pentru siguranța cetățenilor și respectarea legii

Zilnic, polițiștii de imigrări din întreaga țară sunt în teren pentru a garanta
aplicarea legii, sprijinirea străinilor care vor să muncească sau să locuiască legal în România și

Declarația unicã se depune pânã la data de 26 mai, inclusiv

Termenul limitã pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute în anul precedent.

Declarația unicã se completeazã și se depune de cãtre persoanele fizice

Percheziții domiciliare la regimul armelor și munițiilor în județul Caraș-Severin

În perioada 12 – 15 mai 2025, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în

duminică, 18 mai 2025

76 locuri de muncă in județul Caraș-Severin


SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala /Meserie/ Nr loc de munca


CARANSEBEȘ 

Tech Talks by UPT 2025: o privire aruncată spre lumea de mâine

S-a lăsat cortina peste o nouă ediție Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru instituția de învățământ superior, consfințind poziția acesteia în avangarda științei și tehnologiei, nu doar pe plan local sau regional, ci național și internațional. Cele

sâmbătă, 17 mai 2025

Conectivitate Gigabit pentru 1 din 3 conexiuni de internet fix

Pe parcursul anului 2024, numarul conexiunilor Gigabit a crescut cu 16%, ajungand la aproape 2,4 milioane, in principal pe fondul cresterii numarului conexiunilor cu fibra optica pana in locuinta/sediu (FTTH) la 5,4 milioane (+8%). Astfel, conexiunile Gigabit reprezinta 35% din conexiunile de internet fix. Desi nu ating Gigabit, alte 60% din conexiuni depasesc 100 Mbps. Infografic aici.

Raportul ANCOM privind piata telecom la finalul anului 2024 este disponibil aici, principalele evolutii anuale fiind:

Accident rutier la Coronini - o persoană a decedat

Accident rutier în urma căruia un bărbat în vârstă de 54 de ani a rămas încarcerat.

Din primele verificări efectuate, polițiștii din cadrul Poliției orașului

Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 253 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

vineri, 16 mai 2025

Campus Talks: Studenții UPT, în dialog direct cu lideri mondiali din știință și tehnologie

Tech Talks by UPT, conferința anuală de știință și tehnologie care transformă Timișoara într-un adevărat epicentru al dialogului despre inovație și despre viitor, aduce în 2025 o temă provocatoare: Revoluția cuantică. În avanpremiera evenimentului, din dorința de a

DSA: Masuri suplimentare de protectie a minorilor in mediul online

Comisia Europeana a lansat ieri in consultare publica o lista de masuri care urmaresc sa sprijine platformele online care nu sunt microintreprinderi sau intreprinderi mici, accesibile minorilor, in asigurarea unui nivel ridicat de protectie a acestora in mediul online, sub forma unor Orientari. Acest demers reprezinta un pas esential in directia crearii unui mediu digital mai sigur si mai securizat pentru copii in intreaga Uniune Europeana. Documentul este

Incendii, accidente și intervenții medicale

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 12 situații de urgență în zona de competență.

 

Echipajele de intervenție au acționat pentru

joi, 15 mai 2025

13 agenti economici au anunțat până în prezent participarea la Bursa generală a locurilor de muncă

La Bursa generală a locurilor de muncă ce va fi organizată de către Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin la Reșița în data de 23 mai 2025 și-au anunțat participarea un număr de

Bilanțul intervențiilor pompierilor cărășeni în ultimele 24 de ore

Pe parcursul zilei de ieri, 14 mai, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 10 situații de urgență în zona de competență.

Echipajele operative au acționat pentru

Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere – Activități preventive și educative în județul Caraș-Severin

Astăzi a debutat Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere, care a fost instituită a treia săptămână din luna mai, și are ca scop creșterea