Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto, în cadrul investigațiilor declanșate din oficiu pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor și/sau pe piața distribuției de piese de schimb pentru autovehicule din România.
Autoritatea de concurență deține indicii cu privire la existența unor înțelegeri între cei șase importatori auto și membrii rețelelor lor autorizate de dealeri și reparatori auto, înțelegeri care au aptitudinea de a restricționa accesul concurenților (unități de reparații auto din afara rețelei autorizate și/sau distribuitori de piese de schimb de calitate echivalentă) la clienți, pe piețele pe care aceștia își desfășoară activitatea.
Astfel, Consiliul Concurenței are suspiciuni că anumite prevederi contractuale ar putea determina proprietarii să realizeze operațiuni de întreținere a autovehiculelor și anumite lucrări de reparare a acestora, care nu sunt acoperite de garanție, doar în rețeaua autorizată a importatorilor și/sau folosind doar piese de schimb de origine, sub sancțiunea pierderii garanției autovehiculului.
„Garanția unui autovehicul nu ar trebui condiționată de realizarea unor lucrări care nu intră în garanție și care sunt plătite de proprietar doar în cadrul rețelelor autorizate sau cu utilizarea exclusivă a anumitor piese de schimb. O astfel de practică este nocivă pentru concurență și prejudiciază clienții", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Autoritatea de concurență a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto activi în România: BMW Romania SRL, Porsche Romania SRL, Mercedes-Benz România SRL, Hyundai Auto România SRL, Renault Commercial Roumanie SRL/Automobile-Dacia SA și Euro Inter Trade Corporation SRL.
Importatorii inspectați comercializează mărcile Audi, BMW, Cupra, Dacia, EQ, Hyundai, Mercedes-Benz, Mini, Nissan, Renault, Seat, Skoda, Smart, Volkswagen și Volvo, ce reprezintă circa 70% din parcul de autoturisme din România.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.
În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu