Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat oferta concretă de locuri de muncă vacante pentru Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, ce se va desfășura vineri, 9 octombrie 2026, începând cu ora 09:00.
Evenimentul va avea loc la Reșița, în sala Campus Caffe a Centrului Universitar din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (Piața Traian Vuia, nr. 4) și se adresează atât
absolvenților promoției 2026, cât și tuturor persoanelor aflate în căutarea unui angajament profesional.11 angajatori confirmați și 28 de posturi destinate studiilor superioare
În urma demersurilor efectuate de reprezentanții AJOFM Caraș-Severin, care au contactat 93 de agenți economici din județ, 11 angajatori au confirmat participarea directă. Aceștia pun la dispoziție o ofertă diversificată de peste 150 de locuri de muncă:
- Muncitori calificați și servicii: Operator la mașini-unelte cu comandă numerică, lăcătuș mecanic, strungar, sudor, bobinator, electrician, infirmieră, îngrijitor bătrâni, ospătar, contabil, secretară, agent de securitate și asistent relații cu publicul și comunicare.
- Pentru absolvenții de studii superioare (28 de posturi): Ingineri de diferite specializări, director producție, economist, șef serviciu CTC, șef serviciu resurse umane și arhivă, șef secție, specialist guvernanță corporativă, specialist SSM și tehnician proiectant.
Termen de înscriere pentru angajatori și contact
Angajatorii care doresc să participe la Bursă și să ofere o șansă tinerilor la început de carieră mai pot transmite Anexa nr. 1a (privind locurile de muncă disponibile) până cel târziu în data de 8 octombrie 2026, la adresa de e-mail: ajofm.cs@anofm.gov.ro.
Pentru informații suplimentare și confirmări, AJOFM Caraș-Severin pune la dispoziție numărul de telefon 0255/212160.
Participarea la eveniment este gratuită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu