Multi utilizatori de servicii de telefonie sunt tentati sa-si schimbe furnizorul actual, prin portarea numarului de telefon. Portarea nu anuleaza insa angajamentele asumate prin contractul incheiat cu furnizorul la care se renunta, cum ar fi plata penalitatilor de incetare anticipata a contractului.
Perioada minima contractuala
Furnizorii de telefonie stabilesc, de regula, o perioada minima contractuala pentru a-si asigura recuperarea cheltuielilor in cazul ofertelor comerciale, care cuprind anumite beneficii suplimentare pentru utilizatori. Aceste beneficii nu se refera doar la echipamente gratuite sau la pret redus, ci si la planuri tarifare promotionale, instalarea gratuita a serviciilor etc. Conform legii, perioada minima contractuala nu poate depasi 24 de luni.
Incetarea contractului, la initiativa abonatului, anterior expirarii acestei perioade, presupune, de regula, plata unor penalitati. Prin portarea unui numar de telefon, inceteaza implicit contractul existent aferent numarului respectiv.
Ce trebuie sa stie utilizatorii care doresc portarea
• Inainte de a depune cererea de portare, utilizatorii trebuie sa verifice contractul curent, pentru a vedea daca a expirat perioada minima contractuala.
• Utilizatorii pot depune cererea de portare dupa expirarea perioadei minime contractuale sau pot solicita furnizorului acceptor data la care doresc sa se efectueze portarea. Atentie! Perioada de la depunerea cererii de portare pana la momentul efectuarii portarii nu poate depasi 25 de zile.
• Daca utilizatorii doresc sa porteze un numar de telefon inainte de expirarea perioadei minime contractuale, este recomandat sa afle de la furnizorul actual in ce conditii se va incheia contractul aflat in derulare. Portarea nu anuleaza eventualele penalitati de incetare anticipata a contractului, insa este posibil ca furnizorul sa renunte la acestea, in urma unei negocieri directe cu utilizatorii.
Ce, cum si unde reclami
In cazul oricaror probleme intampinate pe parcursul procesului de portare, utilizatorii trebuie sa se adreseze, in primul rand, furnizorilor in reteaua carora au intentionat sa-si porteze numerele (furnizorii acceptori). In lipsa solutionarii acestora de catre furnizori, utilizatorii se pot adresa ANCOM, utilizand formularul dedicat, disponibil aici. Mai multe informatii cu privire la derularea unui proces de portare sunt disponibile la www.portabilitate.ro.
Aspectele legate de valoarea sau modul de calcul al penalitatilor, stabilite de furnizori pentru incetarea anticipata a contractelor, pot fi adresate Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si/sau instantelor de judecata competente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu