Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în zilele de 5-6 mai 2025, cea de-a IV-a Conferință Internațională de Inginerie Integrată (CIE/C2I 2025), multidisciplinară, care a reprezentat un adevărat forum pentru schimbul de informații tehnice de ultimă oră, diseminarea rezultatelor cercetării de înaltă calitate, prezentarea noilor evoluții din domeniu, precum și dezbaterea și conturarea direcțiilor și priorităților viitoare.
CIE/C2I 2025 a reunit 133 de autori din Franța, Germania, Republica Moldova, Serbia și România, oameni de știință din mediul academic, cercetători și doctoranzi pentru a face schimb de experiențe și rezultate ale cercetărilor privind toate aspectele Ingineriei de Fabricație și Ingineriei Industriale, care au prezentat 50 de lucrări, dintre care două în plen și 48 pe secțiuni.
Evenimentul, organizat de Facultatea de Mecanică a UPT, Departamentul de Ingineria Materialelor și Fabricației (IMF), Centrul de Cercetare în Inginerie Integrată (CCII), în parteneriat cu Asociația Universitară de Ingineria Fabricației (AUIF), a avut o temă provocatoare: „Fabricația în Industria 4.0 către 5.0”.
Industria 4.0 se caracterizează prin folosirea unor tehnologii dezvoltate în ultimii 15 ani – Industrial Internet of Things, sisteme cyber-fizice, Big Data, Cloud Computing, fabricație aditivă, realitate augmentată, senzori, roboți autonomi - având ca obiectiv automatizarea avansată a industriei. Nivelul următor, Industria 5.0, pune accent pe inteligența artificială în toate domeniile, dezvoltarea roboților colaborativi (co-boți), a sistemelor de fabricație cognitiv-adaptive, Cognitiv Computing, Blockchain, Digital Twin etc. vizând „umanizarea” proceselor și sustenabilitatea.
În deschiderea conferinței, co-prezidate de prof.univ.dr.ing. George Drăghici și prof.univ.dr.ing. Aurel Tulcan, au adresat salutul lor și mesaje de bun-venit prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române, prorector al UPT responsabil cu activitatea de cercetare, și prof.univ.dr.ing. Dragoș Uțu, decanul Facultății de Mecanică a UPT, urmate de prezentările în plen ale celor doi speakeri principali: prof.univ.dr.ing. George Drăghici - Fabricația în Industria 4.0 către 5.0, prof.univ.dr.ing.dr.ec. Stelian Brad, Facultății de Inginerie Industrială și Robotică de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Proiectare și inovație asistată de inteligența artificială pentru Industria 5.0.
Cele 48 de lucrări prezentate pe secțiuni au abordat o plajă largă de subiecte - Dezvoltare integrată a produsului, Proiectare și fabricație virtuală, Fabricație digitală, Fabricație aditivă, Procese de fabricație, Tehnologii pentru Industria 4.0 / 5.0, Sisteme de fabricație flexibile și inteligente, Măsurare și control inteligent, Planificarea și controlul producției, Managementul producției - și vor fi publicate în revista Acta Technica Napocensis (Seria: Matematică Aplicată, Mecanică și Inginerie), revistă indexată în Web of Science (WoS).
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Departament Comunicare si Imagine
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu