Polițiștii de frontieră specializaţi în combaterea migraţiei ilegale din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, au efectuat 7 percheziţii domiciliare în judeţul Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi.
Urmare a unor
acțiuni operative ale poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în luna august 2022 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de trafic de migranți. În urma
perchezițiilor efectuate în data de 17.05.2023, trei persoane au fost conduse
pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
În fapt,
persoanele au fost implicate într-un caz de trafic de migranţi înregistrat în august 2022 la nivelul Sectorului Poliţiei
de Frontieră Naidăș, atunci când poliţiştii de frontieră au depistat pe raza
localității Răcășdia, într-o autoutilitară, opt cetățeni din India, toţi
bărbați cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care au declarat că au venit
din Serbia cu intenția de a ajunge într-o ţară din spațiul Schengen.
În cursul
zilei de ieri, față de cele trei persoane s-a dispus măsura controlului
judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic
de migranţi în formă continuată.
La acțiune au participat și
jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara.
Facem precizarea că pe întreg parcursul
procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și
garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de
prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu