În 2022 echipa ASIS a lucrat cu 4 clase pe un program de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale ale copiilor, cu o metodologie centrată preponderent pe joc şi cooperare. În afara intervenţiei din şcoală, proiectul a inclus o serie de activităţi de educaţie non-formală pe teme legate de mediu, ştiinţe, literaţie şi sprijin pentru efectuarea temelor, care au avut loc la sediul ASIS, aflat în vecinătatea şcolii, la care au avut acces şi alţi copii din comunităţile cu care organizaţia lucrează. Celor mici le-au fost oferite şi experienţe "pe viu" legate de tematica educativă abordată - de exemplu pentru protecţia mediului, istorie şi ştiinţe naturale - prin excursii, vizite la muzee, expoziţii.
În paralel, cadrele didactice din ciclul primar au participat la o formare practică centrată pe etape în dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, care a inclus exemple, observare la clase şi discuţii individuale cu profesorii pe situaţii dificil de gestionat la clasă, apărute în interacţiunea zilnică între copii.
A treia parte importantă pentru succesul relaţiei copiilor cu şcoala sunt părinţii, care au fost implicaţi în întâlniri periodice moderate de psiholog, la care au participat şi cadrele didactice, dar care au participat şi la sesiuni individuale, pe subiecte de parenting.
De activităţile proiectului au beneficiat aproximativ 200 de copii între 6 şi 12 ani din Şcoala Ion Dumitriu şi din afara acesteia şi 95 de părinţi. În Şcoala Ion Dumitriu ASIS a lucrat cu 90 de elevi şi cu 11 cadre didactice.
"S-au remarcat atât îmbunătăţiri în comportamentul copiilor la şcoală, inclusiv al celor care reprezentau o provocare la clasă, cât şi a modului de relaţionare dintre ei (...)" consideră unul dintre părinţii cu care am lucrat.
Proiectul "Şcoala Prietenă. Model de intervenţie integrată pentru educaţia copiilor din medii dezavantajate" este implementat în două etape, în perioada ianuarie 2022 - decembrie 2023, de Asociaţia Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS), cu sprijinul financiar al Fundaţiei United Way România şi participarea Şcolii Gimnaziale nr. 157 (Ion Dumitriu).
Informaţii suplimentare despre proiect şi finanţare sunt disponibile la: www.asis-ong.ro şi https://www.unitedway.ro/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu