Astăzi, la ora 12.00, Poliția Stațiunii Băile Herculane a fost sesizată cu privire la un accident rutier produs pe DJ 608.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat un autoturism răsturnat într-o pârâu de pe marginea DJ 608, în localitatea Cornereva.
Ulterior a fost identificată persoana care ar fi condus autoturismul, o femeie de 27 de ani din localitate, care din verificări s-a stabilit că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În momentul producerii accidentului, în autoturism s-ar fi aflat cei 4 copii minori ai femeii, unul dintre aceștia, în vârstă de 4 ani, fiind grav rănit, echipajul medical care a preluat minorul constatând decesul acestuia după efectuarea manevrelor de resuscitare.
Ceilalți 3 minori nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului rutier.
Femeia de 27 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
În cauză urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului minorului.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu