Asociația Pro Democrația, alături de alte organizații neguvernamentale, a solicitat Biroului Electoral Central publicarea de urgență a unei decizii care să permită organizațiilor neguvernamentale acreditate la Autoritatea Electorală Permanentă să acrediteze în continuare observatori independenți pentru turul II de scrutin la Alegerile pentru Președintele României din 16 noiembrie 2014.
Articolul 47 din Legea 370/2004 și Decizia Nr. 8D/11.09.2014 nu specifică clar care este procedura de acreditare pentru al doilea tur de scrutin, menționându-se doar că, acreditările observatorilor se depun cu cel puțin 5 zile înainte de data alegerilor, acest aspect ducând la interpretarea Legii 370/2004 și a Deciziei nr. 8, ca fiind posibilă acreditarea și pentru turul doi.
În urma solicitărilor, Biroul Electoral Central prin Hotărârea nr. 5/06.11.2014 privind interpretarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, hotărăște că prin sintagma alegerilor se referă atât la primul tur de scrutin, cât și la un eventual tur de scrutin stabilit în condițiile art. 54 alin (1) și (2) din același act normativ.
De asemenea, Biroul Electoral Central a publicat astăzi Decizia nr. 128/ 07.11.2014, privind procedura de acreditare a observatorilor interni și a reprezentanților mass-media la alegerile pentru Președintele României din anul 2014 pentru turul II de scrutin prin care decide:
Art.1 (1) Acreditarea observatorilor interni propuși de către organizațiile neguvernamentale din România, în privința cărora Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit, potrivit art. 47 alin (7) că îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 47 alin (3) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face de către birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate la cererea scrisă a conducerii organizațiilor neguvernamentale din România, făcută până cel târziu cu cinci zile înainte de turul II de scrutin al alegerilor din 16 noiembrie 2014.
(2) Cererile de acreditare formulate de conducerile organizațiilor neguvernamentale vor fi însoțite de declarațiile de neapartenență politică ale persoanelor propuse ca observatori interni , precum și de adeverințele prevăzute la Anexa nr. 2 a Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 16 /2014 , în original sau copie.
Referitor la cele menționate mai sus, Asociația Pro Democrația anunță înscrierea de observatori independenți pentru turul II de scrutin la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014.
Persoanele care doresc să fie observator la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014 sunt rugate să trimită un email la observare2014@apd.ro, până luni, 10 noiembrie 2014, ora 17.00.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să o contactați pe Iuliana Iliescu, Manager proiecte, Asociația Pro Democrația — Centrul Național de Coordonare, la numărul de telefon 0751.194.718 sau pe adresa de e-mail iuliana.iliescu@apd.ro.
Asociația Pro Democrația
Președinte
Ionuț Țața

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu