
Din primele verificări, a rezultat că partea vătămată a lăsat autoturismul descuiat, cheia în contact şi actele în
bord. Fiind continuate investigaţiile, poliţiştii au reuşit identificarea autoturismului la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, întrucât în cursul nopţii de 13/14 aprilie, acest autovehicul era condus de un tânăr în vârstă de 17 ani, care nu posedă permis de conducere, fapt pentru care s-a întocmit un dosar de cercetare penală.
În cadrul cercetărilor efectuate cu operativitate de oamenii legii, au fost identificaţi L.S., de 17 ani şi L.MARIUS, de 19 ani. Cei doi tineri sunt suspectaţi că s-au deplasat pe raza localităţii Jupa cu intenţia de a găsi un autoturism cu care să plece în Lugoj. Autoturismul sustras a fost condus de L.S., care nu posedă permis de conducere. Suspecţii s-au deplasat pe raza localităţii Borlova de unde au mai luat două persoane, iar apoi s-au deplasat la Lugoj.
Fiind extinse investigaţiile s-a constatat că cei doi, L.S., de 17 ani şi L.MARIUS, de 19 ani, în noaptea de 11/12.04.2013 au intenţionat să găsească un autoturism pe raza localităţii Borlova cu care să plece la Lugoj. Suspecţii au găsit un autovehicul ce era descuiat, cu cheia în contact şi documentele în bord, pe care l-au luat a se deplasa spre Lugoj. Ajunşi în localitatea Traian Vuia din judeţul Timiş, tânărul L.S., aflat la volan a încercat să efectueze manevra de întoarcere însă au rămas împotmoliţi şi au abandonat autoturismul.
Ambele autoturisme au fost recuperate fără a avea avarii şi au fost predate părţilor vătămate.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 15.04.2013 să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu