Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 25 august 2021

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 25.08.2021

Pentru data de  25.08.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 25.08.2021

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 256  vaccinuri, astfel:

ATENȚIE SĂ NU CĂDEȚI VICTIME INFRACȚIUNILOR SĂVÂRȘITE PRIN DISTRAGEREA ATENȚIEI!

Victimele, în special persoane vârstnice din mediul rural, sunt contactate la domiciliu de grupuri alcătuite din 4 – 6 persoane, din care pot face parte și femei, care utilizează pentru deplasare, de regulă, autoturisme înmatriculate în străinătate.

Acestea, sub pretextul intenţiei de a

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 25.08.2021. Peste 800 de persoane infectate în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.092.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.052.478 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Precizăm că numărul persoanelor vindecate este cel valabil pentru data de 24 august şi nu a putut fi actualizat din cauza unei situaţii de natură tehnică.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

După ce a stat trei ani în Serbia, o familie de migranţi a traversat Dunărea cu o barcă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – I.T.P.F. Timişoara au depistat o familie formată din şase cetăţeni străini care a încercat să intre în ţara noastră din Serbia, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile. 

În data de 23.08.2021, în jurul orei 23.45, în urma unui apel la 112, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră

marți, 24 august 2021

Focare de infecție cu Covid-19, la data de 24.08.2021, în județul Caraș-Severin

Nr. crt. Județ (abreviere auto) /Localitate focar/ Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )/ Denumire oficială unitate/ Data raportării focar/ Nr. total cazuri confirmate în focar /Efectiv / nr.populație din comunitate/ Măsuri dispuse /Data instituirii / ridicării măsurii (zz/ll/aaaa) /Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa) /Observații.

Zeci de pompieri militari au acționat pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, produse pe raza județului Caraș-Severin

In cursul zilei de ieri, 23 august, peste 50 de pompieri militari cărășeni, cu autospeciale de stingere, au intervenit de urgență pentru stingerea a 7 incendii de vegetație uscată, care au izbucnit pe raza municipiului Reșița și localităților Valea Mare, Prilipeț, Zorlențu Mare, Pîrvova și Moldovița, la acțiunile de stingere intervenind și 11 pompieri din cadrul SVSU Reșița și SVSU Lupac.

Au fost afectate suprafețe de teren însumând aproximativ

Prinși după sustragerea unei componente în valoare de 10.000 de lei, de la un cazan din cupru

Ieri, în jurul orei 13,27, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința tatălui său, în vârstă de 79 de ani, de unde au sustras o căldare de 100 de litri, din cupru.

Din verificări s-a stabilit că în aceeași zi, în jurul orei 12.30, sub pretextul că achiziționează fier vechi, 4

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 24.08.2021

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 370  vaccinuri, astfel:

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 24.08.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 24.08.2021, calculata pentru intervalul 10.08-23.08.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 24,08,2021.

"Nr. crt." JUDEȚ/ LOCALITATE/ POPULAȚIE/ ALERTE MS.RO /CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO " .

CARAŞ-SEVERIN

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 24.08.2021

Pentru data de  24.08.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 24.08.2021. Crește numărul persoanelor infectate

Până astăzi, 24 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.092.122 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.052.478 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

luni, 23 august 2021

CEI CARE PROVOACĂ INCENDII DE VEGETAȚIE POT FI PEDEPSIȚI INCLUSIV CU ÎNCHISOAREA

Ieri, 22 august, la ora 18.00, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată despre un incendiu de vegetație care se extindea cu rapiditate între localitățile

Universitatea Politehnica Timișoara se pregătește pentru sesiunea de admitere din toamnă

Începând cu 4 septembrie 2021, Universitatea Politehnica Timișoara lansează sesiunea de admitere de toamnăpentru absolvenții de liceu care doresc să-i devină studenți, dar și pentru absolvenții de facultate care doresc să se înscrie la un program de master.

Sesiunea de toamnă va ține

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 23.08.2021

Până astăzi, 23 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.091.340 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.052.055 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 23.08.2021

Pentru data de  23.08.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 23.08.2021

   
 În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 189  vaccinuri, astfel:

Focare de infecție cu Covid-19, la data de 23.08.2021, în județul Caraș-Severin

 Nr. crt. Județ (abreviere auto) Localitate focar Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; ) 

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 23.08.2021


Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 23.08.2021, calculata pentru intervalul 09.08-22.08.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin.23.08.2021

duminică, 22 august 2021

APIA continuă eliberarea de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei 2021

 
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) continuă eliberarea de adeverinţe beneficiarilor Campaniei 2021, pentru schemele de plăţi directe şi măsurile de mediu şi climă, astfel:

Schemele de plăţi directe:

Ministerul Finanțelor acordă împrumuturi unităților administrativ-teritoriale


 În cursul anului 2021, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgența a Guvernului nr. 83/28.07.2021 privind unele măsuri fiscal - bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, unitățile administrativ-teritoriale, pot solicita inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitare, de la Ministerul Finanțelor, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 22.08.2021

Până astăzi, 22 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.090.925 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.051.987 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 22.08.2021



Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 22.08.2021, calculata pentru intervalul 08.08-21,08.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin, 22.08.2021.

Focare de infecție cu Covid-19, la data de 22.08.2021, în județul Caraș-Severin

Nr. crt. Județ (abreviere auto) Localitate focar Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; ) 

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 22.08.2021

 

Pentru data de  22.08.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

sâmbătă, 21 august 2021

Situaţia înscrierilor persoanelor fizice şi juridice în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus



  În cadrul Programului Rabla Clasic 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto, 39.690 persoane fizice. Până în prezent au fost achiziţionate 28.297 autovehicule şi 224 motociclete.

Trei tineri, trei ambulanțe și un Atv răsturnat

 
Din păcate, pentru trei tineri din județul Timiș plimbarea pe timpul nopții cu Atv-ul a avut urmări grave. 

În jurul orei 23.30, patrula de jandarmi montani, pe timpul desfășurării activității de patrulare pe traseele montane, a observat pe drumul către Crucea Eroilor din stațiunea Muntele Mic un grup de persoane care se aflau pe partea carosabilă. 

La sosirea

71 locuri de muncă în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 20.08.2021

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 21.08.2021


Până astăzi, 21 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.090.408 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.051.800 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 21.08.2021

Pentru data de  21.08.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Focare de infecție cu Covid-19, la data de 21.08.2021, în județul Caraș-Severin

Nr. crt. Județ (abreviere auto) Localitate focar Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; ) 
Denumire oficială unitate 
Data raportării focar 

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 21.08.2021

 Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 21.08.2021, calculata pentru intervalul 07.08-20,08.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin,21.08.2021

vineri, 20 august 2021

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 20.08.2021

Până astăzi, 20 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.089.817 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
1.051.504 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 20.08.2021

Pentru data de  20.08.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 20.08.2021

 În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 254  vaccinuri, astfel:

Focare de infecție cu Covid-19, la data de 20.08.2021, în județul Caraș-Severin

 Nr. crt. Județ (abreviere auto) Localitate focar Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; ) 

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 20.08.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 20.08.2021, calculata pentru intervalul 06.08-19.08.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin, 20.08.2021

Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România,577 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Universitatea Politehnica Timișoara acoperă deficitul de cadre didactice prin specialiști care provin din companii

 

Universitatea Politehnica Timișoara acoperă deficitul de cadre didactice prin specialiști care provin din companii. În prezent absolvenții doresc să predea, în paralel cu un job în privat

·         Salariile mari din zona privată au făcut ca puțini absolvenți să se mai îndrepte exclusiv spre profesia de dascăl;

HOTĂRÂREA nr. 61 din 19.08.2021 privind aprobarea Listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată

Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, formulate în temeiul prevederilor art. 1 alin. (3) din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 43 din 01.07.2021, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4, art. 11 alin. (1) și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în

joi, 19 august 2021

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 19.08.2021

 Până astăzi, 19 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.089.189 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
1.050.969 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 19.08.2021

      În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 250  vaccinuri, astfel:

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 19.08.2021


 Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 19.08.2021, calculata pentru intervalul 05.08-18.08.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin,19.08.2021

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 19.08.2021

Pentru data de  19.08.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

AFIR a publicat condițiile de accesare a fondurilor europene pentru tineri fermieri, ferme mici și pentru cooperare în sectorul agricol și pomicol

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM  6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

În ceea ce privește tinerii fermieri, principalul

ANCOM: Atentie la roaming involuntar in apropierea granitelor!

 
ANCOM atrage atentia utilizatorilor de telefonie si internet mobil, care se afla sau calatoresc in localitatile din apropierea granitelor si au serviciul de roaming activat, ca pot ajunge in situatia de a utiliza involuntar acest serviciu. Roaming-ul involuntar apare atunci cand telefonul sau tableta se conecteaza automat la o retea dintr-o tara vecina, iar utilizatorii, desi se afla pe teritoriul Romaniei, folosesc serviciile de comunicatii in roaming.

Roaming involuntar

Ședinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

 

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin a organizat astăzi, 19 august 2021, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, prezidată de Atila Bognar, subprefectul judeţului Caraş-Severin, care a avut următoarea tematică:

miercuri, 18 august 2021

Îndrumare AFIR pentru a facilita accesarea fondurilor nerambursabile de către tinerii fermieri și pentru fermele mici

 

În vederea pregătirii lansării sesiunilor de primire a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a realizat, în premieră, două îndrumare pentru accesarea fondurilor europene dedicate submăsurilor 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 18.08.2021

 Până astăzi, 18 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.088.594 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.050.600 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

Focare de infecție cu Covid-19, la data de 18.08.2021, în județul Caraș-Severin


 Nr. crt. Județ (abreviere auto) Localitate focar Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; ) 
Denumire oficială unitate 
Data raportării focar