Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 20 iunie 2016

Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații

AVERTIZARE  HIDROLOGICA  NR. 48 DIN  20.06.2016

Sursa: INSTITUTUL NATIONAL DE HIDROLOGIE SI GOSPODARIRE A APELOR,  BUCURESTI
Ziua/luna/anul: 20.06.2016     Ora: 13:00       Numarul mesajului: 48
Către:
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad.
FENOMENELE VIZATE:
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.
BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:   

68 milioane lei alocate pentru susținerea integrării copiilor cu cerințe educaționale speciale, în învățământul de masă

Guvernul vine în sprijinul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale, în scopul susținerii integrării lor în învățământul de masă, alocând, printr-o Hotărâre, suma de 68 milioane de lei, pentru acest an. De asemenea, Guvernul a aprobat și metodologia de alocare a sumelor unităților din învățământul de masă, pentru anul 2016.
În acest sens, se urmărește încurajarea copiilor cu cerințe educaționale speciale – respectiv copii cu deficiențe de învățare, cu dificultăți de adaptare, cu dizabilități - să frecventeze învățământul preuniversitar de masă, sporind în acest fel șansele pentru integrarea lor socială, garantându-le libertatea de a alege parcursul educațional considerat cel mai potrivit, adaptat nevoilor fiecăruia. Măsura are rolul să asigure accesul egal la educație al tuturor copiilor și să sprijine copiii și tinerii cu probleme și nevoi educaționale speciale să urmeze învățământul public de masă. Aceste drepturi ale copiilor cu cerințe educaționale speciale se finanțează pentru prima dată în acest an.

ANCOM avertizează: echipamentele electronice fără marcaj CE bruiază serviciile de comunicații mobile (telefonie, internet)

“ANCOM a detectat și soluționat în ultimii ani mai multe cazuri de interferențe prejudiciabile care afectau buna funcționare a serviciilor de comunicații electronice, în special a celor de telefonie mobilă. În urma acțiunilor de monitorizare și control a spectrului radio efectuate de echipele tehnice ale ANCOM, s-a constatat că, în ultima perioadă, 59 de astfel de cazuri au fost provocate de utilizarea a peste 150 de telefoane fixe wireless (DECT 6.0), care nu aveau marcaj CE. Dorim să atragem atenția asupra faptului că utilizarea acestor echipamente este ilegală și rugăm consumatorii să achiziționeze doar echipamente produse conform standardelor europene”, a declarat Cristin Popa, director executiv al Autorității.

PERSOANE CERCETATE PENTRU FURT ŞI ARESTAT PREVENTIV PENTRU ULTRAJ

 În urma percheziţiilor efectuate la data de 17 iunie a.c. de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin, la locuința unui bărbat din Caransebeș au fost găsite 14 biciclete. Polițiștii municipiului Reșița au identificat trei persoane în vârstă de 15, 25 și 44 de ani care ar fi comis furturile de biciclete.

La data de 17 mai a.c., poliţiştii municipiului Reșița au identificat trei persoane de 15, 25 și 44 de ani, bănuite că au sustras mai multe biciclete.

duminică, 19 iunie 2016

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Statut al elevului

 

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul Statutului elevului, document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional din România.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Consiliul Naţional al Elevilor şi alte organizaţii reprezentative ale elevilor şi este fundamentat pe respectarea valorilor comunităţii şcolare şi ale sistemului educaţional: accesul liber şi gratuit la educaţie de calitate, libertatea de expresie, dreptul de a beneficia în mod echitabil de resursele materiale şi educaţionale furnizate de sistemul educaţional, onestitatea intelectuală, sprijinirea gândirii critice, respectarea demnităţii tuturor membrilor comunităţii şcolare, respectiv deschiderea instituţională pentru schimbări constructive.
Potrivit acestui proiect, drepturile elevilor au fost struc

UNICEF: 25 de ani în beneficiul copiilor din România

Luna trecută, alături de parteneri, susținători și de copii, UNICEF a sărbătorit progresele făcute în România și la nivel internațional, în ceea ce privește respectarea și promovarea drepturilor copiilor.

Cuvintele doamnei Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, descriu cel mai bine eforturile și rezultatele muncii noastre în România: “UNICEF a semnat primul acord de parteneriat cu România în anul 1991. La vremea aceea, am oferit asistență umanitară. Astăzi, indicatorii sociali pentru copii au înregistrat progrese remarcabile în ultimii 25 de ani. Rolul nostru este să

Dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”


 În data de 26 octombrie 2015 debuta la secţia germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin un şir de dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, cu ing. Dan Perianu din Reşiţa şi cu toţi iubitorii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu.
Aceste dezbateri în limba română vor continua în cadrul unui număr preconizat de 10 întâlniri, ultima având loc în ziua de 1 iulie 2016, cu două zile înaintea celei de 3 iulie când se vor sărbători cei 245 de ani de la aprinderea primelor două furnale pe meleagurile reşiţene, de fapt începutul Reşiţei.

FESTIVALUL CULTURAL - ARTISTIC AL VĂII ALMĂJULUI 25-26 IUNIE 2016, BOZOVICI

CONSILIUL JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE
CARAŞ-SEVERIN
SOCIETATEA CULTURALĂ „ŢARA ALMĂJULUI“ – TIMIŞOARA
CONSILIUL LOCAL ŞI PRIMĂRIA BOZOVICI
ORGANIZEAZĂ,
FESTIVALUL CULTURAL- ARTISTIC AL VĂII ALMĂJULUI
ediţia a XXI-a
25-26 IUNIE 2016
BOZOVICI
Programul Festivalului va fi următorul:

Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh


La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta praznuim Pogorarea Sfantului Duh pe 31 mai. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.
Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații


Sursa: Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor,  Bucuresti
Ziua/luna/anul: 18.06.2016

Catre:

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Ape: Someş-Tisa, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad, Dobrogea-Litoral.

FENOMENELE VIZATE:

SCRISOARE DE PROTEST

Universitățile membre ale Consorțiului Universitaria - Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara - constată cu profundă îngrijorare că politicile publice privind învățământul românesc, în general și cele privind învățământul superior, în special, promovate de guvernele care s-au succedat începând cu anul 2008 au creat deficite și riscuri economice majore și au adus sistemul de învățământ superior în pragul colapsului.

Doi tineri aflaţi în dificultate pe fluviul Dunărea, aduşi în siguranţă la mal de poliţiştii de frontieră


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara – Sectorul Poliţiei de Frontieră Moldova-Veche au acţionat cu două ambarcaţiuni din dotare, pentru aducerea la mal, în condiţii de siguranţă, a doi tineri aflaţi în dificultate pe fluviul Dunărea, după ce au căzut de pe o plută improvizată.

Primăria Municipiului Reșița va activa punctele de prim-ajutor la nivelul municipiului

Ca urmare a atenționării meteorologice COD GALBEN de caniculă, emise de Administrația Națională de Meteorologie, care intră în vigoare din 17 iunie 2016, ora 16:00, și este valabilă până în 19 iunie, ora 09:00, Primăria Municipiului Reșița va activa punctele de prim-ajutor la nivelul municipiului.
Vor fi deschise două puncte de prim-ajutor în două locații, în Centrul Civic, la căsuţa numărul 6, și în Parcul Tricolorului, la căsuţa numărul 3.

EFECTIVE POLIŢIENEŞTI SPORITE PENTRU PREVENIREA ŞI DESCURAJAREA FAPTELOR ANTISOCIALE ÎN PERIOADA 18 – 20 iunie 2016

Anul acesta credincioșii ortodocși sărbătoresc ”Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile” în perioada  19 - 20.06.2016, iar ziua de luni, 20 iunie este declarată zi liberă.
În acest sens, conform atribuţiilor specifice,  structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin vor acţiona în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale și în zona lăcaşurilor de cult, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

vineri, 17 iunie 2016

COD GALBEN DE CĂLDURĂ

Sursa : Administratia Nationala de Meteorologie
COD : GALBEN
Ziua/luna/anul : 17-06-2016         Ora : 10:00         
Intervalul : 17 iunie, ora 16 – 18 iunie, ora 09
Zonele afectate  sunt Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Arad, Bihor, Alba, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava și Botoșani.
Fenomene : instabilitate atmosferică accentuată; disconfort termic accentuat
Mesaj :
MESAJ 1
ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Absolvenţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele AJOFM Caras-Severin

Începând cu 3 Iunie, dată la care se încheie anul şcolar 2015-2016, absolvenţii acestei promoţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Judetene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caras-Severin pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 17.06.2016


SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Proiecte și acte normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 16 iunie 2016

Privind proiecte și acte normative adoptate în
şedinţa Guvernului României din 16 iunie 2016
I.               PROIECTE DE LEGE
1.     PROIECT DE LEGE pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind construcţia de locuinţe pentru persoanele/familiile tinere din România, destinate închirierii), semnat la Bucureşti la 12 ianuarie 2016 şi la Paris la 22 ianuarie 2016
2.     PROIECT DE LEGE privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
II.            ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1.     ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
2.     ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră
3.     ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a fondurilor structurale și de investiții europene
III.        HOTĂRÂRI

Dosare penale

TÂNĂR CERCETAT PENTRU FURT DIN LOCUINȚĂ

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Zăvoi au identificat un tânăr de 22 ani bănuit că, prin efracție, a sustras bunuri dintr-un imobil de pe raza localității 23 August. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

La data de 02 iunie a.c., poliţiştii  din cadrul Postului de Poliție Zăvoi au fost sesizaţi cu privire la faptul că la data de 29 mai a.c., persoane necunoscute au pătruns într-un imobil din localitatea 23 August, de unde au sustras un televizor și o drujbă.

joi, 16 iunie 2016

Informaţii de călătorie Grecia – Greva Sindicatelor din Aviația Civilă și a transportatorilor feroviari

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc în Republica Elenă că Federația Sindicatelor din Aviația Civilă a anunțat declanșarea unei greve de cinci zile, în intervalul 20 — 24 iunie și este posibil ca protestul să afecteze programul de zbor în aeroporturile regionale elene. De asemenea, Federația Panelenă a Căilor Ferate și sindicatele lucrătorilor feroviari au anunțat, oprirea lucrului în zilele de joi, 16 iunie 2016 și marți, 21 iunie 2016, în următoarele intervale orare: 05:00 — 08:00, 13:00 — 16:00, 21:00 — 24:00 și declanșarea unei greve de 24 de ore pentru ziua de miercuri, 22 iunie 2016.

RUGA CARTIERULUI ŢEROVA

 Cu prilejul Sărbătorii de Rusalii, Primăria Municipiului Reșița și Consiliul Local organizează în 19 și 20 iunie 2016, de la ora 19:00, în cartierul Țerova, tradiționala serbare a localității, cunoscută sub denumirea de Rugă.
La ediția din acest an, atmosfera va fi întreținută de interpreții Daniela Ștefan, Gigi Tăbăcar și Ionicuț Butan.

Începând din data de 22 iunie 2016, va începe distribuirea produselor alimentare pentru persoanele defavorizate din municipiul Reșița

Primăria Municipiului Reșița informează că, începând din data de 22 iunie 2016, va începe distribuirea produselor alimentare pentru persoanele defavorizate din municipiul Reșița, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2015-2016 (POAD 2015-2016).
Distribuirea se va efectua de către personalul Direcției de Asistență Socială de luni până vineri, între orele 08:00-21:00, la depozitul SC CARAȘ SA, situat pe Calea Timișoarei nr. 2 din municipiu.

Expozitie de pictura si spectacol la Bocsa

Într-o lume plină de khitch, unui tânăr artist îieste tot maigreusă-șigăsească o „cale dreaptă și adevărată”. De aceea un sprijin din partea celor care „pășesc” deja pe calea bătătorită a artei este binevenit și chiar necesar.

GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURATĂ


Polițiștii și procurorii din Caraș-Severin au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri. Au fost efectuate 14  percheziţii domiciliare în Caraş-Severin şi Timiș şi au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere.

La data de 16 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin au efectuat 14 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv.

miercuri, 15 iunie 2016

Şedinţa Grupului de lucru mixt pentru romi

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a organizat miercuri, 15 iunie, o nouă şedinţă trimestrială a Grupului de lucru mixt pentru romi. Primul punct pe ordinea de zi  a fost actualizarea ordinului de prefect privind componenţa grupului de lucru, care s-a mărit cu patru noi membri, din partea Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, Uniunii Naţionale a Comunităţii de Romi – Filiala Caraş-Severin, Asociaţiei Centrul Creştin „O rază de speranţă” şi Asociaţiei pentru dezvoltare culturală şi educaţie „Casa pâinii” Bocşa.

Şah la Bocşa

Județul Caraș-Severin se poatemândri cu tinerii săi talentați, în toate domeniile de activitate : cultură, sport, știință, artă etc.
          Un „produs marca Caraș-Severin” este și dr.ing. Tiberiu MĂNESCU din Reșița, vicecampion european de șah rapid în anul 2004, multiplu campion national și medaliat la concursuri internaționale, un tânăr care a demonstrat că se poate face performanță și într-un oraș industrial, Reșița, într-un sport al minții, ȘAHUL!

Zonele afectate de inundații în Caraș-Severin

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Semenic' au intervenit în perioada 14.06-15.06.2016 în mai multe localități din Caraș-Severin, unde precipitațiile abundente au inundat curți, grădini și pivnițe. Zonele în care au fost semnalate probleme sunt: Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Bocșa, Feneș, sat Bătrân, Bucoșnița, Remetea Pogănici și Berzovia. Echipajele de pompieri militari au acționat pentru evacuarea apei cu ajutorul motopompelor. La nivelul inspectoratului se monitorizează în continuare situația cotelor apelor din zona de competență.

RUSALILE- RUGA DE LA BOCŞA MONTANĂ

 Pogorârea Sfântului Duh, una din marile sărbători creștine, și-a recăpătat strălucirea de odinioară  în parohia ortodoxă română din Bocșa Montană, aducând din nou bucuria în sufletele credicioșilor acestei parohii.
          Primăria orașului Bocșa, Consiliul local Bocșa, Casa Orășenească de Cultură și Parohia ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” Bocșa Montană, organizează, luni, 20 iunie 2016 (a doua zi de Rusalii) cu începere de la orele 17,00 RUGA DE RUSALII!

„Şmenul”, metoda de înşelăciune care face victime!

Poliţiştii cărăşeni readuc în atenţia populaţiei metodele mai vechi de păcălit persoane naive pe care şarlatanii le aplică atunci când „simt” că au găsit victima potrivită.
Una din aceste metode este cea denumită după jargonul străzii „şmen” şi presupune ca la un schimb valutar făcut la colţul străzii, în schimbul unui profit promis, cel care acceptă ajunge de fapt să primească mai puţini bani.

marți, 14 iunie 2016

Peste 3.000.000 de numere portate în România

 În primele cinci luni ale anului au fost portate peste 370.000 de numere, ceea ce face ca numărul total de portări înregistrate în România de la lansarea portabilității și până la data de 7 iunie să depășească 3 milioane.
Din totalul de 370.338 de numere portate doar în anul 2016, 94% (348.457) au fost numere de telefonie mobilă și doar 21.881 au fost numere de telefonie fixă. Din primele 5 luni ale acestui an, în lunile ianuarie și martie au fost realizate cele mai multe portări – 79.024, respectiv 78.056 de numere portate.

Informaţii de călătorie Norvegia – Extinderea perioadei de aplicare a măsurii de control la frontiera națională până la 11 noiembrie 2016

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Norvegiei că Ministerul norvegian al Justiției și Securității Publice a anunţat extinderea, până la 11 noiembrie 2016 (inclusiv), a măsurii de control al persoanelor care intră în Regatul Norvegiei pe rutele de transport maritim dinspre Danemarca, Germania și Suedia.

Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu de inundații

Sursa: Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor,  Bucuresti
Ziua/luna/anul: 14.06.2016
Numarul mesajului: 44
Catre:
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Ape: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad, Dobrogea-Litoral.

FENOMENELE VIZATE:

Ministerul Educaţiei a finalizat procedura de selecţie a membrilor grupurilor de lucru pentru elaborarea programelor şcolare aferente învăţământului gimnazial

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a finalizat procedura de selecţie a cadrelor didactice care şi-au exprimat intenţia de a face parte din cele 79 de grupuri de lucru care vor elabora curriculumul pentru disciplinele/domeniile de studiu obligatorii din învăţământul gimnazial.Componenţa nominală a grupurilor de lucru a fost publicată atât pe www.edu.ro, cât şi pe platforma https://mon.edu.ro, prin intermediul căreia au fost depuse aplicaţiile.
Astfel, în perioada alocată înscrierilor (aprilie - mai) au fost înregistrare 524 de aplicaţii în sistem. Dintre acestea au fost selectate 320 de aplicaţii care au îndeplinit criteriile de eligibilitate şi competenţă. 65 de candidaturi depuse şi alese aparţin unor cadre didactice din învăţământul superior.

65 de ani de la deportarea în Bărăgan

 Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii Comuniste din România, filiala Caraș-Severin, vă invită la Centrul Cultural ”Teatrul vechi Mihai Eminescu” din Oravița, să luați parte la evenimentele prilejuite de comemorarea a 65 de ani de la deportarea în Bărăgan.

PESTE 300 DE ȘOFERI INDISCIPLINAȚI AU FOST SANCȚIONAȚI ÎN WEEKEND

Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 300 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi în valoare de 93.725 de lei, 220 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 18 permise de conducere.

luni, 13 iunie 2016

Studenții UVT și liceenii timișoreni se implică în lupta împotriva corupției. Începe „Școala de Anticorupție”


La inițiativa studenților Universității de Vest din Timișoara (UVT), Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării (PFC), liceeni din Timișoara vor afla cum pot să recunoască și să lupte împotriva actelor de corupție. În plus, aceștia vor redacta primul „Atlas al Corupției”.

„Școala de Anticorupție” se desfășoară la UVT în perioada 13-24 iunie. Elevi de clasele IX-XI vor lua parte la ateliere interactive susținute de profesori ai Universității și alți specialiști din domeniu. Aceștia vor învăța despre fenomenul corupției, manifestările și cauzele acesteia, dar și metodele de prevenire și combatere. Pe lângă aceasta, elevii vor dezvolta și aplica în teren un chestionar sociologic, vor analiza, sub ghidarea profesorilor UVT, tiparele și tendințele în perceperea corupției de către colegii lor și vor dezvolta publicația, „Atlasul Corupției”, spun reprezentanții studenților din cadrul PFC. Aceasta va conține, printre altele, activitatea elevilor în cele 12 zile și rezultatele chestionarului sociologic. Cercetarea va face referire la subiecte apropiate lor, precum meditațiile, examenul de bacalaureat, transparența în școli etc.

Informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ

Sursa : Administratia Nationala de Meteorologie
Intervalul : 13 iunie, ora 12 – 14 iunie, ora 21
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ;
Mesaj :
ACTUALIZARE
INFORMARE METEOROLOGICĂ

Atenționare de călătorie Suedia - Greva piloților companiei aeriene SAS

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc sau tranzitează Regatul Suediei că asociația piloților companiei SAS a intrat în grevă, pe durata zilei de 13 iunie 2016, afectând majoritatea zborurilor operate de această companie spre și dinspre teritoriul suedez.

Primele transporturi cu alimente destinate beneficiarilor Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2015

 Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin anunţă că primele transporturi cu alimente destinate beneficiarilor Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2015 sunt programate să ajungă în perioada 21 – 30 iunie, în 15 localităţi din judeţul Caraş-Severin: Reşiţa, Bocşa, Berzovia, Brebu Nou, Văliug, Caransebeş, Constantin Daicoviciu, Mehadia, Obreja, Sacu, Topleţ, Oraviţa, Oţelu Roşu, Glimboca, Zăvoi.

Nu vă lăsaţi înşelaţi!

Deşi intens mediatizate, cazuri ale unor persoane care, din cauza naivităţii şi credulităţii cad pradă escrocilor care apelează la cele mai diverse metode şi scenarii pentru a-i înşela pe oamenii de bună credinţă, aceştia produc în continuare victime.
Pornind de la această realitate, pentru a nu deveni victime ale unor înşelăciuni prin diferite „metode”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş - Severin, prin Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie:

duminică, 12 iunie 2016

APADOR-CH cere guvernului să regândească ștergerea de pe hartă a satului Runcurel, Gorj

 APADOR-CH i-a cerut ieri o întrevedere premierului Dacian Cioloș, pentru a-i explica situația dramatică a celor 130 de familii din Runcurel, județul Gorj, scăpate din vedere de executiv când a emis HG 960/2015.
Conform acestei hotărâri, Guvernul a permis, în decembrie 2015, Companiei Energetice Oltenia, să extindă mina de lignit de la Jilț Nord și peste vatra satului Runcurel, însă a uitat să prevadă în decizie despăgubiri pentru casele și acareturile sătenilor, ca și când acolo nu ar fi existat decât terenuri agricole.

Localnicii sunt duși cu vorba de mai mulți ani de Compania Energetică Oltenia, că vor fi mutați cu tot cu sat, biserică, cimitir și școală într-o comună vecină, Telești, însă în acest timp nu s-a concretizat nimic. Excavațiile miniere au înaintat între timp către sat, mâncând tot mai mult din terenurile agricole ale oamenilor și afectându-le tot mai mult viața: casele li s-au crăpat, pășunile pe care pășteau vitele lor s-au redus.

SUTE DE PERSOANE, MAȘINI ȘI DOCUMENTE, DESCOPERITE PRIN SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN


 Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 655 de persoane, 126 de autovehicule, 41 de documente și 12 plăcuțe de înmatriculare auto, ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS).
În urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — Inspectoratul General al Poliției Române, în perioada 3 — 10 iunie a.c., au fost localizate, pe teritoriul țării noastre, 440 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).

137.344 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016

În vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2016) s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia,114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, elevii înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 133.410 - zi, 1.851 - seral şi 2.083 - frecvenţă redusă. Precizăm că, potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), în anul şcolar 2015-2016 există înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a/zi şi a XIII-a).

Cum te protejezi în cazul pierderii unui colet poștal

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) îi sfătuiește pe utilizatorii de servicii poștale care expediază pe teritoriul României bunuri de valoare (telefoane, aparate foto etc.) să opteze pentru un serviciu de trimitere cu valoare declarată, chiar dacă acesta presupune costuri mai mari de expediere. Declararea valorii coletelor este singura modalitate prin care utilizatorii pot fi despăgubiți corespunzător, în raport cu suma declarată,  în caz de pierdere, furt sau distrugere totală/parțială ori deteriorare a coletului pe parcursul livrării acestuia către destinatar.  

Informaţii de călătorie Franta – Greva piloților Companiei Air France

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează, se află sau se deplasează pe teritoriul Republicii Franceze că asociația piloților companiei Air France a intrat în grevă, alăturându-se sindicatelor din domeniul transportului feroviar și din cadrul serviciilor de colectare. Sindicatele intenționează să prelungească greva până la data de 16 iunie 2016. Compania Air France a precizat că va asigura 80% dintre zborurile pe distanță lungă, peste 85% pentru cele interne și aproximativ 70% din cele pe distanță medie - precum și ruta Paris - Bucureşti, dinspre și spre aeroportul Charles de Gaulle.

sâmbătă, 11 iunie 2016

Informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ

Sursa : Administratia Nationala de Meteorologie
Intervalul : 12 iunie, ora 12 – 14 iunie, ora 21
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ;
Mesaj :
INFORMARE METEOROLOGICĂ

      În intervalul menţionat, instabilitatea

Inaugurarea programului de informare AgroDiaspora destinat românilor din străinătate

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au inaugurat în perioada 8-10 iunie 2016 la Torino, Milano și Roma, Republica Italiană, programul AgroDiaspora, dedicat informării cu privire la accesarea fondurilor europene din domeniul agriculturii de către cetățeni români care locuiesc și muncesc în străinătate.

Informaţii de călătorie Belgia – Reluarea grevei lucrătorilor feroviari


Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei, că sindicatul socialist al lucrătorilor feroviari - CGSP, a lansat un preaviz de grevă, începând cu data de 12 iunie 2016, orele 22:00, până la data de 19 iunie 2016. Aripa francofonă a sindicatului a depus la HR Rail, angajatorul lucrătorilor feroviari, o înştiinţare de prelungire a grevei până la data de 26 iunie 2016.

Workshop cu tema „Curriculumul şcolar pentru copiii cu dizabilităţi: nevoi şi perspective pentru dezvoltare”

 Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a organizat astăzi, 7 iunie 2016, la sediul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei (IŞE) un workshop cu tema „Curriculumul şcolar pentru copiii cu dizabilităţi: nevoi şi perspective pentru dezvoltare”.
Workshop-ul a fost moderat de Secretarul de stat Monica Cristina Anisie şi directorul Institutului de Ştiinţie ale Educaţiei, Ciprian Fartuşnic. Au participat reprezentanţi din sistemul de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii şi organizaţii neguvernamentale cu relevanţă în domeniu.

vineri, 10 iunie 2016

Recomandări pentru suporterii români aflați în Franța cu ocazia Campionatului European de Fotbal

Ministerul Afacerilor Interne face apel la suporterii români care se deplasează în Franța să respecte regulile impuse de organizatorii Campionatului European de Fotbal.

MAI recomandă suporterilor care se vor deplasa în Franța să se asigure că documentele de identitate sunt valabile la momentul ieșirii din țară și cel puțin pe perioada șederii în Franța și să le aibă asupra lor la intrarea pe stadioane, pentru a le putea prezenta la filtrele de control, alături de biletele de intrare la meci.

MAI face apel la suporterii români să respecte indicațiile autorităților franceze, în special cele referitoare la măsurile de siguranță și securitate în zonele special amenajate pentru fani și cele de la stadion.