Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 7 noiembrie 2026

Matematica, mai aproape de elevi. UPT reia lecțiile gratuite de pregătire pentru Bacalaureat și admiterea la facultate

 Elevii claselor a XI-a și a XII-a se pot pregăti gratuit la matematică alături de cadre didactice ale Universității Politehnica Timișoara. Lecțiile încep în

Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

 Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de premier au participat vice-prim-ministrul Marian Neacșu și miniștrii Finanțelor, Alexandru Nazare, Sănătății, Alexandru Rogobete, Educației și Cercetării, Sorin Costreie, Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, Învățământului Preuniversitar, Sorin Ionescu, alături de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Oleg Ungureanu, și secretari de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.

În cadrul discuțiilor, au fost prezentate principalele solicitări ale mișcării sindicale la nivel național. Ministrul de Finanțe a

În luna noiembrie 2026 debutează Campania de promovare a sănătății reproducerii

 „Informează-te! Implică-te! Alege soluția potrivită pentru tine!”

În perioada noiembrie–decembrie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) împreună cu direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București derulează campania națională de informare, educare și comunicare pentru promovarea sănătății reproducerii, în cadrul Programului național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate al Ministerului Sănătății.

Campania urmărește

vineri, 6 noiembrie 2026

Modificări importante ale Codului Rutier din 6 noiembrie 2026. Reguli noi pentru motociclete, mopede și biciclete. Ce se schimbă la trecerea pe lângă coloanele oprite, benzile de autobuz și locurile de parcare

Începând de vineri, 6 noiembrie 2026, a intrat în vigoare Legea nr. 207/2026, act normativ care aduce o serie de modificări și completări esențiale legislației rutiere privind circulația motocicletelor și mopedelor.

​Noile prevederi vizează atât regulile de deplasare în trafic, cât și obligații suplimentare pentru

Inteligența artificială anticipează calitatea aerului din Timișoara: O echipă de cercetători și studenți ai UPT a dezvoltat o hartă interactivă cu prognoze pe 48 de ore

O echipă de cercetători din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a dezvoltat, prin intermediul unor proiecte europene de colaborare transfrontalieră, o soluție bazată pe inteligență artificială (IA) capabilă să monitorizeze nivelul poluării din oraș și să anticipeze evoluția calității aerului în orele următoare.

​Rezultatele cercetării sunt deja accesibile publicului larg printr-o hartă interactivă publicată pe site-ul

Operațiunea „JUPITER” în Caraș-Severin și Timiș: Cinci percheziții într-un dosar privind abandonarea de deșeuri periculoase la Constantin Daicoviciu. Un bărbat de 40 de ani a fost reținut

În cadrul operațiunii naționale „JUPITER”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare joi, 5 noiembrie 2026, cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza

joi, 5 noiembrie 2026

Bărbatul care a furat o armă de vânătoare din Cornereva, depistat de polițiști într-o colibă părăsită. Suspectul avea asupra sa pușca și muniția sustrasă

​Bărbatul acuzat de sustragerea unei arme de vânătoare și a muniției aferente dintr-o locuință din satul Poiana Lungă, comuna Cornereva, a fost depistat în cursul serii de polițiști.

​Suspectul a fost descoperit într-o colibă nelocuită situată tot pe raza comunei Cornereva, în zona denumită „Topla”. În momentul depistării, bărbatul avea asupra sa atât arma de vânătoare furată, cât și mai multe

ANCOM a organizat „EU AI Act Stage” în cadrul evenimentului AI Expo Europe 2026

​Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a organizat, în perioada 29-30 octombrie 2026, evenimentul „EU AI Act Stage” în cadrul expoziției AI Expo Europe 2026.

​Ajuns la cea de-a treia ediție, AI Expo Europe 2026 a reunit reprezentanți ai mediului guvernamental, instituțional, mediului de afaceri, cercetători și experți din domeniu pentru a dezbate tendințele, inovațiile și provocările etice legate de

Tâlhărie calificată în cartierul Țerova din Reșița. O tânără a fost atacată în plină stradă după ce a coborât din autobuz. Atacatorul de 45 de ani a fost reținut

​Un bărbat de 45 de ani a fost reținut de polițiștii din Reșița după ce a atacat o tânără și a deposedat-o de telefonul mobil prin folosirea forței. Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, 4 noiembrie 2026, în jurul orei 17:30, pe raza cartierului Țerova.

​Oamenii legii au fost alertați prin Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat care a raportat agresiunea. Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața

miercuri, 4 noiembrie 2026

42 de verificari în depozite și firme de comerț cu ridicata. Zeci de nereguli sancționate de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, o serie de controale inopinate în cadrul unei campanii naționale dedicate identificării și combaterii muncii nedeclarate, precum și verificării

Percheziții în București și Hunedoara într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice al IPJ Caraș-Severin. Un tânăr de 29 de ani a fost reținut

În cadrul operațiunii naționale JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (IPJ Caraș-Severin) au pus în

Un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul volanului și a izbit două mașini parcate. Doi tineri au ajuns la spital

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane și avarierea a două autovehicule a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 4 noiembrie 2026, în jurul orei 01:00, pe raza municipiului Caransebeș. Polițiștii au fost alertați prin Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat care a raportat impactul.

​La locul evenimentului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș – Biroul Rutier și Biroul de Ordine Publică pentru a

marți, 3 noiembrie 2026

296 de locuri de muncă vacante publicate de AJOFM

​Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Caraș-Severin a dat publicității situația actualizată a locurilor de muncă disponibile la nivelul județului, valabilă la data de 2 noiembrie 2026. Angajatorii din regiune pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui serviciu un număr total de 296 de posturi vacante, repartizate în principalele centre urbane și turistice din județ.

​Municipiul Reșița concentrează cele mai multe oportunități de angajare (190 de posturi), urmat de Caransebeș (72 de posturi), Băile Herculane (21 de posturi) și Bocșa (13 posturi).

​Oferta locurilor de muncă repartizată pe agenții locale

ANAF introduce posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) introduce un nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite contribuabililor, prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afişat în unitățile fiscale.

Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se adresează, pentru identificarea aspectelor care

24 de morți și sute de răniți în primele 10 luni. Poliția declanșează controale masive în noiembrie, odată cu debutul sezonului rece

​Odată cu venirea sezonului rece, scăderea aderenței la carosabil, creșterea distanței de frânare și diminuarea vizibilității din cauza ceții sau a precipitațiilor cresc semnificativ riscul producerii de tragedii pe drumurile publice.

​Statistica îngrijorătoare înregistrată la nivel județean obligă la o atenție sporită: în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2026, pe șoselele din Caraș-Severin s-au produs

luni, 2 noiembrie 2026

2 din 3 utilizatori considera ca au fost expusi fraudelor sau continutului inselator in mediul online

Cel mai recent studiu publicat de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) privind „Utilizarea platformelor online - persoane fizice" arata ca 9 din 10 utilizatori de internet folosesc frecvent retelele sociale (de cateva ori pe saptamana sau chiar zilnic), avand o expunere ridicata la riscuri: 65% au intalnit in ultimele 12 luni cel putin o forma de frauda sau continut inselator, iar doar 52% se declara suficient de

70 de ani de la revolta studenților din 1956: Universitatea Politehnica Timișoara readuce în actualitate unul dintre cele mai curajoase momente din istoria sa și a orașului

La 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, Universitatea Politehnica Timișoara readuce în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria sa și a orașului, asumându-și responsabilitatea de a păstra vie memoria celor care au îndrăznit să ceară libertate într-un regim totalitar. Evenimentul „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”, organizat vineri, 30 octombrie 2026, la ARChA, chiar în fostul spațiu al cantinei studențești în care s-au reunit tinerii în acele zile, a depășit însă cadrul unei comemorări, devenind un prilej de dialog între memoria directă a istoriei și perspectivele europene asupra

Vest Ventures investește un milion de euro în patru startup-uri selectate la PROWpeller 2026

Smartsy, BioSync, Jobful și PeMarket.ro vor beneficia de investiții în valoare totală de un milion de euro din partea Vest Ventures, fondul susținut de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Cele patru companii au fost selectate în finala competiției PROWpeller 2026, desfășurată în cadrul PROW Conference, la Timișoara.

Cele patru startup-uri dezvoltă soluții tehnologice în domenii de la sănătate și recrutare până la comerț online și servicii pentru animale de companie. Ele au susținut pitch-uri pe scena PROW Conference, după ce au fost selectate dintre cele

duminică, 1 noiembrie 2026

FEMEIE RĂNITĂ DUPĂ CE A CĂZUT DE LA ÎNĂLȚIME

 La data de 31 octombrie 2026, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la balconul unui imobil.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au

Schimb de experienta si cooperare in Regiunea Baranja, Croatia

 Consolidarea cooperării, schimb de bune practici, înfrățire și învățare reciprocă de-a lungul Dunării: Echipele din Banat ale proiectului PlaceCRAFT în vizită în Regiunea Baranja, din Croația.