Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 10 decembrie 2014

COD ROŞU DE INUNDATII


AVERTIZARE HIDROLOGICA NR. 88 DIN 10.12.2014
 Ziua/luna/anul: 10.12.2014
Ora: 13:30
Numărul mesajului: 88
Către:
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Jiu, Olt, Argeş-Vedea şi Ialomiţa-Buzău.
BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:
Drincea, Desnăţui, Jiu, afluenţi Olt inferior, Călmăţui, Vedea, Argeş şi Prahova
FENOMENELE VIZATE:
Creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, ale COTELOR DE INUNDAŢIE şi ale COTELOR DE PERICOL
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:
Data: 10.12.2014 ora 14:00 – 11.12.2014 ora 18:00
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează Avertizarea Hidrologică nr. 87 din 09.12.2014 după cum urmează:
COD GALBEN
– În intervalul 10.12.2014 ora 14:00 – 11.12.2014 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu pe sectoarele Rovinari – Filiaşi şi aval Podari (judeţele Gorj şi Dolj), Motru şi unii afluenţi ai Jiului din judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj, Olteţ şi Teslui ( judeţele Vâlcea, Dolj şi Olt), Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Colentina şi alte râuri mici din bazinul inferior al Argeşului (judeţele Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov) şi Prahova (judeţul Prahova).
COD PORTOCALIU
– În intervalul 10.12.2014 ora 14:00 – 11.12.2014 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu pe sectorul aval Filiaşi – Podari (judeţul Dolj), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Teleorman şi afluenţii mici ai râului Vedea din judeţul Teleorman, Neajlov, Sabar ( judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu).
COD ROŞU
Pe râul Jiu (sector îndiguit) Răcari – amonte Podari, în intervalul 10.12.2014 ora 14:00 – 10.12.2014 ora 24:00, judeţul Dolj.
La nivel local pe râul Teleorman, pe sectorul s.h. Tătăreştii de Sus, în intervalul 10.12.2014 ora 14:00 – 10.12.2014 ora 18:00, judeţul Teleorman.
Menţionăm că râul Teleorman este îndiguit în zona Tătărăştii de Sus.
Se ridică începând cu 10.12.2014 ora 14:00 AVERTIZAREA HIDROLOGICA din celelalte bazine hidrografice, avertizate anterior.
Harta cu codurile şi semnificaţia acestora se anexează.
Se menţionează că fenomenele hidrologice avertizate se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
In funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”.



Către:
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Jiu, Olt, Argeş-Vedea şi Ialomiţa-Buzău.
BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:
Drincea, Desnăţui, Jiu, afluenţi Olt inferior, Călmaţui, Vedea, Argeş şi Ialomiţa
FENOMENELE VIZATE:
Creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE şi ale COTELOR DE INUNDAŢIE
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se actualizează Atenţionarea Hidrologică nr. 86 din 07.12.2014 după cum urmează:
MESAJ 1
pentru intervalul 08.12.2014 ora 14:00 – 08.12.2014 ora 24:00
COD GALBEN
– Pe râurile: Jiu pe sectorul aval confluenţă Motru – Podari (judeţul Dolj), Călmăţui, Teleorman şi pe alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt şi Teleorman), Neajlov şi Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov).
COD PORTOCALIU
– Pe râul Neajlov – sector Moara din Groapă – amonte Călugăreni (judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu).
AVERTIZARE HIDROLOGICA NR. 87 DIN 08.12.2014 - 1

MESAJ 2
pentru intervalul 08.12.2014 ora 24:00 – 09.12.2014 ora 06:00
COD GALBEN
– Pe râurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Motru şi unii afluenţi mici ai Jiului din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Jiu pe sectorul aval confluenţă Motru (judeţul Dolj), afluenţii Oltului inferior din judeţele Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt, Călmăţui, Vedea superioară amonte Văleni, Teleorman şi pe alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Râul Doamnei, Neajlov, Sabar şi alte râuri mici din bazinul mijlociu şi inferior al Argeşului (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov).
COD PORTOCALIU
– Pe râul Neajlov – sector Vadu Lat – Călugăreni (judeţul Giurgiu) şi pe Teleorman la nivel local pe sector amonte şi aval s.h. Teleorman (judeţul Teleorman).
AVERTIZARE HIDROLOGICA NR. 87 DIN 08.12.2014 - 2

MESAJ 3
pentru intervalul 09.12.2014 ora 06:00 – 11.12.2014 ora 14:00
COD GALBEN
– Pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu pe sectoarele Sadu-amonte Filiaşi şi aval Podari, precum şi pe afluenţii Jiului din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Vedea aval Văleni (judeţul Teleorman), Argeş şi afluenţii săi din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa-bazin mijlociu (judeţele Dâmboviţa şi Prahova).
NOTĂ:
Aceste fenomene se pot produce izolat şi pe alte râuri mici din jumătatea de sud a ţării.
COD PORTOCALIU
Pe râurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Motru şi unii afluenţi mici ai Jiului din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Jiu pe sector Filiaşi-Podari (judeţele Gorj şi Dolj), Olteţ şi afluenţii mici ai Oltului inferior din judeţele Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt, Călmăţui, Vedea superioară amonte Văleni, Teleorman şi pe alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Neajlov, Sabar şi alte râuri mici din bazinul inferior al Argeşului (judeţele Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov).
AVERTIZARE HIDROLOGICA NR. 87 DIN 08.12.2014 - 3

Se menţionează că fenomenele hidrologice avertizate se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
In funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu