
comuna Bucoşniţa despre faptul că a fost înşelată.
Ea le-a declarat poliţiştilor că o femeie necunoscută prin metoda „ghicitului” i-a înlocuit un lănţişor şi o pereche de cercei din material auriu cu o batistă în care se aflau pietricele.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, suspectă fiind o femeie din Craiova.
Pentru a prevenii săvârşirea unor astfel de fapte poliţiştii vă recomandă să nu apelaţi la „serviciile” aşa ziselor ghicitoare, să nu vă lăsaţi acostaţi de astfel de persoane şi să nu încredinţaţi banii sau bijuterile, ghicitoarelor, chiar dacă pretind că vi le vor înapoia.
În cazul în care persoane necunoscute (bărbaţi şi femei) se prezintă la uşa cetăţenilor şi se recomandă ca fiind lucrători ai unor instituţii publice (Primării) sau societăţi comerciale de distribuţie a energiei (Enel, E-On Gaz etc.) ori pretind că efectuează acţiuni de deratizare, solicitând accesul în locuinţă fie pentru verificări ale instalaţiilor de energie electrică sau gaz, fie pentru alte motive, le recomandăm să:
• nu permită accesul în locuinţă decât acelor reprezentanţi ai instituţiilor/societăţilor comerciale de distribuţie a energiei/firmelor de deratizare care se prezintă însoţiţi de preşedintele/administratorul asociaţiei de locatari şi numai după o verificare riguroasă a legitimaţiei de serviciu;
• refuze plata către aşa-zişii lucrători a unor sume de bani pentru prestarea serviciilor, în cazul în care li se solicită acest lucru, deoarece valoarea serviciilor efectuate de reprezentanţi ai unor astfel de societăţi este cuprinsă distinct pe factura lunară emisă;
• nu permită accesul în locuinţă pentru motive gen „pot să utilizez toaleta” sau „aş dori un pahar cu apă” deoarece, în general, infractorii profită de neatenţia victimelor şi fie sustrag extrem de rapid sume de bani sau bunuri uşor transportabile (bijuterii, telefoane mobile etc.) fie se informează cu privire la alte bunuri care pot fi sustrase şi revin „în vizită” atunci când nu este nimeni acasă.
I.P.J.C-S
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu