În perioada 15-17 iunie 2012, poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni cu aparatele de supraveghere video din dotare pe drumurile naţionale din judeţul Caraş-Severin. La acţiune au participat 92 poliţişti rutieri care au aplicat 187 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto ce nu au respectat normele legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice.
Acţiunile au vizat reducerea victimizării prin accidente rutiere prin combaterea indisciplnei pietonale şi nerespectarea normelor legale privind acordarea priorităţii pietonilor, fiind aplicate 90 sancţiuni contravenţionale numai la acest regim.
Din totalul şoferilor opriţi în trafic, 4 au rămas fără permisele de conducere, faptele fiind săvârşite 3 pe raza municipiului Reşiţa şi una pe raza oraşului Oraviţa.
De asemenea în aceeaşi perioadă poliţiştii rutieri împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi, au acţionat în cooperare cu lucrătorii Registrului Auto Român, pentru verificarea respectării prevederilor legale referitor la transportul în regim taxi şi în regim de închiriere, aplicând cu această ocazie 18 sancţiuni contravenţionale, din care 9 aplicate taximetriştilor.
Prezenţa poliţiştilor rutieri în trafic a sporit gradul de disciplinizare a traficului rutieri, în special în rândul transportatorilor rutieri.
În perioada următoare poliţiştii vor continua acţiunile pentru combaterea neregulilor în trafic şi asigurarea unui climat de siguranţă rutieră sporită pe drumurile publice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu